Noi intervenții ale MApN, pentru stingerea incendiului din Mehedinți
Ministerul Apărării Naționale (MApN) a transmis astăzi, într-un comunicat de presă, că două aeronave Spartan au acționat pentru stingerea incendiului de pădure din zona localității Mosești, județul Mehedinți.
Ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, a aprobat ca două aeronave C-27J Spartan ale Forțelor Aeriene Române să acționeze și sâmbătă, 9 noiembrie, pentru stingerea incendiului de pădure declanșat în zona fondului forestier al localității Moisești, județul Mehedinți.
„Aeronavele au decolat din Baza 90 Transport Aerian Otopeni, în jurul orei 13.00.
Forțele Aeriene Române sunt la a doua zi de intervenție în această zonă, după misiunile executate vineri, 8 noiembrie, când două aeronave au efectuat câte trei treceri deasupra sectorului afectat de incendiu”, a informat Ministerul Apărării.
DSU a fost cel care a solicitat ajutorul
Conform MApN, zborurile se desfășoară la solicitarea Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU) din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, având în vedere că există riscul de propagare a incendiului la alte suprafețe de pădure și că acțiunile forțelor de intervenție specializate sunt îngreunate de terenul accidentat și de lipsa surselor de apă.
Detalii legate despre aeronavele C-27J Spartan
Aeronavele C-27J Spartan pot transporta până la 6.000 de litri de apă (maxim șase containere) la fiecare trecere. Forțele Aeriene Române au acționat, din 2017 și până în prezent, pentru stingerea a mai multor incendii de pădure atât pe teritoriul național, precum și în Albania, Franța, Republica Slovenia, Grecia și Macedonia de Nord.