De ce Mineriada s-a născut la Revoluție? Interviu fără perdea cu Cătălin Ranco Pițu, fost șef al Parchetelor Militare
La începutul acestei săptămâni, la 9 iunie 2025, generalul magistrat (r) Cătălin Ranco Pițu, fostul șef al Secției Parchetelor Militare, care a semnat rechizitoriul în Dosarul Revoluției, a acordat, în exclusivitate, un interviu site-ului AnchetaZilei.ro.
Este important de menționat că, prin prisma funcției de șef al Parchetelor Militare, Cătălin Ranco Pițu, cunoaște tot probatoriul administrat în Dosarul Mineriadei din 13-15 iunie 1990, până la ieșirea sa din sistem.
În acest context, el a scris două cărți: „Ruperea Blestemului” și „Mineriada s-a născut la Revoluție”.
Eugen Dinu: Bună ziua, domnule general! Vreau să vă mulțumesc pentru acest interviu. Pentru început, aș dori să vă prezentați, să ne spuneți ce vârstă aveați la Revoluție și dacă ați participat la acele evenimente, la Revoluție sau la Mineriadă.
Cătălin Ranco Pițu: Bună ziua! Îmi pare bine să fim împreună! Numele meu este Pițu Cătălin Ranco. La Revoluție, aveam 16 ani și jumătate. Nu am participat la Mineriadă, deoarece locuiam în Timișoara la vremea respectivă și, după cum știm, Mineriada s-a petrecut, privind aspectele cele mai groaznice, în capitala României.
„Cunosc tot ce s-a administrat în Dosarul Mineriadei, până la momentul ieșirii din sistem”
Însă cunosc foarte bine ce s-a întâmplat atât la Revoluție, cât și la Mineriadă, având în vedere că, în cariera mea de procuror militar, am lucrat personal în Dosarul Revoluției. Iar, în ceea ce privește Dosarul Mineriadei, cunosc tot ce s-a administrat în acest dosar, până la momentul în care eu am ieșit din sistem. Am fost șeful Secției Parchetelor Militare timp de trei ani – ultimii mei trei ani de activitate ca magistrat, astfel încât știu foarte bine ce s-a întâmplat cu ocazia ambelor evenimente.
Eugen Dinu: Ultima carte a dumneavoastră este intitulată „Mineriada s-a născut la Revoluție”. Considerați că ăsta a fost planul de la bun început, ca Ion Iliescu și gruparea sa să pună mâna pe putere cu orice preț?
Cătălin Ranco Pițu: Ei au dorit să pună mâna pe putere cu orice preț și asta s-a văzut din toate conduitele lor, începând cu data de 22 decembrie, mai bine zis începând cu după-amiaza zilei de 22 decembrie 1989.
De ce „Mineriada s-a născut la Revoluție”?
Așa cum ați spus, titlul cărții despre Mineriadă este „Mineriada s-a născut la Revoluție” și asta deoarece, am arătat și în carte, la data de 27 decembrie 1989 Ion Iliescu s-a întâlnit cu ambasadorul URSS în București, Evgheni Tiajelnikov, căruia i-a spus, pentru ca la rândul lui ambasadorul să-i transmită lui Mihail Gorbaciov, președintele URSS – mesajul lui Ion Iliescu a fost, și aici citez din memorie: ‘Principala noastră preocupare este împiedicarea elementelor de dreapta – adică elementelor politice de dreapta – să se manifeste. Principala noastră preocupare este împiedicarea alunecării României spre dreapta’.
Ei bine, asta era principala lor preocupare în decembrie 1989, nu problema teroriștilor din decembrie, deoarece acea problemă, din perspectiva lor, nici nu exista, pentru că teroriștii au fost inventați, cu largul sprijin al fostului președinte Ion Iliescu. Însă el le-a transmis sovieticilor că nu dorește apariția elementelor de dreapta. În acel moment, la care spunea acest lucru, se știa că există demersuri concrete pentru reînființarea partidelor istorice.
„Asta nu putea fi tolerat de un comunist get-beget, așa cum era fostul președinte Ion Iliescu”
Apoi, era cât se poate de evident că un filon anticomunist a supraviețuit în România. O bună parte a românilor nu mai doreau comunism în România și asta nu putea fi tolerat de un comunist get-beget, așa cum era fostul președinte Ion Iliescu.
Așadar, el își arată preocuparea principală pentru a stopa elementele de dreapta. Și asta s-a întâmplat în prima jumătate a anului 1990, deoarece am demonstrat, cu argumente imbatabile, că Mineriada din iunie 1990, de fapt, a fost o acțiune gândită și coordonată de la cel mai înalt nivel al Statului Român împotriva celor care gândeau anticomunist în acel moment. Și erau mulți. Deoarece în întreaga primă jumătate a anului 1990 tot mai mulți români își manifestau dezacordul cu politica noii puteri. Nu doreau comunism, nu doreau neocomunism, nu doreau nicio formă de lipsă de democrație. Se manifestau în mod expres.
„Ion Iliescu a gândit această mișcare numită Mineriadă”
Fenomenul Piața Universității a fost un fenomen magnific, anticomunist și fenomen pașnic. Ei bine, împotriva celor care îl contestau, Ion Iliescu a gândit această mișcare numită Mineriadă – o mișcare profund nedemocratică, profund imorală, profund abuzivă, izvorâtă din mintea celui care avea obligația, ca președinte al României, să fie președintele tuturor românilor, să-i accepte și pe cei care îl contestau, să vegheze inclusiv la binele acestora, și nu să asmută o categorie a populației împotriva acestor, în general, tineri care gândeau anticomunist.
Cartea parcurge pas cu pas momentele-cheie care au debutat la 22 decembrie – moment în care Ion Iliescu și anturajul lui au preluat puterea politico-militară în Statul Român și apoi toate conduitele multe și deosebit de grave, existente până în 13-15 iunie 1990 și ulterior acestei date, desigur; conduite care n-au avut nimic de-a face cu democrația, conduite care au avut ca scop destructurarea opoziției politice din România, conduite total nedemocratice, abuzive, rușinoase chiar.
Pentru că să chemi români să-i bată cu bâta pe românii care gândeau altfel decât comunism, reprezintă o barbarie, o barbarie care, iată, s-a întâmplat în România, în plin secol XX, în Europa. A fost un fel de pogorâre a Evului Mediu întunecat asupra străzilor capitalei României. Momentele acelea au fost, în mod deosebit, grotești, violente, rușinoase. Putem găsi o grămadă de cuvinte care să descrie acele momente, rămase în istoria României ca fiind ceva deosebit de nociv.
Stenograma discuției cu ambasadorul URSS, recunoscută de Petre Roman
Eugen Dinu: Ați vorbit despre celebra discuție dintre Ion Iliescu și ambasadorul URSS, Evgheni Tiajelnikov. Ați găsit stenograma în original a discuției? Eu am căutat și nu am găsit documentul în original.
Cătălin Ranco Pițu: Stenograma pe care am avut-o la Dosarul Revoluției este o copie a originalului, o copie care avea și adnotările făcute de Mioara Roman, fosta soție a premierului Petre Roman. Stenograma o am, o avem la dosar chiar de la dumneaei. A fost dispusă să o prezinte. Am discutat cu Mioara Roman și despre adnotările existente pe marginea stenogramei. Ulterior, stenograma, fiindu-i prezentată inclusiv lui Petre Roman, a fost recunoscută ca fiind copie fidelă a originalului.
Au recunoscut și alții că reprezintă copia fidelă a originalului, astfel încât s-a certificat că respectiva stenogramă, într-adevăr, prezintă în mod fidel discuția din 27 decembrie 1989, discuție la care au participat: din partea română, Ion Iliescu, premierul Petre Roman și ministrul de externe, Sergiu Celac, iar de partea sovietică, ambasadorul Evgheni Tiajelnikov. La întâlnire nu a fost nevoie să participe și translatorul, deoarece cu toții vorbeau limba rusă.
Cine a tras în noi după 22?
Eugen Dinu: Ați spus mai devreme că nu eu existat teroriști. Atunci, cine a tras în noi după 22? Asta e marea întrebare.
Cătălin Ranco Pițu: Am spus și o repet cât se poate de ferm: nu au existat teroriști în decembrie 1989! Nu am spus doar eu acest lucru, au spus-o toți analiștii și cercetătorii serioși care au studiat profund fenomenul Decembrie 1989. Acest lucru a fost spus și prin raportul Comisiei Senatoriale însărcinată cu Cercetarea Evenimentelor din Decembrie 1989.
Acest lucru este spus și prin Raportul Tismăneanu, raport la care au lucrat zeci de experți și de istorici valoroși ai acestei țări. Am spus-o și eu, au spus-o și alții, teroriștii au fost inventați pur și simplu, pentru ca noua putere politico-militară, grupată în jurul lui Ion Iliescu, să obțină legitimitate în fața poporului român.
„Gelu Voican Voiculescu a spus foarte clar cine sunt autorii diversiunii”
A spus-o Gelu Voican Voiculescu. Acesta fiind audiat la Comisia Senatorială cu privire la autorii diversiunii din ’89, a spus foarte clar: au făcut-o cei de la vârfurile Armatei, deoarece în 22 decembrie, între Ion Iliescu și vârfurile militare, a existat un pact, un pact în urma căruia lui Ion Iliescu vârfurile Armatei îi garantau preluarea totală a puterii politico-militare în Statul Român.
Iar, de partea cealaltă, Ion Iliescu, odată ce a preluat puterea, avea obligația să le obțină impunitatea liderilor Armatei, liderilor MApN, pentru represiunea la care aceștia au coparticipat alături de Nicolae Ceaușescu, până la data de 22 decembrie.
În completarea celor spuse de Voican Voiculescu, fostul ministru al Apărării Naționale, Constantin Olteanu, a spus foarte clar că, pe baza tuturor celor cunoscute de el, pentru a le reuși acel pact, despre care v-am amintit, a fost nevoie să fie inventat un dușman, un dușman împotriva căruia poporul român trebuia să simtă necesitatea psihologică să se alieze cu CFSN și cu Armata, un dușman împotriva căruia să lupți, un dușman deosebit de violent și de nociv prezentat, un dușman care chipurile dorea revenirea la putere a lui Nicolae Ceaușescu, un dușman care s-a dedat la atrocități pe întregul teritoriu al României, dar mai ales la București.
„Probatoriul demonstrează existența pactului între Ion Iliescu și capii Armatei”
Ei bine, întregul probatoriu al Dosarului Revoluției demonstrează existența acestui pact între Ion Iliescu și capii Armatei. Probatoriul, totodată, demonstrează că în decembrie 1989 nu au existat teroriști, că securist-teroristul a fost un dușman inventat, cu scopurile despre care tocmai v-am amintit. Repet, au spus-o foarte mulți analiști, foarte mulți istorici, probatoriul o demonstrează, fără niciun echivoc. Este o discuție care se poate întinde pe multe ore, dar o discuție care demonstrează în mod indubitabil inexistența teroriștilor din decembrie 1989.
Dovada supremă a inexistenței teroriștilor o reprezintă realitatea conform căreia, timp de 35 de ani de la Revoluție încoace, întreaga societate românească, adică mass-media, cu toate formele ei, procuratura – au fost peste 1.400 de dosare, în timp analizate, care au dus la aceeași concluzie -, istoricii, analiștii, comisiile existente pentru a analiza fenomenul din decembrie 1989, nimeni nu a putut proba existența nici măcar a unui singur securist-terorist sau terorist, indiferent de structura despre care s-a spus că stătea în spatele fenomenului securist-terorist.
Nu există așa ceva! A fost o minciună colosală la care poporul român a fost supus, prin intermediul unei manipulări de tip profesionist. A fost o manipulare militară, executată ca la carte în acele zile critice din decembrie 1989, începând cu după-amiaza zilei de 22 decembrie.
Eugen Dinu: Totuși, fostul șef-adjunct al Parchetelor Militare, generalul magistrat Ioan Dan, susține că au existat teroriști. El s-a ocupat de Dosarul Revoluției în primii ani, în anii ’90.
Cătălin Ranco Pițu: Susține neîntemeiat. Are și motive să o facă. Vă dau doar un exemplu cu privire la conduita dumnealui. El a fost însărcinat cu soluționarea cazului Otopeni. Este un dosar instrumentat la începutul anilor ’90. Ei bine, tocmai pentru că i s-a atras atenția cu privire la acel pact între noua putere politico-militară și liderii Armatei, generalul Ioan Dan, în pofida unei evidențe zdrobitoare, analizând dosarul Otopeni, l-a uitat pe drum pe generalul Iosif Rus – cel despre care în starea de fapt descrisă îl numește cu subiect și predicat principal autor al masacrului de la Otopeni, prin conduita dumnealui.
Explică foarte clar generalul Ioan Dan cum, fără intervențiile repetate și ilegale ale generalului Iosif Rus, cazul Otopeni nu ar fi existat. Și, cu toate acestea, el este „uitat” în calitate de martor, fiind trimise în judecată doar alte persoane.
Se oglindește foarte bine pactul despre care vă vorbeam în conduita generalului Ioan Dan. Și acest lucru nu poate fi negat. Oricine citește acel rechizitoriu își dă seama de această evidență pe care eu v-am spus-o pe scurt aici.
Nici el nu poate nega acest lucru. Faptul că afirmă că au existat teroriști, practic, este o continuare a acestei conduite despre care v-am amintit și este cât se poate de neplăcut faptul că un fost magistrat militar are o astfel de abordare. Însă fiecare este liber să aleagă ce cale dorește în viață, inclusiv calea mai puțin demnă.
„Revoluția este de netăgăduit, cel puțin până în data de 22 decembrie”
Eugen Dinu: Faptul că poporul român a avut o revoluție autentică este indubitabil. Totuși, din cercetarea efectuată de dumneavoastră reiese că am avut și lovitură de stat, dar și implicații sovietice?
Cătălin Ranco Pițu: Revoluția este de netăgăduit, cel puțin până în data de 22 decembrie. Adică, începând cu Timișoara, care, în pofida unui sistem uriaș de represiune, la data de 20 decembrie a fost declarat primul oraș liber de comunism al României. 150.000 de oameni, cel puțin, erau în centrul orașului și au declarat, repet, în pofida unui aparat uriaș de represiune, că Timișoara s-a eliberat de comunism.
La Timișoara a fost revoluție. Revoluție a fost, de asemenea, și-n orașele unde, începând din 21 decembrie, oamenii s-au ridicat împotriva sistemului, orașe precum, dar nu doar, Arad, Lugoj, Sibiu, Cluj-Napoca, Brașov. Și, bineînțeles, începând cu 21 decembrie, București, după destabilizarea mitingului.
Deci, nimeni nu poate nega caracterul revoluționar al acelei perioade, însă, din punctul meu de vedere, până la data de 22 decembrie, deoarece, începând cu acea dată, s-a manifestat cât se poate de evident, inclusiv, o lovitură militară de stat – o lovitură militară de stat care are mai multe momente, de netăgăduit de asemenea, momente precum ordinele date de noul ministru al Apărării, generalul Stănculescu.
„Generalul Stănculescu a dat ordine contrare ordinelor venite de la Nicolae Ceaușescu”
Acesta a dat ordine contrare ordinelor venite de la comandantul suprem Nicolae Ceaușescu și, prin aceste ordine, s-a pătruns facilitarea maselor de revoluționari în Piața Palatului din București și, ulterior, în sediul Comitetului Central.
Tot Stănculescu a fost cel care l-a convins pe Nicolae Ceaușescu să părăsească sediul CC cu acel celebru elicopter. Imediat după ordinele lui Stănculescu au venit ordinele șefului Securității, Iulian Vlad, care le-a ordonat celor de la Direcția a V-a și USLA să depună armamentul la picior și să permită pătrunderea revoluționarilor în Comitetul Central de partid.
Apoi, de la Ministerul Apărării, în jurul orelor 14:00, în ziua de 22 decembrie, s-a dat ordin ca, din acel moment, toate unitățile militare de pe teritoriul României să asculte exclusiv ordinul ministrului Apărării. Și asta reprezenta momentul în care lui Nicolae Ceaușescu i s-a luat prerogativa exercitării funcție de comandant suprem.
Toată conducerea Armatei și Securității i-au predat toată puterea lui Ion Iliescu
În aceeași zi, în sediul central al Ministerului Apărării, toată conducerea Armatei și toată conducerea Securității l-au primit pe Ion Iliescu și anturajul lui; un civil neimportant în structurile PCR la acel moment, pentru că era un simplu șef de Editură Tehnică. Ei bine, i-au predat toată puterea lui Ion Iliescu. Nimeni nu s-a opus ca Ion Iliescu să fie noul șef politico-militar al României.
Ion Iliescu a acceptat acest lucru. Unde? În sediul central al Armatei. În paralel, Nicolae Ceaușescu a fost, inițial, găzduit de Ministerul de Interne, la sediul Inspectoratului de Miliție Județean Dâmbovița, de unde l-au transferat la unitatea militară din Târgoviște.
Totul într-un consens între Armată și Securitate. Ceaușescu a fost arestat într-o unitate militară. Ceaușescu a fost judecat într-un tribunal militar special instituit. Ceaușescu a fost executat în urma unui simulacru de proces de un pluton de execuție al MApN, totul sub coordonarea celui pe care Ceaușescu l-a numit, cu trei zile înainte, ministrul Apărării, adică generalul Stănculescu.
„Nicăieri în lume nu există revoluții pure”
Generalul Stănculescu a fost cel care s-a ocupat de organizarea procesului și de execuția celor doi foști dictatori. Decizia de a-i omorî pe aceștia a fost luată în 24 decembrie. Decizia de a-i omorî prin intermediul unui simulacru de proces, de asemenea, a fost luată în ziua de 24 decembrie. Și, zic eu, acestea sunt elemente cât se poate de clare, care nu pot fi combătute în niciun fel, elemente care demonstrează că am avut parte inclusiv de lovitură militară de stat. Sunt mult mai multe argumentele care susțin această teorie a simbiozei dintre revoluție și lovitură militară de stat – fenomen care este cunoscut în istoria omenirii. Nu s-a întâmplat doar la noi.
De fapt, aș putea spune că nicăieri în lume nu există revoluții pure. Asta n-o spun eu, o constat după ce am citit ce spun istoricii despre fenomenele revoluționare din întreaga lume, așa cum le-a consemnat istoria. Nu există, nu a existat nicăieri în lume o ridicare spontană la luptă împotriva regimului, o ridicare a populației, fără să existe anumite elemente pregătitoare. Însă, repet, din perspectiva sutelor de mii de români, mai ales până la data de 22 decembrie, sute de mii care au ieșit glorios, curajos, eroic, împotriva unui regim absurd și deosebit de opresiv, a fost o revoluție. Și asta nu li se poate lua acelor oameni.
„Nicolae Ceaușescu a fost eliminat fizic cu implicarea Armatei și Securității”
Dar realitatea arată că, începând cu 22 mai ales, prin ordinele militare și conduitele la vârful Armatei și la vârful Securității, Nicolae Ceaușescu a fost trădat sau abandonat, depinde cum vedem lucrurile, după care s-au făcut acele mișcări concrete, prin care puterea a fost predată unei alte persoane și unui alt grup politico-militar. Nicolae Ceaușescu a fost inițial arestat, după care eliminat fizic. Unde? Într-o unitate a MApN, sub coordonarea ministrului Apărării și cu implicarea totală în acest sens a ambelor structuri de forță esențiale ale Statului Român: Armata și Securitatea.
Dacă nici asta nu e o lovitură militară de stat, nu pot să-mi dau seama care ar putea fi. Pentru că este sub nasul tuturor, sub ochii tuturor. S-a desfășurat o lovitură militară, cu elemente atât de clare, încât nu poate fi negată. Și nu pentru că o spun eu, ci pentru că logica, evidența demonstrează existența inclusiv a unei lovituri militare sau, cum au spus foarte mulți revoluționari și foarte corect, un grup anteconstituit a confiscat revoluția.
„Silviu Brucan a spus că cei care manifestă reprezintă aripa politică a teroriștilor”
Pentru că, dacă românii nu erau cu sutele de mii în stradă, ei n-aveau curaj să se manifeste. Ei s-au manifestat doar profitând de revoluția care era în desfășurare. Erau organizați dinainte, aveau sprijinul Moscovei, cu mult timp încă dinainte de decembrie 1989, astfel încât au știut cum să se miște foarte eficient, pentru ca în câteva ore să preia, practic, toată puterea în Statul Român și să nu fie contestați de nimeni.
Primele contestări, mai serioase, au apărut doar în data de 26 decembrie, când la București s-a manifestat un prim miting anticomunist, iar, văzând acest lucru, noua putere, cu maximă nerușinare aș putea spune, i-a catalogat pe acei bucureșteni care se organizau împotriva lui Ion Iliescu și împotriva comuniștilor de rang doi, trei, care au preluat puterea; a ieșit Silviu Brucan la TVR, unica televiziune, și a spus că aceia care manifestă în data de 26 reprezintă aripa politică a teroriștilor – o nerușinare mai mare nu putea fi spusă.
„Cei care gândeau altfel decât comunist trebuiau eliminați”
Iar acest gen de conduită s-a manifestat până la Mineriada din iunie ’90. De aceea am spus că Mineriada s-a născut la Revoluție. În mintea lor, cei care gândeau altfel decât comunist trebuiau eliminați și tot ce au făcut ei, până la Mineriadă inclusiv, marea Mineriadă din iunie, pentru că au mai fost două mici mineriade, în ianuarie și februarie; n-avem timp acum să intrăm în toate aceste informații, dar tot ce au făcut ei, au făcut împotriva oricărei forme de opoziție politică. Au încercat destructurarea partidelor de Dreapta, în principal, dar nu singurele, PNL și PNȚ, adică partidele conduse de Corneliu Coposu, respectiv Radu Câmpeanu.
Sunt foarte multe de spus, dar să revenim la perioada Revoluției. În 26 decembrie, puterea reprezentată de Ion Iliescu îi numea pe oamenii care manifestau anticomunist ca fiind teroriști, aripa politică a teroriștilor, care teroriști s-au adaptat, ziceau ei, și nu mai trag în oameni, așa cum au făcut-o până pe 25, când a murit Nicolae Ceaușescu și acum încearcă prin alte mijloace să dea o lovitură Revoluției și noii puteri politico-militare a României. Ticăloșia este maximă!
„La 22 decembrie s-a instalat total la conducerea României o putere controlată de Moscova”
Trec din nou la cartea despre Mineriadă. Cred că orice cititor al acestei cărți, prin lecturarea cărții, intră într-o stare de nervi. Pentru că orice cititor va realiza cât de nocivă a fost noua putere, care la 22 decembrie s-a instalat total la conducerea României – o putere total filosovietică, o putere care era controlată de Moscova. Și asta s-a întâmplat, din păcate.
N-o spun eu, n-o spun doar eu, eu am avut șansa ca, lucrând în Dosarul Revoluției, să pun cap la cap piesele unui puzzle uriaș și, fiind atent la tot ceea ce am avut spre studiu, să concluzionez într-un mod logic, zic eu, de necombătut. Pentru că tot ceea ce spun eu, atât despre Revoluție, cât și despre Mineriadă, se fundamentează pe un probatoriu zdrobitor, atât prin cantitatea probelor, dar și prin calitatea lor.
Se completează acel probatoriu atât de bine și atât de logic, încât, credeți-mă, ceea ce spun eu nu poate fi combătut logic. Poate fi combătut cu teorii ale conspirației. Sunt de acord. Și sunt destui cei care vin cu teorii ale conspirației și demonstrează tot felul de lucruri, dar nu se bazează pe argumente, n-au ca aliat logica.
Eugen Dinu: Sunt unele cazuri controversate. Din câte îmi amintesc, cazul Molan, de la Brașov.
Cătălin Ranco Pițu: Discutăm și despre cazul Molan. Doriți să discutăm acum.
Eugen Dinu: Da.
Cătălin Ranco Pițu: Ok, cazul Molan. În 23 decembrie, poștașul Molan, pentru că lucra la Poșta din Brașov, pe lumina zilei, dimineața, a fost surprins având în mână pușcă semiautomată cu lunetă, celebrele PSL-uri aflate în dotarea forțelor armate române – toate, nu doar Armata sau Securitatea, avea PSL-urile respective.
A fost capturat. A fost acuzat că din Cimitirul Evanghelic din Brașov a tras împotriva revoluționarilor. Fiind arestat, molestat violent atât la momentul capturării lui pe stradă și ulterior în sediul Comitetului Județean de Partid Brașov, dar și, ulterior, în arest, unde a rămas mai multe zile, până când a decedat, lovit violent în zona capului și în zona toracelui.
Au debutat imediat, în ianuarie ’90, cercetările cu privire la poștașul Molan. La foarte scurt timp după acele cercetări, procurorul de caz, un procuror militar, a făcut proba, prin documente scrie, că arma respectivă pușca semiautomată cu lunetă îi aparținea unui vânător de munte al MApN, de la Predeal, care în noaptea de 22 spre 23 decembrie a fost adus la ordin în Brașov, pentru a întări dispozitivele de pază din zona centrului orașului.
Respectivul militar a fost omorât, împușcat mortal, în focul fratricid care a existat toată noaptea de 22 spre 23 decembrie. Cu alte cuvinte, s-a probat fără dubii că arma găsită asupra lui Molan nu era a Securității, nu era a unei alte structuri, aparținea unei unități militare de vânători de munte. Proba în acest sens se află la Dosarul Revoluției. Apoi, s-au făcut două reconstituiri, cu Armata, cu Procuratura, asta după calmarea situației.
Molan a fost informator al Securității, dar nu reprezintă o dovadă că a tras la Revoluție
În cimitirul unde s-a afirmat că Molan a tras nu s-a găsit nicio urmă a unei trageri. Nu s-a găsit nici măcar o probă, cum că Molan ar fi tras, într-adevăr, împotriva cuiva, din cimitir. Apoi, apare o problemă de logică. S-a spus că scopul securiștilor-teroriști era de a-l readuce la putere pe Nicolae Ceaușescu. Și atunci, mă întreb eu, cum îl readuceau ei la putere pe Ceaușescu, trăgând eventual, deși nu s-a probat în acest sens absolut deloc, trăgând din Cimitirul Evanghelic din Brașov?
„La Târgoviște n-a fost executată nici măcar o acțiune de a-l salva pe Ceaușescu”
În schimb, la Târgoviște, unde Nicolae Ceaușescu, într-adevăr, era reținut – și știa toată lumea, și toți cei din Securitate știau acest lucru -, nu s-a tras nici măcar un foc de armă. N-a fost executată nici măcar o acțiune de a-l salva pe Nicolae Ceaușescu, în pofida dezinformării oficiale, cum că la Târgoviște securiștii fideli atacă pe toate căile, și pe calea aerului, și pe uscat, pentru a-l elibera pe Ceaușescu.
Apoi, mai este o problemă foarte mare. Cum v-am spus, Molan a fost prins pe lumina zilei, dimineața, având arma în mână, pe o stradă din Brașov, mergând foarte calm pe stradă, cu arma în mână. Mă întreb eu: acei temuți securiști-teroriști, care erau prezentați ca fiind luptători fantastici, extraordinar de bine antrenați, de bine pregătiți; păi, ăsta este comportament de terorist, care merge pe străzi în Brașov, cu o armă în mână, la vedere, prin fața cadrelor militare, care erau cu sutele, cu miile în Brașov, prin fața civililor, care erau înarmați și care împreună cu militarii formau acele filtre la toate intersecțiile din centrul orașului?
Sunt niște neconcordanțe care duc clar spre concluzia că Molan n-a fost un securist-terorist. El era informator al Securității, am dovada în acest sens. Dar informatori au fost și alte sute de mii de persoane pe teritoriul României. Faptul că Molan a fost un informator al Securității nu reprezintă în sine o dovadă că el a tras la Revoluție.
„Probele în scris obținute nu ar fi fost luate în seamă de nicio instanță”
Apoi, poate că știți, Molan într-o primă fază de detenție a spus că a fost înarmat de Securitate. Doar că, vă întreb, în orice condiții, cineva care este deținut de Armată, pentru că Armata l-a reținut și este probat. Am discutat, el a avut traumatisme grave, atât la nivelul capului, cât și la nivelul toracelui, la piept. A și murit din această cauză, nu din cauze legate de alte teorii ale conspirației, că ar fi fost omorât.
Probele în scris obținute, atâta timp cât cei care aveau interes să obțină acele probe sunt cei care îl băteau pe Molan, care l-au arestat pe Molan, credeți-mă, în niciun stat din lume nu ar fi fost luate în seamă de niciun judecător, de nicio instanță, de niciun magistrat care se respectă.
Atâta timp cât cei de la Armată îl privaseră de libertate pe Molan, iar sub amenințarea violențelor extreme, violențe care s-au și întâmplat, Molan dă niște declarații împotriva Securității. Acelea nu sunt probe care pot fi luate în seamă nicăieri în lume, într-un stat cât de cât democratic. Dar, lăsând la o parte acele declarații asupra cărora Molan a revenit, să ne înțelegem.
„S-a stabilit, fără dubii, că fiecare decedat își are cauza în focul fratricid existent”
Molan a revenit și a spus că nu e adevărat ce a spus inițial. Însă dovezile conform cărora nu Molan a făcut ceva acolo și că n-a făcut nimeni, de fapt, pentru că fiecare decedat din Brașov, cazul fiecărui decedat a fost cercetat. Și s-a stabilit, fără dubii, că fiecare decedat își are cauza în focul fratricid existent, în principal, în centrul municipiului Brașov.
Dar, cum v-am spus, arma găsită asupra lui Molan a fost cât se poate de clar dovedită ca aparținând unui vânător de munte. Cu alte cuvinte, n-a fost înarmat Molan de Securitate, nu trăgea nimeni din cimitir – ăsta a fost un laitmotiv des întâlnit în timpul Revoluției, și la București, și în Timișoara, și în Brașov, și în Cluj-Napoca. Securist-teroriștii trăgeau din cripte, aveau tuneluri prin cimitire. S-a tot repetat treaba aceasta, că prin cimitire acționau.
Trasul din cimitir, tehnică de manipulare folosită în toate manualele de dezinformare de tip militar
Ceea ce este, inclusiv logistic, o imbecilitate. N-ai ce să tragi din cimitir. Să o luăm și logic. Un om aflat în cimitir, printre monumente, nu poate executa foc. Este ca și când tragi în pădure, pentru că sunt acele monumente. Nu s-a spus că s-au cățărat pe o structură înaltă din cimitir, de altfel nici n-a existat. Ei trăgeau din cimitir.
Asta este o tehnică de manipulare, cu trasul din cimitir, folosită în toate manualele de dezinformare de tip militar, prin care se dorește inflamarea și impresionarea populației care întotdeauna, atunci când va fi sub imperiul unei psihoze, va tinde să dea crezare unor povești, care mai de care mai fantasmagorice, inclusiv că din cimitire și din cripte, și din morminte ieșeau unii. Că s-a spus în multe locuri, că foloseau morminte care erau, de fapt, altceva, depozite de muniție.
Repet, și în cimitirul din Brașov s-au făcut două reconstituiri, sub coordonarea Armatei, și n-au găsit nici măcar un tub de la o eventuală presupusă tragere făcută de Molan. Sunt multe de spus, să nu ne concentrăm doar pe Molan. Dar o anchetă serioasă cu privire la cazul Molan, și a fost făcută această anchetă încă din ’90, a demonstrat că povestea cu Molan teroristul este doar o poveste.
Eugen Dinu: Din câte știu, ipoteza era că el ar fi fost pus să tragă ca să mascheze adevărata acțiune teroristă a Securității.
„Ceaușescu a fost introdus în unitatea militară de la Târgoviște cu autoturismul Securității”
Cătălin Ranco Pițu: Și care era adevărata acțiune teroristă? Eu știu exact ce s-a spus despre Molan, dar fiecare afirmație în legătură inclusiv cu Molan nu-și găsește suport în probatoriu și în logică. Ce acțiune a mascat Molan? Acțiunea din Brașov? De ce nu la Târgoviște, unde Securitatea știa că este deținut Ceaușescu?
Pentru că înainte de a fi duși la unitatea din Târgoviște, Nicolae și Elena Ceaușescu au stat aproximativ două ore în biroul șefului Securității Dâmbovița, cu informarea imediată a autorităților superioare la București. Adică toată conducerea Securității, dar și a Armatei, și Ion Iliescu, toți știau că Ceaușeștii se află în biroul șefului Securității Dâmbovița.
Ei bine, dacă exista vreun plan cât de mic al Securității de a-l salva pe Nicolae Ceaușescu, îl salvau atunci, pentru că îl aveau la ei. Îl băgau în mașină și îl duceau într-un loc, nu știu care era ăla, unde Ceaușescu, teoretic, putea rezista și încerca, într-adevăr, să revină la putere.
Vă mai spun ceva. În unitatea militară de la Târgoviște, care se afla foarte aproape de sediul Inspectoratului de Miliție Dâmbovița, Ceaușescu a fost introdus cu un autoturism al Securității. ARO în care se aflau Nicolae și Elena Ceaușescu aparținea DSS Dâmbovița.
Lumea nu știa că el este sub nasul lor, acolo, la Sediul Inspectoratului Județean al Miliției, pentru că, dacă lumea știa, poate că s-ar fi desfășurat altfel lucrurile. Cu alte cuvinte, deplin conspirativ, ei l-au transferat la Armată, cu autoturismul lor, după ce la București s-a discutat și s-a convenit acest transfer.
„Securitatea a mutilat spiritual această națiune, de la momentul înființării și până în decembrie 1989”
Cu alte cuvinte, Securitatea a vrut să scape cât mai repede de el, ca de un cartof fierbinte, pe care l-au plasat în ograda Armatei, unde Ceaușescu avea să fie omorât după trei zile, prin acel simulacru de proces.
Văzută imaginea de ansamblu, nu există argumente care să ducă spre concluzia că Securitatea a avut vreun plan de a-l salva pe Ceaușescu și de a-l readuce la putere. Spunând toate acestea, eu nu spun că Securitatea a fost… Doamne! Au mutilat spiritual această națiune, de la momentul înființării, 1948, și până în decembrie 1989.
„Securitatea a contribuit direct la sovietizarea României”
Securitatea a contribuit direct la sovietizarea României, în perioada în care URSS era condusă de Stalin. Au fost pilonul esențial pe care s-a sprijinit Partidul Comunist Român. Au recurs la multiple crime, la abuzuri, la conduite groaznice, de-a lungul acestei perioade, ’48-’89. Cum am zis, au mutilat spiritual această națiune, însă, după data de 22 decembrie, ei au fost destructurați, n-au mai putut face nimic, pentru că erau vânați și în gură de șarpe, peste tot.
Cei care au pus în aplicare uriașa manipulare din decembrie 1989, cu securist-teroriștii, au fost cei despre care v-am amintit. A fost acel pact, între Ion Iliescu și capii Armatei.
Ion Iliescu a știut perfect ce fac capii Armatei. S-a manifestat acel pact în toți cei 10 ani în care Ion Iliescu a fost președinte al României. Cel puțin, până în 1996, când președinte al statului a devenit Emil Constantinescu, nimeni de la vârful Armatei nu a fost deranjat în vreun fel cu privire la represiunea de până la 22 decembrie.
Or, până la 22 decembrie, cât timp Nicolae Ceaușescu a fost comandant suprem al forțelor armate, toate structurile militare i-au ascultat ordinul și au coparticipat la represiunea împotriva revoluționarilor.
Partea a II-a a interviului
Cătălin Ranco Pițu: Așadar, ca o concluzie, până la 22 decembrie, toate structurile militare au ascultat ordinul comandantului suprem Nicolae Ceaușescu și au tras, cot la cot, cu toții. Cei de la Ministerul de Interne, incluzându-i aici pe cei de la Securitate, pentru că Securitatea era un departament în cadrul Ministerului de Interne, cei de la Armată, pentru că, toată lumea știe, Nicolae Ceaușescu a ordonat ca Armata să fie scoasă în stradă împotriva românilor, și, într-o anumită formă de participare, inclusiv cei de la Gărzile Patriotice, care au fost trimiși și la Timișoara, să îi bată pe revoluționarii timișoreni, după care au fost folosite Gărzile inclusiv în București, atâta timp cât Ceaușescu s-a aflat la putere. Este cât se poate de evident acest aspect, că toți au tras împotriva românilor până la 22 decembrie.
Eugen Dinu: Dar acei turiști sovietici? Aveți probe că ar fi tras și ei?
„Turiștii sovietici au existat, dar ei nu au fost teroriști”
Cătălin Ranco Pițu: Nu! Turiștii sovietici au existat. Pe parcursul anchetei, am luat intrările în țară, pe ultimii cinci ani înainte de decembrie 89. N-au fost constatate anomalii. Adică n-au intrat mai mulți turiști sovietici în decembrie 89, prin comparație cu anii precedenți.
A fost un număr un pic mai mare, însă există rapoartele Securității, care a existat până în data de 21 decembrie, ca structură, rapoarte care menționau că toate intrările, respectiv ieșirile spre Iugoslavia; cei mai mulți turiști sovietici, care au venit cu autoturisme Lada în covârșitoarea majoritate, mergeau să-și petreacă sărbătorile de iarnă în Iugoslavia, Iugoslavia fiind o țară de cu totul și cu totul altă factură, la vremea respectivă. Unii turiști sovietici și-au petrecut, intenționau să-și petreacă sărbătorile de iarnă inclusiv în România, mai ales pe Valea Prahovei – lucru care nu este ceva neobișnuit pentru acea perioadă.
Am discutat și cu cei de la 0110, celebra unitate anti-KGB, care a funcționat foarte bine până pe 22 decembrie, inclusiv. Aceștia i-au monitorizat pe toți turiștii sovietici, concluzionând în rapoartele făcute și, ulterior, prin toate declarațiile de martori făcute de reprezentanții acestei structuri de contrainformații, cu toții au spus că nu s-a semnalat nimic deosebit în comportamentul turiștilor sovietici. Ei au existat în acele zile și au trezit anumite suspiciuni, în sensul că, da, au fost văzuți în mașinile Lada. Împotriva câtorva mașini s-a și tras în zona Craiova.
„Nu există nicio probă conform căreia acei turiști sovietici ar fi desfășurat acțiuni ostile armate”
Însă nu există nicio probă conform căreia acei turiști sovietici ar fi desfășurat acțiuni ostile armate. Este exclus așa ceva. Ei nu putea intra în țară cu armament în dotare, pentru că au fost cu toții verificați. Cei de la Contrainformațiile Securității, dar și cei de la Contrainformațiile Militare, cei de la paza frontierei de stat și-au făcut treaba. Nu puteau intra înarmați. Au fost controlați.
Mai mult, au fost supravegheați, pentru că așa făcea regimul cu toți la vremea respectivă și nu s-a descoperit că ar fi prezentat comportamente care să necesite vrei intervenție deosebită. Iar acest lucru, așa cum v-am spus, se regăsește în rapoartele lor existente și rapoarte care s-au făcut până în ziua în care a izbucnit Revoluția și în București, în ziua de 21 decembrie. Deci, turiștii sovietici au existat, dar ei nu au fost nicidecum teroriști care să fi acționat armat, în vreun fel.
Agenții de informații ai ambasadelor au ieșit pe străzi la Revoluție, pentru a culege informații
Fac, însă, o precizare. Este dovedit faptul că lucrătorii ambasadelor tuturor statelor care aveau reprezentanțe diplomatice pe teritoriul României, în momentul în care, inițial la Timișoara, după care și în celelalte orașe ale țării, în special la București, au debutat mișcările revoluționare, cu toții s-au aflat pe străzile acelor orașe în misiuni de culegere de informații.
Însă acest lucru este firesc. Orice militari ai ambasadelor, adică agenți de informații – să ne înțelegem! -, oriunde se întâmplă evenimente de tip revoluție, au obligația să iasă pe stradă, să culeagă informații, să își informeze statul aparținător cât se poate de corect cu privire la direcția în care o va lua statul respectiv, unde se desfășoară revoluția, făcând acest lucru în interesul statului de care aparțineau. S-a întâmplat și la noi acest lucru. Cu toții au ieșit pe străzi, pentru a culege informații. Câțiva au și murit în acest sens.
Unii jurnaliști au aparținut structurilor de informații, dar nu s-au implicat armat
Au fost și jurnaliști străini care au venit imediat în România și despre care s-a spus că unii ar aparține structurilor de informații ale diverselor țări. Corect și acest lucru! Sunt câteva exemple în acest sens. Dar nu s-au implicat armat sau prin acte de sabotaj, de vreun fel sau altul. N-au tras, n-au dat foc, n-au aruncat în aer, n-au făcut nimic.
Au cules informații, pentru că asta le era datoria. Au informat statele de care aparțin, pentru că asta le era datoria și atât! Nu a existat mână străină în timpul Revoluției din Decembrie 89. Tot ce s-a întâmplat s-a făcut din interior.
Eugen Dinu: La Bookfest, ați declarat că în urma cercetării efectuate ați constatat faptul că, în timpul Mineriadei iunie ’90, la nivel de conducere a tuturor entităților care s-au războit pe străzile din București erau exclusiv oameni GRU, KGB și ai fostei Securități. Pentru că președinte a fost Ion Iliescu, verificat și urmărit informativ pentru apartenența lui la structurile KGB, iar liderii Armatei, liderii Ministerului de Interne erau aproape exclusiv foști colaboratori sau colaboratori ai serviciilor secrete sovietice.
Generalul Stănculescu a fost colaborator al Securității
Cătălin Ranco Pițu: Corect! Asta am spus și o repet!
Eugen Dinu: Având în vedere că la conducerea Armatei nu mai era generalul Militaru, ci Victor Atanasie Stănculescu, aveți informații că și generalul Stănculescu era colaborator GRU?
Cătălin Ranco Pițu: Nu! Am spus acolo și bine m-ați citat. Erau toți colaboratori ai GRU, KGB și serviciilor interne. Generalul Stănculescu, de pe vremea când era căpitan de armată, a semnat cu Direcția a IV-a a Securității și angajamentul lui se află la Dosarul Revoluției.
L-am amintit și în cartea despre Revoluție – Ruperea Blestemului. Era un colaborator al Securității, în paralel fiind și ofițer al MApN, ajuns la vârful MApN. În decembrie ’89 era prim-adjunct al ministrului Apărării și apoi, pentru câteva ore, a deținut puterea totală în Statul Român.
Iliescu – GRU, capii Armatei și ai MI – agenți ai sovieticilor
A fost detronat de decizia lui Ion Iliescu, de a-l pune ministru al Apărării pe generalul Militaru. Apoi, în 17 februarie, generalul Stănculescu a revenit ca ministru al Apărării și, la Mineriadă, a avut această funcție. Deci, el era printre cei ai Securității despre care am amintit acolo. În rest, exact așa cum ați spus, toate direcțiile MApN, șeful de Stat Major – erau dovediți înainte de ’89 ca fiind colaboratori ai GRU, serviciul de informații.
Și toți aceștia au fost reactivați sau păstrați în funcții de către Ion Iliescu, astfel încât, în timpul Mineriadei din iunie ’90, se poate spune că întreaga conducere a Armatei era acaparată de GRU sau de elemente ale Securității, cum era generalul Victor Stănculescu.
În paralel, Ministerul de Interne, am arătat-o în carte cu subiect și predicat, era condus la vârf tot de agenți străini, mai precis ai sovieticilor. Ion Iliescu, așa cum ați spus, ca și comandant suprem al forțelor armate, era în vizorul celor de 0110, ca fiind agent de influență al KGB. O grămadă de parlamentari de la momentul respectiv, membri ai Guvernului de asemenea. N-am spus-o eu, au spus-o alții și o indică probele. Apoi, am completat această argumentație, se știe, liderul minerilor din Valea Jiului, Miron Cozma, a semnat colaborarea cu Securitatea, încă din 1984, dacă nu mă-nșel.
Marian Munteanu și Miron Cozma au semnat adeverințe de colaborare cu Securitatea
La rândul lui, Marian Munteanu, liderul mișcării Piața Universității, în 1988, a semnat colaborarea cu fosta Securitate. Am explicat în carte (n.r. – Mineriada s-a născut la Revoluție) în ce conjunctură. Poate că el credea că face un act patriotic la vremea respectivă. Și de aceea, am concluzionat că, în mod bizar, toate entitățile care s-au războit în timpul Mineriadei, adică Președinția României, Ministerul Apărării Naționale, Ministerul de Interne, serviciile de informații, adică atât SIE, cât și SRI, că erau deja înființate. SIE era condus de singurul ofițer decorat la vârf înalt de KGB, ofițer al României. Și aici mă refer la generalul Caraman. Serviciul Român de Informații era condus de Virgil Măgureanu, un alt apropiat al sovieticilor.
Dar și partea aceia, liderul suprem al minerilor, dar și liderul Pieței Universității. Toți erau fie agenți GRU, fie agenți KGB, fie agenți ai Securității, fie cine mai știe ai cărui serviciu. S-a întâmplat o bizarerie extraordinară. Chiar am spus că încurcate mai sunt căile românești, parafrazând o altă vorbă: încurcate sunt căile Domnului. Foarte încurcată situația, dar reală.
„În cazul lui Gelu Voican Voiculescu nu am găsit documente care să demonstreze că a fost colaborator al fostei Securități”
Eugen Dinu: Gelu Voican Voiculescu al cui era? Al Securității? Știu că a fost informator, că a dat unele declarații despre Gregorian Bivolaru.
Cătălin Ranco Pițu: Gelu Voican Voiculescu a fost și este un personaj foarte interesant. Spre deosebire de ceilalți participanți la vârf din timpul Revoluției, în cazul lui Gelu Voican Voiculescu nu am găsit documente care să demonstreze că a fost colaborator al fostei Securități sau ai altui serviciu. Însă au existat declarații de martor care l-au plasat în această sferă. Este clar indicat de anumiți martori ca fiind parte a grupului Ion Iliescu, grup care a acționat cu mult timp înainte de Revoluție și care se pregătea să preia puterea în decembrie ’89.
„Nu cred că întâmplător, după 22 decembrie, Gelu Voican Voiculescu a fost numit coordonator al serviciilor de informații”
Nu cred că întâmplător, imediat după 22 decembrie, Gelu Voican Voiculescu a fost numit, inițial în fapt, după care și oficial, ca fiind coordonator al tuturor serviciilor de informații din România. El a avut controlul total asupra structurilor de informații, adică și asupra cadrelor Securității, dar și asupra cadrelor de informații externe și asupra cadrelor militare de informații.
Ulterior, a fost înființată celebra instituție „Doi și-un Sfert”, în limbaj popular, care l-a avut ca șef pe Gelu Voican Voiculescu. Ei bine, deși nu am avut documente care să demonstreze că Gelu Voican Voiculescu era colaborator sau poate mai mult decât atât, repet, există martori care îl plasează în această sferă.
„Există alte indicii care duc spre concluzia colaborării”
Bănuiesc că nu putea fi pus întâmplător exact în fruntea serviciilor de informații, fără a avea o cât de mică tangență cu acestea, adică ar fi fost o coincidență mult prea mare. Însă, dacă în cazul celorlalți, pe care i-am tot pomenit ca fiind filosovietici total, există documente și au existat documente, cu privire la Gelu Voican nu există documente. Însă există alte indicii care duc spre concluzia colaborării.
Eugen Dinu: Sunt niște note pe care le-a dat, niște declarații pe care le-a dat, în care îl incriminează pe Gregorian Bivolaru, din câte știu. El a fost, într-adevăr, urmărit de Securitate.
Cătălin Ranco Pițu: Da, dar el a dat acele declarații, pentru că el a fost deținut de drept comun înainte și în cadrul anchetelor la care a fost supus a dat dat declarații, dar asta nu echivalează cu note informative făcute de informatorii sau colaboratorii fostei Securități.
Eugen Dinu: A dat și sub nume de cod, „Călugărul”.
Cătălin Ranco Pițu: În legătură cu numele de cod „Călugărul”, au apărut prin presă mai multe articole de acest gen, însă, repet, oficial, din documente, din arhive, nu am găsit așa ceva. Nu am găsit documente care să arate fără dubii faptul că el a fost colaborator.
Eugen Dinu: Nici la CNSAS?
Cătălin Ranco Pițu: Nici la CNSAS. CNSAS a eliberat cu privire la Gelu Voican Voiculescu mai multe adeverințe din care nu cred că rezultă că a fost colaborator. Puteți verifica și dumneavoastră. Din câte știu, CNSAS nu l-a calificat pe Voican Voiculescu drept colaborator sau să fi făcut poliție politică.
„Arhiva cu privire la toți colaboratorii pro-sovietici a fost luată de Virgil Măgureanu și făcută dispărută”
Însă, trebuie neapărat să fac o paranteză pentru a înțelege imaginea de ansamblu. Este dovedit faptul că toate microfilmele obținute în ani și ani de muncă de unitatea specială anti-KGB, din cadrul 0110 a fostei Securități – ei îi combăteau informativ nu doar pe cei de la KGB, dar și pe cei de la structurile de informații aparținând statelor prietene în cadrul Tratatului de la Varșovia și aveau și o aripă anti-KGB. Aceștia au microfilmat toate probele referitoare la cei pe care îi urmăreau și, credeți-mă, îi urmăreau pe mulți și la vârf.
Nu se ocupau de nimicuri, se ocupau de personaje cu greutate în ierarhiile Statului Român, de dinainte de 1989, militare sau politice. Întreaga arhivă microfilmată a 0110 cu privire la toți colaboratorii pro-sovietici a fost luată de Virgil Măgureanu, cel care avea să devină șef al SRI și apoi făcută dispărută. În pofida diligențelor pentru a afla unde a ajuns acea arhivă, nu am putut nici eu, nici colegii mei și probabil că nu va putea niciodată nimeni să găsească acea arhivă microfilmată. Acolo se aflau cele mai grele personaje supravegheate informativ și care erau colaboratori ai sovieticilor.
„Generalul Militaru a recunoscut că a primit un geamantan cu probele existente împotriva lui”
Cu toții și-au luat microfilmele. Generalul Militaru, de exemplu, a și recunoscut în fața Comisiei Senatoriale că a primit un geamantan cu probele avute, existente împotriva lui, obținute în timp îndelungat. Și tot el spune: fiecare și-a luat microfilmele, nespunând cine sunt acești fiecare. Dar a zis că fiecare și-a luat microfilmele. Și acum completați cu următoarea informație.
Virgil Măgureanu a zis: ‘Am predat toate microfilmele luate la conducerea CFSN’. Asta spune în declarația lui de martor. Sub jurământ, a spus că a predat toate microfilmele luate din tavanul fals al UM 0110, le-a predat la CFSN. După care, el zice că nu mai știe ce s-a întâmplat cu acele microfilme. Dar, plecând de la premisa că este adevărat ce a spus, că le-a predat celor de la CFSN, ei, ghici cine de la CFSN și-a luat microfilmele! Completați această informație cu ceea ce a spus Nicolae Militaru, că fiecare și-a luat microfilmele care îl priveau. Mai completați cu faptul că Gelu Voican Voiculescu era chiar la vârful CFSN și a fost încă mult timp după și poate trageți o concluzie.
„Există și varianta conform căreia Virgil Măgureanu a dus microfilmele la Moscova”
Ca să fiu corect până la capăt, mai există și varianta conform căreia Virgil Măgureanu, după ce a luat microfilmele, fiind într-o relație de subordonare cu Moscova, le-a dus la Moscova. Asta o spune un alt general, de data aceasta de la 0110, generalul Lupu, care spune că știe că, imediat în ’90, Virgil Măgureanu, după ce a fost numit ca prim-director al noului Serviciul Român de Informații, a făcut un drum la Moscova, iar acela a fost momentul.
Zice generalul Lupu, microfilmele au fost duse la Moscova, pentru că Moscova dorea să aibă toată arhiva legată de colaboratorii ei, ai Moscovei. Nu știu, cert este că Virgil Măgureanu a recunoscut că a luat acele filme. Episodul a fost recunoscut și de alți martori oculari ai acelui eveniment. Microfilmele au fost luate, după care urma lor a dispărut. Poate că sunt distruse pe veci sau poate că se află undeva la Moscova. Și asta înseamnă că, pentru români, tot pe veci sunt distruse.
Relația ciudată dintre Gelu Voican Voiculescu și securistul care l-a anchetat
Eugen Dinu: Referitor la Gelu Voican Voiculescu, mie mi s-a părut interesant pe cine a vrut el să numească în fruntea „Doi și-un Sfert”, adică pe securistul care l-a anchetat în timpul fugii din ’70, Gheorghe Goran.
Cătălin Ranco Pițu: Între Voiculescu și Goran a existat o relație foarte ciudată. Acum putem specula în ce consta acea relație, cert e că da, securistul Goran se afla printre favoriții lui Gelu Voican Voiculescu. Acesta din urmă, de altfel, după ce a preluat controlul asupra tuturor cadrelor de informații din România, l-a protejat în permanență pe Goran. A avut grijă ca acesta să nu pățească ceva după Revoluție, lucru care este bizar, deoarece Goran era cel care, chipurile, l-a anchetat pe Gelu Voican Voiculescu înainte.
Cu alte cuvinte, reprezintă o bizarerie această realitate. Din păcate, eu nu am reușit să-l documentez fără dubii pe Voican Voiculescu. Însă, așa cum am spus, declarații în sensul colaborării lui au existat, dar n-am găsit documente și până la urmă doar documentele pot proba fără dubii apartenența la un serviciu de informații. Acestea nu există. Cel puțin, nu le-am putut eu afla.
Eugen Dinu: De ce credeți că până astăzi, că tot vorbim de ei, și de Ion Iliescu, și de Gelu Voican Voiculescu, niciunul dintre aceștia nu a fost condamnat – nu zic în Dosarul Revoluției, deși, în opinia mea, sunt probe suficiente și acolo -, de ce nu au fost condamnați în Dosarul Mineriadei?
„Statul Român nu dorește să aibă un președinte vinovat de crime împotriva umanității”
Cătălin Ranco Pițu: Pentru același motiv pentru care nici Dosarul Revoluției nu este soluționat în instanță, și anume un fost șef de stat ar trebuie condamnat pentru crime împotriva umanității, aceasta fiind încadrarea juridică atât în cazul Dosarului Revoluției, cât și în cazul Dosarului Mineriadei.
Există explicații pentru care la nivel profund Statul Român nu dorește să aibă un președinte vinovat de crime împotriva umanității. Însă acum două luni, nu mai știu exact data, s-a retrimis în instanță Dosarul Mineriadei, cu Ion Iliescu trimis în judecată, alături de Gelu Voican, alături de Petre Roman, Adrian Sârbu, Virgil Măgureanu, că tot pomeneam de el.
Rămâne de văzut dacă din nou Înalta Curte va refuza judecarea acestei cauze sau, din contră, poate că, de data aceasta, s-au aliniat astrele.
Conexiuni între Revoluție și Mineriadă
Eugen Dinu: De asemenea, tot la Bookfest, ați spus că prin raportare a Mineriadei din 13-15 iunie 1990 la Revoluția din Decembrie 1989 găsim o grămadă de conexiuni. La ce anume v-ați referit?
Cătălin Ranco Pițu: Foarte multe conexiuni, de aceea am ales și titlul cărții. În primul rând, numitorul comun îl reprezintă faptul că aceia care au inventat și coordonat marea manipulare cu teroriștii erau cei care se aflau la putere în iunie 1990.
Numitorul comun îl reprezintă Ion Iliescu, Petre Roman, Gelu Voican Voiculescu, Silviu Brucan, generalii Stănculescu, Militaru, toți cei care au fost reactivați de Ion Iliescu, deși erau colaboratori ai GRU. Toți aceștia au fost actori principali și la Mineriadă.
Apoi, modul de acțiune a fost în mod izbitor similar. Ion Iliescu, începând cu 22 decembrie, a avut multe ieșiri publice în calitate de nou șef de stat, la Televiziunea Română, prin comunicatele CFSN, prin comunicatele date prin intermediul mass-media, vorbind despre acțiunile abominabile ale securist-teroriștilor care trebuie lichidați, care sunt elemente declasate, care sunt bestii cu chip de om, vampiri, s-a spus în multe feluri. Și îndemna populația la a ieși la luptă împotriva acelor elemente care doresc readucerea la putere a lui Nicolae Ceaușescu.
„N-au mai folosit cuvântul securist-teroriști pentru a-i descrie pe cei împotriva cărora acționau, ci elemente declasate, legionari”
Ei bine, același Ion Iliescu și întregul lui anturaj, în clipa în care au avut de-a face cu fenomenul Piața Universității au început să dea același gen de comunicate și sunt izbitoare aceste comunicate. Doar că n-au mai folosit cuvântul securist-teroriști pentru a-i descrie pe cei împotriva cărora acționau, ci elemente declasate, drogate, tineri bezmetici, drogați, băuți și totul a culminat cu atribuirea identității de legionar a celor care manifestau anticomunist.
Li s-a spus elemente legionare, declasate, care execută o rebeliune legionară și asta s-a repetat de nenumărate ori, n-a fost doar o singură izbucnire de acest fel. În același timp, se spunea că elementele declasate, legionare săvârșesc acțiuni din nou împotriva statului, împotriva orânduirii din acel moment și că trebuie lichidate – ăsta a fost cuvântul.
„Cum cerea lichidarea teroriștilor, pe care i-a inventat în 22 decembrie, așa cerea lichidarea legionarilor”
Cum cerea lichidarea teroriștilor, pe care i-a inventat în 22 decembrie, așa cerea lichidarea legionarilor. De fapt, anticomuniștilor din București. Și cum? Îndemnând populația să vină, să ia atitudine și să sprijine statul, adică pe el, în lupta cu elementele legionare, declasate, drogate, golani. Golani, da? Și românii au fost manipulați, inclusiv minerii, astfel încât s-a creat din nou, ca-n decembrie ’89, necesitatea, dar printr-o manipulare odioasă, necesitatea ca românii să vină și să sprijine noua putere. Pentru a prezerva idealurile Revoluției, spuneau ei, ceea ce este o monstruozitate în sine.
Pentru că, de fapt, ei luptau, începând cu Ion Iliescu, împotriva celor care manifestau împotriva comunismului și împotriva lui. Dar, printr-o manipulare din nou uriașă, ca-n decembrie ’89, având în vedere că ei controlau total TVR și cea mai mare parte a presei centrale, și integral Radio România – nu mai existau alte instituții de media, era mult mai simplu să controleze atunci, nu existau telefoane mobile, nu te puteai informa – toată țara credea că la București se desfășoară o rebeliune legionară deosebit de sângeroasă, cu incendieri, cu atacarea sediilor instituțiilor de stat.
„Incendierile au fost provocate de cadrele Ministerului de Interne”
De fapt, incendierile și tot ce s-a întâmplat au fost provocate chiar din interior, de către cadrele Ministerului de Interne. Asta rezultă din nou fără dubii, din Dosarul Mineriadei de data asta. Ei bine, comunicatele, comunicarea cu populația mincinoasă sută la sută, a fost o manipulare odioasă – seamănă totul izbitor de mult cu ce s-a întâmplat în decembrie ’89.
Și, având în vedere că aceleași personaje au exercitat această manipulare, iată, am făcut conexiunile între aceste două evenimente tragice, tragice pentru că unii au vrut să-și ascundă filosovietismul, au vrut să scape de responsabilitate penală, au vrut să obțină legitimitate, pentru că altfel n-ar fi dobândit-o.
Dacă lumea știa, atunci, în deplină majoritate cine sunt cei care au preluat puterea în decembrie ’89, s-ar putea – aici lucrăm cu o ipoteză – s-ar putea ca alegerile din 20 mai 1990 să fi avut alt rezultat. Nu știu. E total contraproductiv să discutăm cu ce ar fi fost dacă. Dar îmi pot imagina că puterea lui Ion Iliescu s-ar fi clătinat serios dacă populația afla, într-o covârșitoare majoritate, cine este acest grup care a preluat puterea în 22 decembrie ’89. Sunt foarte multe de spus.
„Singura cale prin care putea fi stopat să ajungă președinte oficial ar fi fost ca Punctul 8 al Proclamației de la Timișoara să devină literă de lege”
Eugen Dinu: Chiar aveam o întrebare pregătită. Dacă Ion Iliescu n-ar fi câștigat zdrobitor alegerile din Duminica Orbului, credeți că ar mai fi procedat la fel? Practic, el pe asta și-a fundamentat legitimitatea de a acționa astfel?
Cătălin Ranco Pițu: Da, acum privite lucrurile, era imposibil ca Ion Iliescu să nu câștige alegerile. Singura cale prin care putea fi stopat să ajungă președinte oficial, în urma unor alegeri, ar fi fost ca Punctul 8 al Proclamației de la Timișoara să devină literă de lege, așa cum au cerut cei care au conceput Punctul 8.
Adică legea electorală să prevadă interdicția nomenclaturiștilor comuniști de a candida cel puțin nu mai știu câți ani, dar, oricum, atunci, în mai ’90, conform ideilor Proclamației de la Timișoara, le-ar fi fost interzis foștilor comuniști să candideze. Ei, aceasta ar fi fost singura cale de a-l bloca pe Ion Iliescu. Nu s-a întâmplat așa, pentru că nu era de conceput ca acea putere să accepte să nu candideze oamenii ei, în frunte cu Ion Iliescu.
„Dacă Ion Iliescu, să presupunem, nu ar fi câștigat alegerile, nu ar fi existat nici Mineriada din iunie ’90”
Și pentru că au candidat, în opinia mea, nu erau condițiile pentru ca altcineva să fi câștigat alegerile. Tot Ion Iliescu ar fi câștigat, pentru că poporul român, după peste patru decenii de ideologie comunistă și de represiune, nu era pregătit, atunci, să voteze de Dreapta. Însă o mișcare de Dreapta, mult mai coagulată, sigur ar fi existat, dacă nu ar fi fost acele conduite total abjecte, nedemocratice ale puterii.
Dacă Ion Iliescu, să presupunem, nu ar fi câștigat alegerile, nu ar fi existat nici Mineriada din iunie ’90. Pentru că, obținând legitimitatea după alegeri, a insistat personal, prin multiple telefoane date în teritoriu, din calitatea de președinte ales și a cerut să vină mii de mineri și alți muncitori – trebuie spus și asta, că n-au venit doar minerii în București să-i bată pe anticomuniști. Au fost și din alte zone, alți muncitori, de la Galați de exemplu, apoi chiar din București, de la IMGB. Nu doar minerii au venit în București.
„Există premisa că Mineriada este legată doar de mineri, este fals”
Trebuie neapărat spus acest lucru, pentru că se confundă. Există premisa că Mineriada este legată doar de mineri, este fals. Au venit și alți oameni, plus că lor li s-au adăugat și bucureșteni care agreau genul ăsta de conduită. Cu foarte mult elan, mulți bucureșteni li s-au alăturat minerilor și celorlalte categorii de muncitori, pentru a-i bate pe tinerii care îndrăzneau să protesteze împotriva lui Ion Iliescu. Deci, Mineriada n-ar fi existat dacă prin absurd, un absurd foarte serios, dacă Ion Iliescu nu ar fi câștigat alegerile.
Le-a câștigat, a făcut tot ce este posibil ca, din calitatea de președinte, să-i asmută pe unii români împotriva altor români, s-a implicat personal în această acțiune de tip război civil. A dorit această formă de război civil, s-a implicat în obținerea acestei forme de război civil și a reușit ceea ce și-a propus, adică a dat o lecție usturătoare Opoziției. Liderii partidelor de Opoziție au fost bătuți, domiciliile lor, devastate. Minerii i-au vizitat și pe toți jurnaliștii care i se opuneau lui Ion Iliescu, la domiciliul lor, în toate aceste locuri fiind conduși de ofițeri ai MI și SRI, îmbrăcați în mineri. Și acest lucru este cât se poate de clar.
„Mineriada din ’90 ne-a ținut pe loc cel puțin 10 ani”
Opoziția a primit o lecție cruntă, cu privire la ce putea să se întâmple pe viitor, oricând și s-a întâmplat. Pentru că nu s-a oprit aici, au mai fost încă trei mineriade, după Mineriada din iunie ’90. E și rușinos, și tragic în același timp, iar Mineriada din ’90 ne-a ținut pe loc cel puțin 10 ani pe noi, ca națiune, din perspectiva dezvoltării.
Statele puternice din Vest au suspendat relația cu România, au înghețat-o și dovadă în acest sens stau toate deciziile luate de aceste state, atât la nivel politic, cât și la nivel economico-financiar. Ne-au ocolit investițiile cel puțin 10 ani, iar această stagnare se vede prin comparație cu dezvoltarea altor state din fostul bloc comunist, cum ar fi Polonia, Ungaria, Cehia, Slovacia, după ruperea Cehoslovaciei, chiar și Bulgaria, din păcate.
Consecințele Mineriadei din ’90 au fost deosebit de dramatice pentru națiunea asta, din toate punctele de vedere. Poate cea mai gravă consecință a fost aceea a imaginii românilor, pentru că din acel moment, după ce la Revoluție noi am câștigat simpatia întregului mapamond, eram dați ca exemplu eroism, de luptă pentru libertate, Mineriadele, culminând cu cea din ’90, ne-au transformat pe noi, ca națiune, în niște barbari, din perspectiva occidentalilor, imagine care rămâne până în zilele noastre.
„Mineriadele, coordonate de Ion Iliescu, sunt principala cauză a deficitului de imagine a României”
Nu suntem bine văzuți și o spun fiind sigur pe ceea ce spun, că Mineriadele, coordonate de Ion Iliescu, sunt principala cauză a deficitului de imagine a României. Sunt și alte cauze, nu e singura cauză. Dar acea imagine de barbari, barbari care cu bâta și cu alte obiecte contondente, cu topoare, cu târnăcoape, au bătut oameni.
Cu bâte au venit să-i bată pe studenții de la Facultatea de Arhitectură, pe studenții de la Drept, au bătut profesori, au bătut studenți, au bătut orice tânăr se plimba, la momentul respectiv, prin centrul Bucureștiului. Au fost arestați fără niciun fel de discernământ toți tinerii, pe simplul motiv că purtau blugi sau că aveau ochelari, sau că aveau barbă. Erau bătuți până aproape de moarte, după care, încarcerați, fără drept, la diverse locații din București sau din preajmă, de la Măgurele de exemplu.
Televiziunea canadiană a dat o imagine, în mod repetat, prin care un grup de mineri a imobilizat o gravidă în fața Guvernului și o loveau mai mulți mineri cu picioarele, inclusiv în burtă, fiind evident că doamna respectivă e gravidă, adică nu era într-o fază incipientă. Și se întrebau cum e posibil și cum e posibil ca aceste acțiuni să fie nu tolerate, dar să fie provocate de cei care dețineau puterea și apoi tolerate, pentru că scenele acestea în care minerii îi băteau pe diverși oameni în București, după diverse criterii absolut imbecile, se petreceau de față cu cadrele Ministerului de Interne, de față cu cadrele Armatei.
„Oamenii erau imobilizați de militari ai MApN sau militari ai MI, în timp ce minerii dădeau cu bâtele”
De multe ori, oamenii, studenții, profesorii erau imobilizați de militari ai MApN sau militari ai MI, în timp ce minerii dădeau cu bâtele și cu picioarele în zona capului sau toracelui. Lui Marian Munteanu au vrut să-i taie capul, de exemplu, în fața Pieței Universității. Femeile erau bătute, tinerii erau bătuți.
A fost vânătoare de oameni prin București, la domiciliile liderilor politici de Opoziție, la domiciliile jurnaliștilor, la domiciliile tuturor celor care i se opuneau lui Ion Iliescu, inclusiv la domiciliile unor politicieni, cum ar fi Dumitru Mazilu, care a luat atitudine împotriva lui Iliescu și care a „beneficiat” de o vizită a minerilor acasă la el, unde nu știau minerii unde locuiește, dar au fost aduși de anumite cadre. La fel cum s-a întâmplat în cazul domiciliilor lui Corneliu Coposu sau Ion Rațiu și mulți alții, Petrina.
Mulți au fost vizitați de mineri, și nu în vizită de curtoazie, ci în vizită de disciplinare. E foarte trist că așa stau lucrurile, dar ceea ce v-am spus eu reprezintă realități și, citind cartea despre Mineriadă sau cartea despre Revoluție, cărțile scrise de mine, cei care sunt interesați de aceste evenimente cred eu că se pot edifica în lumina adevărului și în lumina bunului-simț.
Pentru că așa s-a întâmplat, exact cum am spus acolo, n-am niciun dubiu. Fiecare virgulă, fiecare cuvânt, toate sunt alese ca nu cumva să fi greșit ceva sau să fi exagerat. Nu e nicio exagerare, nu e nicio deviere de la adevărul acelor zile, atât de la Revoluție, cât și de la Mineriadă, adevăruri supărătoare, de altfel, din multe puncte de vedere, dar spuse așa cum s-au întâmplat ele.
Eugen Dinu: În regulă. Vă mulțumesc!