După ce legea pensiilor militare a fost atacată la CCR, polițiștii pregătesc marea răzbunare! Pe Ciolacu l-ar putea costa scump
Renate Weber, Avocatul Poporului, a atacat legea care prevede actualizarea pensiilor militare la Curtea Constituțională a României.
Legea inițiată de liberali a fost votată luni, 4 noiembrie, de Senat, în calitate de for decizional, iar polițiștii și militarii așteptau ca aceasta să fie promulgată de președintele Klaus Iohannis și publicată în Monitorul Oficial, pentru a-și produce efectele.
Avocatul Poporului a atacat, însă, legea la CCR. Liberalii acuză că, de fapt, Weber a acționat la ordinul lui Marcel Ciolacu, candidatul PSD la alegerile prezidențiale.
Șefa Comisiei de Apărare reclamă că termenul pentru sesizarea legii la CCR fusese depășit
Nicoleta Pauliuc, senator PNL și președinte al Comisiei de Apărare din cadrul Senatului, acuză că PSD a mimat doar că susține proiectul privind actualizarea legii pensiilor.
Aici trebuie amintit faptul că până la protestul uriaș din Piața Victoriei, la care au participat zeci de mii de polițiști și rezerviști, Marcel Ciolacu a declarat că nu susține proiectul inițiat de liberali, confirmând ce a declarat, în exclusivitate pentru AnchetaZilei.ro, Nicolae Ciucă.
„Mimând situația că ar susține proiectul, PSD l-a deblocat la finalul lunii octombrie și, în numai o săptămână, acesta a fost dezbătut (în Parlament, cu asociațiile reprezentative ale pensionarilor militari) și votat aproape cu unanimitate.
(…) secretarul general al Camerei Deputaților a tras de timp (încălcând legea) și nu a trimis legea la promulgare decât după ce Avocatul Poporului a sesizat CCR. Nu sunt speculații! Sunt zile și ore consemnate în scris! Termenul fusese depășit!”, a acuzat Nicoleta Pauliuc.
Polițiștii se pregătesc să boicoteze alegerile
Sindicatul Național al Polițiștilor și Personalului Contractual (SNPPC) din MAI i-a dat un ultimatum premierului Marcel Ciolacu, pentru a-i îndeplini revendicările. Printre acestea se numără și actualizarea pensiilor militare, dar și aplicarea în integralitate a Legii Salarizării nr. 153/2017.
În caz contrar, SNPPC a transmis că polițiștii afiliați vor boicota alegerile și nu vor asigura paza secțiilor de votare.
„În cazul în care dialogul social vizând aceste revendicări nu va da rezultatul scontat de FSNPPC, iar factorii decizionali vor tărăgăna identificarea unor soluții fiscal-bugetare, în timp rezonabil, ne-am rezervat dreptul de a organiza manifestări sindicale de protest, în perioada pre-electorală, și de a le propune polițiștilor refuzul pazei secțiilor de vot, cu ocazia alegerilor din trim. IV a.c., dat fiind faptul că astfel de misiuni exced fișei postului”, a comunicat SNPPC.
Ca atare, pe Ciolacu l-ar putea costa scump faptul că și-a pus rezerviștii și polițiștii în cap, prin nerespectarea promisiunilor făcute față de ei.