Fostul șef al Parchetelor Militare, Cătălin Ranco Pițu, dezvăluiri din Dosarul Mineriadei: Iliescu, Măgureanu, Stănculescu, capii MApN, MI și SIE – toți erau fie agenți GRU, fie agenți KGB, fie agenți ai Securității – INTERVIU
AnchetaZilei.ro publică astăzi ultima parte a interviului realizat cu fostul șef al Parchetelor Militare, Cătălin Ranco Pițu.
Autor al cărților „Ruperea Blestemului” și „Mineriada s-a născut la Revoluție”, generalul magistrat (r) Ranco Pițu a întocmit rechizitoriul în Dosarul Revoluției. De asemenea, prin prisma funcției de șef al Parchetelor Militare, cunoaște probatoriul din Dosarul Mineriadei.
Cătălin Ranco Pițu: Așadar, ca o concluzie, până la 22 decembrie, toate structurile militare au ascultat ordinul comandantului suprem Nicolae Ceaușescu și au tras, cot la cot, cu toții. Cei de la Ministerul de Interne, incluzându-i aici pe cei de la Securitate, pentru că Securitatea era un departament în cadrul Ministerului de Interne, cei de la Armată, pentru că, toată lumea știe, Nicolae Ceaușescu a ordonat ca Armata să fie scoasă în stradă împotriva românilor, și, într-o anumită formă de participare, inclusiv cei de la Gărzile Patriotice, care au fost trimiși și la Timișoara, să îi bată pe revoluționarii timișoreni, după care au fost folosite Gărzile inclusiv în București, atâta timp cât Ceaușescu s-a aflat la putere. Este cât se poate de evident acest aspect, că toți au tras împotriva românilor până la 22 decembrie.
Eugen Dinu: Dar acei turiști sovietici? Aveți probe că ar fi tras și ei?
„Turiștii sovietici au existat, dar ei nu au fost teroriști”
Cătălin Ranco Pițu: Nu! Turiștii sovietici au existat. Pe parcursul anchetei, am luat intrările în țară, pe ultimii cinci ani înainte de decembrie 89. N-au fost constatate anomalii. Adică n-au intrat mai mulți turiști sovietici în decembrie 89, prin comparație cu anii precedenți.
A fost un număr un pic mai mare, însă există rapoartele Securității, care a existat până în data de 21 decembrie, ca structură, rapoarte care menționau că toate intrările, respectiv ieșirile spre Iugoslavia; cei mai mulți turiști sovietici, care au venit cu autoturisme Lada în covârșitoarea majoritate, mergeau să-și petreacă sărbătorile de iarnă în Iugoslavia, Iugoslavia fiind o țară de cu totul și cu totul altă factură, la vremea respectivă. Unii turiști sovietici și-au petrecut, intenționau să-și petreacă sărbătorile de iarnă inclusiv în România, mai ales pe Valea Prahovei – lucru care nu este ceva neobișnuit pentru acea perioadă.
Am discutat și cu cei de la 0110, celebra unitate anti-KGB, care a funcționat foarte bine până pe 22 decembrie, inclusiv. Aceștia i-au monitorizat pe toți turiștii sovietici, concluzionând în rapoartele făcute și, ulterior, prin toate declarațiile de martori făcute de reprezentanții acestei structuri de contrainformații, cu toții au spus că nu s-a semnalat nimic deosebit în comportamentul turiștilor sovietici. Ei au existat în acele zile și au trezit anumite suspiciuni, în sensul că, da, au fost văzuți în mașinile Lada. Împotriva câtorva mașini s-a și tras în zona Craiova.
„Nu există nicio probă conform căreia acei turiști sovietici ar fi desfășurat acțiuni ostile armate”
Însă nu există nicio probă conform căreia acei turiști sovietici ar fi desfășurat acțiuni ostile armate. Este exclus așa ceva. Ei nu putea intra în țară cu armament în dotare, pentru că au fost cu toții verificați. Cei de la Contrainformațiile Securității, dar și cei de la Contrainformațiile Militare, cei de la paza frontierei de stat și-au făcut treaba. Nu puteau intra înarmați. Au fost controlați.
Mai mult, au fost supravegheați, pentru că așa făcea regimul cu toți la vremea respectivă și nu s-a descoperit că ar fi prezentat comportamente care să necesite vrei intervenție deosebită. Iar acest lucru, așa cum v-am spus, se regăsește în rapoartele lor existente și rapoarte care s-au făcut până în ziua în care a izbucnit Revoluția și în București, în ziua de 21 decembrie. Deci, turiștii sovietici au existat, dar ei nu au fost nicidecum teroriști care să fi acționat armat, în vreun fel.
Agenții de informații ai ambasadelor au ieșit pe străzi la Revoluție, pentru a culege informații
Fac, însă, o precizare. Este dovedit faptul că lucrătorii ambasadelor tuturor statelor care aveau reprezentanțe diplomatice pe teritoriul României, în momentul în care, inițial la Timișoara, după care și în celelalte orașe ale țării, în special la București, au debutat mișcările revoluționare, cu toții s-au aflat pe străzile acelor orașe în misiuni de culegere de informații.
Însă acest lucru este firesc. Orice militari ai ambasadelor, adică agenți de informații – să ne înțelegem! -, oriunde se întâmplă evenimente de tip revoluție, au obligația să iasă pe stradă, să culeagă informații, să își informeze statul aparținător cât se poate de corect cu privire la direcția în care o va lua statul respectiv, unde se desfășoară revoluția, făcând acest lucru în interesul statului de care aparțineau. S-a întâmplat și la noi acest lucru. Cu toții au ieșit pe străzi, pentru a culege informații. Câțiva au și murit în acest sens.
Unii jurnaliști au aparținut structurilor de informații, dar nu s-au implicat armat
Au fost și jurnaliști străini care au venit imediat în România și despre care s-a spus că unii ar aparține structurilor de informații ale diverselor țări. Corect și acest lucru! Sunt câteva exemple în acest sens. Dar nu s-au implicat armat sau prin acte de sabotaj, de vreun fel sau altul. N-au tras, n-au dat foc, n-au aruncat în aer, n-au făcut nimic.
Au cules informații, pentru că asta le era datoria. Au informat statele de care aparțin, pentru că asta le era datoria și atât! Nu a existat mână străină în timpul Revoluției din Decembrie 89. Tot ce s-a întâmplat s-a făcut din interior.
Eugen Dinu: La Bookfest, ați declarat că în urma cercetării efectuate ați constatat faptul că, în timpul Mineriadei iunie ’90, la nivel de conducere a tuturor entităților care s-au războit pe străzile din București erau exclusiv oameni GRU, KGB și ai fostei Securități. Pentru că președinte a fost Ion Iliescu, verificat și urmărit informativ pentru apartenența lui la structurile KGB, iar liderii Armatei, liderii Ministerului de Interne erau aproape exclusiv foști colaboratori sau colaboratori ai serviciilor secrete sovietice.
Generalul Stănculescu a fost colaborator al Securității
Cătălin Ranco Pițu: Corect! Asta am spus și o repet!
Eugen Dinu: Având în vedere că la conducerea Armatei nu mai era generalul Militaru, ci Victor Atanasie Stănculescu, aveți informații că și generalul Stănculescu era colaborator GRU?
Cătălin Ranco Pițu: Nu! Am spus acolo și bine m-ați citat. Erau toți colaboratori ai GRU, KGB și serviciilor interne. Generalul Stănculescu, de pe vremea când era căpitan de armată, a semnat cu Direcția a IV-a a Securității și angajamentul lui se află la Dosarul Revoluției.
L-am amintit și în cartea despre Revoluție – Ruperea Blestemului. Era un colaborator al Securității, în paralel fiind și ofițer al MApN, ajuns la vârful MApN. În decembrie ’89 era prim-adjunct al ministrului Apărării și apoi, pentru câteva ore, a deținut puterea totală în Statul Român.
Iliescu – GRU, capii Armatei și ai MI – agenți ai sovieticilor
A fost detronat de decizia lui Ion Iliescu, de a-l pune ministru al Apărării pe generalul Militaru. Apoi, în 17 februarie, generalul Stănculescu a revenit ca ministru al Apărării și, la Mineriadă, a avut această funcție. Deci, el era printre cei ai Securității despre care am amintit acolo. În rest, exact așa cum ați spus, toate direcțiile MApN, șeful de Stat Major – erau dovediți înainte de ’89 ca fiind colaboratori ai GRU, serviciul de informații.
Și toți aceștia au fost reactivați sau păstrați în funcții de către Ion Iliescu, astfel încât, în timpul Mineriadei din iunie ’90, se poate spune că întreaga conducere a Armatei era acaparată de GRU sau de elemente ale Securității, cum era generalul Victor Stănculescu.
În paralel, Ministerul de Interne, am arătat-o în carte cu subiect și predicat, era condus la vârf tot de agenți străini, mai precis ai sovieticilor. Ion Iliescu, așa cum ați spus, ca și comandant suprem al forțelor armate, era în vizorul celor de 0110, ca fiind agent de influență al KGB. O grămadă de parlamentari de la momentul respectiv, membri ai Guvernului de asemenea. N-am spus-o eu, au spus-o alții și o indică probele. Apoi, am completat această argumentație, se știe, liderul minerilor din Valea Jiului, Miron Cozma, a semnat colaborarea cu Securitatea, încă din 1984, dacă nu mă-nșel.
Marian Munteanu și Miron Cozma au semnat adeverințe de colaborare cu Securitatea
La rândul lui, Marian Munteanu, liderul mișcării Piața Universității, în 1988, a semnat colaborarea cu fosta Securitate. Am explicat în carte (n.r. – Mineriada s-a născut la Revoluție) în ce conjunctură. Poate că el credea că face un act patriotic la vremea respectivă. Și de aceea, am concluzionat că, în mod bizar, toate entitățile care s-au războit în timpul Mineriadei, adică Președinția României, Ministerul Apărării Naționale, Ministerul de Interne, serviciile de informații, adică atât SIE, cât și SRI, că erau deja înființate. SIE era condus de singurul ofițer decorat la vârf înalt de KGB, ofițer al României. Și aici mă refer la generalul Caraman. Serviciul Român de Informații era condus de Virgil Măgureanu, un alt apropiat al sovieticilor.
Dar și partea aceia, liderul suprem al minerilor, dar și liderul Pieței Universității. Toți erau fie agenți GRU, fie agenți KGB, fie agenți ai Securității, fie cine mai știe ai cărui serviciu. S-a întâmplat o bizarerie extraordinară. Chiar am spus că încurcate mai sunt căile românești, parafrazând o altă vorbă: încurcate sunt căile Domnului. Foarte încurcată situația, dar reală.
„În cazul lui Gelu Voican Voiculescu nu am găsit documente care să demonstreze că a fost colaborator al fostei Securități”
Eugen Dinu: Gelu Voican Voiculescu al cui era? Al Securității? Știu că a fost informator, că a dat unele declarații despre Gregorian Bivolaru.
Cătălin Ranco Pițu: Gelu Voican Voiculescu a fost și este un personaj foarte interesant. Spre deosebire de ceilalți participanți la vârf din timpul Revoluției, în cazul lui Gelu Voican Voiculescu nu am găsit documente care să demonstreze că a fost colaborator al fostei Securități sau ai altui serviciu. Însă au existat declarații de martor care l-au plasat în această sferă. Este clar indicat de anumiți martori ca fiind parte a grupului Ion Iliescu, grup care a acționat cu mult timp înainte de Revoluție și care se pregătea să preia puterea în decembrie ’89.
„Nu cred că întâmplător, după 22 decembrie, Gelu Voican Voiculescu a fost numit coordonator al serviciilor de informații”
Nu cred că întâmplător, imediat după 22 decembrie, Gelu Voican Voiculescu a fost numit, inițial în fapt, după care și oficial, ca fiind coordonator al tuturor serviciilor de informații din România. El a avut controlul total asupra structurilor de informații, adică și asupra cadrelor Securității, dar și asupra cadrelor de informații externe și asupra cadrelor militare de informații.
Ulterior, a fost înființată celebra instituție „Doi și-un Sfert”, în limbaj popular, care l-a avut ca șef pe Gelu Voican Voiculescu. Ei bine, deși nu am avut documente care să demonstreze că Gelu Voican Voiculescu era colaborator sau poate mai mult decât atât, repet, există martori care îl plasează în această sferă.
„Există alte indicii care duc spre concluzia colaborării”
Bănuiesc că nu putea fi pus întâmplător exact în fruntea serviciilor de informații, fără a avea o cât de mică tangență cu acestea, adică ar fi fost o coincidență mult prea mare. Însă, dacă în cazul celorlalți, pe care i-am tot pomenit ca fiind filosovietici total, există documente și au existat documente, cu privire la Gelu Voican nu există documente. Însă există alte indicii care duc spre concluzia colaborării.
Eugen Dinu: Sunt niște note pe care le-a dat, niște declarații pe care le-a dat, în care îl incriminează pe Gregorian Bivolaru, din câte știu. El a fost, într-adevăr, urmărit de Securitate.
Cătălin Ranco Pițu: Da, dar el a dat acele declarații, pentru că el a fost deținut de drept comun înainte și în cadrul anchetelor la care a fost supus a dat dat declarații, dar asta nu echivalează cu note informative făcute de informatorii sau colaboratorii fostei Securități.
Eugen Dinu: A dat și sub nume de cod, „Călugărul”.
Cătălin Ranco Pițu: În legătură cu numele de cod „Călugărul”, au apărut prin presă mai multe articole de acest gen, însă, repet, oficial, din documente, din arhive, nu am găsit așa ceva. Nu am găsit documente care să arate fără dubii faptul că el a fost colaborator.
Eugen Dinu: Nici la CNSAS?
Cătălin Ranco Pițu: Nici la CNSAS. CNSAS a eliberat cu privire la Gelu Voican Voiculescu mai multe adeverințe din care nu cred că rezultă că a fost colaborator. Puteți verifica și dumneavoastră. Din câte știu, CNSAS nu l-a calificat pe Voican Voiculescu drept colaborator sau să fi făcut poliție politică.
„Arhiva cu privire la toți colaboratorii pro-sovietici a fost luată de Virgil Măgureanu și făcută dispărută”
Însă, trebuie neapărat să fac o paranteză pentru a înțelege imaginea de ansamblu. Este dovedit faptul că toate microfilmele obținute în ani și ani de muncă de unitatea specială anti-KGB, din cadrul 0110 a fostei Securități – ei îi combăteau informativ nu doar pe cei de la KGB, dar și pe cei de la structurile de informații aparținând statelor prietene în cadrul Tratatului de la Varșovia și aveau și o aripă anti-KGB. Aceștia au microfilmat toate probele referitoare la cei pe care îi urmăreau și, credeți-mă, îi urmăreau pe mulți și la vârf.
Nu se ocupau de nimicuri, se ocupau de personaje cu greutate în ierarhiile Statului Român, de dinainte de 1989, militare sau politice. Întreaga arhivă microfilmată a 0110 cu privire la toți colaboratorii pro-sovietici a fost luată de Virgil Măgureanu, cel care avea să devină șef al SRI și apoi făcută dispărută. În pofida diligențelor pentru a afla unde a ajuns acea arhivă, nu am putut nici eu, nici colegii mei și probabil că nu va putea niciodată nimeni să găsească acea arhivă microfilmată. Acolo se aflau cele mai grele personaje supravegheate informativ și care erau colaboratori ai sovieticilor.
„Generalul Militaru a recunoscut că a primit un geamantan cu probele existente împotriva lui”
Cu toții și-au luat microfilmele. Generalul Militaru, de exemplu, a și recunoscut în fața Comisiei Senatoriale că a primit un geamantan cu probele avute, existente împotriva lui, obținute în timp îndelungat. Și tot el spune: fiecare și-a luat microfilmele, nespunând cine sunt acești fiecare. Dar a zis că fiecare și-a luat microfilmele. Și acum completați cu următoarea informație.
Virgil Măgureanu a zis: ‘Am predat toate microfilmele luate la conducerea CFSN’. Asta spune în declarația lui de martor. Sub jurământ, a spus că a predat toate microfilmele luate din tavanul fals al UM 0110, le-a predat la CFSN. După care, el zice că nu mai știe ce s-a întâmplat cu acele microfilme. Dar, plecând de la premisa că este adevărat ce a spus, că le-a predat celor de la CFSN, ei, ghici cine de la CFSN și-a luat microfilmele! Completați această informație cu ceea ce a spus Nicolae Militaru, că fiecare și-a luat microfilmele care îl priveau. Mai completați cu faptul că Gelu Voican Voiculescu era chiar la vârful CFSN și a fost încă mult timp după și poate trageți o concluzie.
„Există și varianta conform căreia Virgil Măgureanu a dus microfilmele la Moscova”
Ca să fiu corect până la capăt, mai există și varianta conform căreia Virgil Măgureanu, după ce a luat microfilmele, fiind într-o relație de subordonare cu Moscova, le-a dus la Moscova. Asta o spune un alt general, de data aceasta de la 0110, generalul Lupu, care spune că știe că, imediat în ’90, Virgil Măgureanu, după ce a fost numit ca prim-director al noului Serviciul Român de Informații, a făcut un drum la Moscova, iar acela a fost momentul.
Zice generalul Lupu, microfilmele au fost duse la Moscova, pentru că Moscova dorea să aibă toată arhiva legată de colaboratorii ei, ai Moscovei. Nu știu, cert este că Virgil Măgureanu a recunoscut că a luat acele filme. Episodul a fost recunoscut și de alți martori oculari ai acelui eveniment. Microfilmele au fost luate, după care urma lor a dispărut. Poate că sunt distruse pe veci sau poate că se află undeva la Moscova. Și asta înseamnă că, pentru români, tot pe veci sunt distruse.
Relația ciudată dintre Gelu Voican Voiculescu și securistul care l-a anchetat
Eugen Dinu: Referitor la Gelu Voican Voiculescu, mie mi s-a părut interesant pe cine a vrut el să numească în fruntea „Doi și-un Sfert”, adică pe securistul care l-a anchetat în timpul fugii din ’70, Gheorghe Goran.
Cătălin Ranco Pițu: Între Voiculescu și Goran a existat o relație foarte ciudată. Acum putem specula în ce consta acea relație, cert e că da, securistul Goran se afla printre favoriții lui Gelu Voican Voiculescu. Acesta din urmă, de altfel, după ce a preluat controlul asupra tuturor cadrelor de informații din România, l-a protejat în permanență pe Goran. A avut grijă ca acesta să nu pățească ceva după Revoluție, lucru care este bizar, deoarece Goran era cel care, chipurile, l-a anchetat pe Gelu Voican Voiculescu înainte.
Cu alte cuvinte, reprezintă o bizarerie această realitate. Din păcate, eu nu am reușit să-l documentez fără dubii pe Voican Voiculescu. Însă, așa cum am spus, declarații în sensul colaborării lui au existat, dar n-am găsit documente și până la urmă doar documentele pot proba fără dubii apartenența la un serviciu de informații. Acestea nu există. Cel puțin, nu le-am putut eu afla.
Eugen Dinu: De ce credeți că până astăzi, că tot vorbim de ei, și de Ion Iliescu, și de Gelu Voican Voiculescu, niciunul dintre aceștia nu a fost condamnat – nu zic în Dosarul Revoluției, deși, în opinia mea, sunt probe suficiente și acolo -, de ce nu au fost condamnați în Dosarul Mineriadei?
„Statul Român nu dorește să aibă un președinte vinovat de crime împotriva umanității”
Cătălin Ranco Pițu: Pentru același motiv pentru care nici Dosarul Revoluției nu este soluționat în instanță, și anume un fost șef de stat ar trebuie condamnat pentru crime împotriva umanității, aceasta fiind încadrarea juridică atât în cazul Dosarului Revoluției, cât și în cazul Dosarului Mineriadei.
Există explicații pentru care la nivel profund Statul Român nu dorește să aibă un președinte vinovat de crime împotriva umanității. Însă acum două luni, nu mai știu exact data, s-a retrimis în instanță Dosarul Mineriadei, cu Ion Iliescu trimis în judecată, alături de Gelu Voican, alături de Petre Roman, Adrian Sârbu, Virgil Măgureanu, că tot pomeneam de el.
Rămâne de văzut dacă din nou Înalta Curte va refuza judecarea acestei cauze sau, din contră, poate că, de data aceasta, s-au aliniat astrele.
Conexiuni între Revoluție și Mineriadă
Eugen Dinu: De asemenea, tot la Bookfest, ați spus că prin raportare a Mineriadei din 13-15 iunie 1990 la Revoluția din Decembrie 1989 găsim o grămadă de conexiuni. La ce anume v-ați referit?
Cătălin Ranco Pițu: Foarte multe conexiuni, de aceea am ales și titlul cărții. În primul rând, numitorul comun îl reprezintă faptul că aceia care au inventat și coordonat marea manipulare cu teroriștii erau cei care se aflau la putere în iunie 1990.
Numitorul comun îl reprezintă Ion Iliescu, Petre Roman, Gelu Voican Voiculescu, Silviu Brucan, generalii Stănculescu, Militaru, toți cei care au fost reactivați de Ion Iliescu, deși erau colaboratori ai GRU. Toți aceștia au fost actori principali și la Mineriadă.
Apoi, modul de acțiune a fost în mod izbitor similar. Ion Iliescu, începând cu 22 decembrie, a avut multe ieșiri publice în calitate de nou șef de stat, la Televiziunea Română, prin comunicatele CFSN, prin comunicatele date prin intermediul mass-media, vorbind despre acțiunile abominabile ale securist-teroriștilor care trebuie lichidați, care sunt elemente declasate, care sunt bestii cu chip de om, vampiri, s-a spus în multe feluri. Și îndemna populația la a ieși la luptă împotriva acelor elemente care doresc readucerea la putere a lui Nicolae Ceaușescu.
„N-au mai folosit cuvântul securist-teroriști pentru a-i descrie pe cei împotriva cărora acționau, ci elemente declasate, legionari”
Ei bine, același Ion Iliescu și întregul lui anturaj, în clipa în care au avut de-a face cu fenomenul Piața Universității au început să dea același gen de comunicate și sunt izbitoare aceste comunicate. Doar că n-au mai folosit cuvântul securist-teroriști pentru a-i descrie pe cei împotriva cărora acționau, ci elemente declasate, drogate, tineri bezmetici, drogați, băuți și totul a culminat cu atribuirea identității de legionar a celor care manifestau anticomunist.
Li s-a spus elemente legionare, declasate, care execută o rebeliune legionară și asta s-a repetat de nenumărate ori, n-a fost doar o singură izbucnire de acest fel. În același timp, se spunea că elementele declasate, legionare săvârșesc acțiuni din nou împotriva statului, împotriva orânduirii din acel moment și că trebuie lichidate – ăsta a fost cuvântul.
„Cum cerea lichidarea teroriștilor, pe care i-a inventat în 22 decembrie, așa cerea lichidarea legionarilor”
Cum cerea lichidarea teroriștilor, pe care i-a inventat în 22 decembrie, așa cerea lichidarea legionarilor. De fapt, anticomuniștilor din București. Și cum? Îndemnând populația să vină, să ia atitudine și să sprijine statul, adică pe el, în lupta cu elementele legionare, declasate, drogate, golani. Golani, da? Și românii au fost manipulați, inclusiv minerii, astfel încât s-a creat din nou, ca-n decembrie ’89, necesitatea, dar printr-o manipulare odioasă, necesitatea ca românii să vină și să sprijine noua putere. Pentru a prezerva idealurile Revoluției, spuneau ei, ceea ce este o monstruozitate în sine.
Pentru că, de fapt, ei luptau, începând cu Ion Iliescu, împotriva celor care manifestau împotriva comunismului și împotriva lui. Dar, printr-o manipulare din nou uriașă, ca-n decembrie ’89, având în vedere că ei controlau total TVR și cea mai mare parte a presei centrale, și integral Radio România – nu mai existau alte instituții de media, era mult mai simplu să controleze atunci, nu existau telefoane mobile, nu te puteai informa – toată țara credea că la București se desfășoară o rebeliune legionară deosebit de sângeroasă, cu incendieri, cu atacarea sediilor instituțiilor de stat.
„Incendierile au fost provocate de cadrele Ministerului de Interne”
De fapt, incendierile și tot ce s-a întâmplat au fost provocate chiar din interior, de către cadrele Ministerului de Interne. Asta rezultă din nou fără dubii, din Dosarul Mineriadei de data asta. Ei bine, comunicatele, comunicarea cu populația mincinoasă sută la sută, a fost o manipulare odioasă – seamănă totul izbitor de mult cu ce s-a întâmplat în decembrie ’89.
Și, având în vedere că aceleași personaje au exercitat această manipulare, iată, am făcut conexiunile între aceste două evenimente tragice, tragice pentru că unii au vrut să-și ascundă filosovietismul, au vrut să scape de responsabilitate penală, au vrut să obțină legitimitate, pentru că altfel n-ar fi dobândit-o.
Dacă lumea știa, atunci, în deplină majoritate cine sunt cei care au preluat puterea în decembrie ’89, s-ar putea – aici lucrăm cu o ipoteză – s-ar putea ca alegerile din 20 mai 1990 să fi avut alt rezultat. Nu știu. E total contraproductiv să discutăm cu ce ar fi fost dacă. Dar îmi pot imagina că puterea lui Ion Iliescu s-ar fi clătinat serios dacă populația afla, într-o covârșitoare majoritate, cine este acest grup care a preluat puterea în 22 decembrie ’89. Sunt foarte multe de spus.
„Singura cale prin care putea fi stopat să ajungă președinte oficial ar fi fost ca Punctul 8 al Proclamației de la Timișoara să devină literă de lege”
Eugen Dinu: Chiar aveam o întrebare pregătită. Dacă Ion Iliescu n-ar fi câștigat zdrobitor alegerile din Duminica Orbului, credeți că ar mai fi procedat la fel? Practic, el pe asta și-a fundamentat legitimitatea de a acționa astfel?
Cătălin Ranco Pițu: Da, acum privite lucrurile, era imposibil ca Ion Iliescu să nu câștige alegerile. Singura cale prin care putea fi stopat să ajungă președinte oficial, în urma unor alegeri, ar fi fost ca Punctul 8 al Proclamației de la Timișoara să devină literă de lege, așa cum au cerut cei care au conceput Punctul 8.
Adică legea electorală să prevadă interdicția nomenclaturiștilor comuniști de a candida cel puțin nu mai știu câți ani, dar, oricum, atunci, în mai ’90, conform ideilor Proclamației de la Timișoara, le-ar fi fost interzis foștilor comuniști să candideze. Ei, aceasta ar fi fost singura cale de a-l bloca pe Ion Iliescu. Nu s-a întâmplat așa, pentru că nu era de conceput ca acea putere să accepte să nu candideze oamenii ei, în frunte cu Ion Iliescu.
„Dacă Ion Iliescu, să presupunem, nu ar fi câștigat alegerile, nu ar fi existat nici Mineriada din iunie ’90”
Și pentru că au candidat, în opinia mea, nu erau condițiile pentru ca altcineva să fi câștigat alegerile. Tot Ion Iliescu ar fi câștigat, pentru că poporul român, după peste patru decenii de ideologie comunistă și de represiune, nu era pregătit, atunci, să voteze de Dreapta. Însă o mișcare de Dreapta, mult mai coagulată, sigur ar fi existat, dacă nu ar fi fost acele conduite total abjecte, nedemocratice ale puterii.
Dacă Ion Iliescu, să presupunem, nu ar fi câștigat alegerile, nu ar fi existat nici Mineriada din iunie ’90. Pentru că, obținând legitimitatea după alegeri, a insistat personal, prin multiple telefoane date în teritoriu, din calitatea de președinte ales și a cerut să vină mii de mineri și alți muncitori – trebuie spus și asta, că n-au venit doar minerii în București să-i bată pe anticomuniști. Au fost și din alte zone, alți muncitori, de la Galați de exemplu, apoi chiar din București, de la IMGB. Nu doar minerii au venit în București.
„Există premisa că Mineriada este legată doar de mineri, este fals”
Trebuie neapărat spus acest lucru, pentru că se confundă. Există premisa că Mineriada este legată doar de mineri, este fals. Au venit și alți oameni, plus că lor li s-au adăugat și bucureșteni care agreau genul ăsta de conduită. Cu foarte mult elan, mulți bucureșteni li s-au alăturat minerilor și celorlalte categorii de muncitori, pentru a-i bate pe tinerii care îndrăzneau să protesteze împotriva lui Ion Iliescu. Deci, Mineriada n-ar fi existat dacă prin absurd, un absurd foarte serios, dacă Ion Iliescu nu ar fi câștigat alegerile.
Le-a câștigat, a făcut tot ce este posibil ca, din calitatea de președinte, să-i asmută pe unii români împotriva altor români, s-a implicat personal în această acțiune de tip război civil. A dorit această formă de război civil, s-a implicat în obținerea acestei forme de război civil și a reușit ceea ce și-a propus, adică a dat o lecție usturătoare Opoziției. Liderii partidelor de Opoziție au fost bătuți, domiciliile lor, devastate. Minerii i-au vizitat și pe toți jurnaliștii care i se opuneau lui Ion Iliescu, la domiciliul lor, în toate aceste locuri fiind conduși de ofițeri ai MI și SRI, îmbrăcați în mineri. Și acest lucru este cât se poate de clar.
„Mineriada din ’90 ne-a ținut pe loc cel puțin 10 ani”
Opoziția a primit o lecție cruntă, cu privire la ce putea să se întâmple pe viitor, oricând și s-a întâmplat. Pentru că nu s-a oprit aici, au mai fost încă trei mineriade, după Mineriada din iunie ’90. E și rușinos, și tragic în același timp, iar Mineriada din ’90 ne-a ținut pe loc cel puțin 10 ani pe noi, ca națiune, din perspectiva dezvoltării.
Statele puternice din Vest au suspendat relația cu România, au înghețat-o și dovadă în acest sens stau toate deciziile luate de aceste state, atât la nivel politic, cât și la nivel economico-financiar. Ne-au ocolit investițiile cel puțin 10 ani, iar această stagnare se vede prin comparație cu dezvoltarea altor state din fostul bloc comunist, cum ar fi Polonia, Ungaria, Cehia, Slovacia, după ruperea Cehoslovaciei, chiar și Bulgaria, din păcate.
Consecințele Mineriadei din ’90 au fost deosebit de dramatice pentru națiunea asta, din toate punctele de vedere. Poate cea mai gravă consecință a fost aceea a imaginii românilor, pentru că din acel moment, după ce la Revoluție noi am câștigat simpatia întregului mapamond, eram dați ca exemplu eroism, de luptă pentru libertate, Mineriadele, culminând cu cea din ’90, ne-au transformat pe noi, ca națiune, în niște barbari, din perspectiva occidentalilor, imagine care rămâne până în zilele noastre.
„Mineriadele, coordonate de Ion Iliescu, sunt principala cauză a deficitului de imagine a României”
Nu suntem bine văzuți și o spun fiind sigur pe ceea ce spun, că Mineriadele, coordonate de Ion Iliescu, sunt principala cauză a deficitului de imagine a României. Sunt și alte cauze, nu e singura cauză. Dar acea imagine de barbari, barbari care cu bâta și cu alte obiecte contondente, cu topoare, cu târnăcoape, au bătut oameni.
Cu bâte au venit să-i bată pe studenții de la Facultatea de Arhitectură, pe studenții de la Drept, au bătut profesori, au bătut studenți, au bătut orice tânăr se plimba, la momentul respectiv, prin centrul Bucureștiului. Au fost arestați fără niciun fel de discernământ toți tinerii, pe simplul motiv că purtau blugi sau că aveau ochelari, sau că aveau barbă. Erau bătuți până aproape de moarte, după care, încarcerați, fără drept, la diverse locații din București sau din preajmă, de la Măgurele de exemplu.
Televiziunea canadiană a dat o imagine, în mod repetat, prin care un grup de mineri a imobilizat o gravidă în fața Guvernului și o loveau mai mulți mineri cu picioarele, inclusiv în burtă, fiind evident că doamna respectivă e gravidă, adică nu era într-o fază incipientă. Și se întrebau cum e posibil și cum e posibil ca aceste acțiuni să fie nu tolerate, dar să fie provocate de cei care dețineau puterea și apoi tolerate, pentru că scenele acestea în care minerii îi băteau pe diverși oameni în București, după diverse criterii absolut imbecile, se petreceau de față cu cadrele Ministerului de Interne, de față cu cadrele Armatei.
„Oamenii erau imobilizați de militari ai MApN sau militari ai MI, în timp ce minerii dădeau cu bâtele”
De multe ori, oamenii, studenții, profesorii erau imobilizați de militari ai MApN sau militari ai MI, în timp ce minerii dădeau cu bâtele și cu picioarele în zona capului sau toracelui. Lui Marian Munteanu au vrut să-i taie capul, de exemplu, în fața Pieței Universității. Femeile erau bătute, tinerii erau bătuți.
A fost vânătoare de oameni prin București, la domiciliile liderilor politici de Opoziție, la domiciliile jurnaliștilor, la domiciliile tuturor celor care i se opuneau lui Ion Iliescu, inclusiv la domiciliile unor politicieni, cum ar fi Dumitru Mazilu, care a luat atitudine împotriva lui Iliescu și care a „beneficiat” de o vizită a minerilor acasă la el, unde nu știau minerii unde locuiește, dar au fost aduși de anumite cadre. La fel cum s-a întâmplat în cazul domiciliilor lui Corneliu Coposu sau Ion Rațiu și mulți alții, Petrina.
Mulți au fost vizitați de mineri, și nu în vizită de curtoazie, ci în vizită de disciplinare. E foarte trist că așa stau lucrurile, dar ceea ce v-am spus eu reprezintă realități și, citind cartea despre Mineriadă sau cartea despre Revoluție, cărțile scrise de mine, cei care sunt interesați de aceste evenimente cred eu că se pot edifica în lumina adevărului și în lumina bunului-simț.
Pentru că așa s-a întâmplat, exact cum am spus acolo, n-am niciun dubiu. Fiecare virgulă, fiecare cuvânt, toate sunt alese ca nu cumva să fi greșit ceva sau să fi exagerat. Nu e nicio exagerare, nu e nicio deviere de la adevărul acelor zile, atât de la Revoluție, cât și de la Mineriadă, adevăruri supărătoare, de altfel, din multe puncte de vedere, dar spuse așa cum s-au întâmplat ele.
Eugen Dinu: În regulă. Vă mulțumesc!
Sursa foto: https://mineriade.iiccmer.ro/Agerpres