Foștii șefi ai Serviciului Român de Informații (SRI) au fost puși sub control judiciar de către procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA), fiind acuzați de trafic de influență.
În acest context, reporterul AnchetaZilei.ro a solicitat un punct de vedere din partea Serviciului Român de Informații.
I-am întrebat pe cei de la SRI dacă consideră că acest dosar afectează în vreun fel imaginea instituției.
Răspunsul oferit de SRI, pentru AnchetaZilei.ro:
„Urmare a petiției dumneavoastră din data de 28.05.2024, vă comunicăm că personalul militar trecut în rezervă beneficiază, în calitate de cetățeni, de drepturile și de libertățile consacrate și garantate de Constituție, respectiv reglementate de alte acte normative și are obligațiile prevăzute de acestea.
Aceștia trebuie să-și exercite drepturile și libertățile constituționale cu bună-credință, fără să încalce drepturile și libertățile celorlalți, încălcarea normelor instituite de lege constituind singurul temei legal al angajării răspunderii juridice personale.
Serviciul Român de Informații își desfășoară activitatea cu respectarea întocmai a atribuțiilor și competențelor stabilite de cadrul normativ în vigoare, sub coordonarea Consiliului Suprem de Apărare a Țării și sub controlul exercitat de Comisia comună permanentă a Camerei Deputaților și Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activității SRI. Instituția respectă cu strictețe valorile consacrate de Constituția României, respectiv principiile democrației, independenței justiției și al separației puterilor în stat.
Pe această cale, vă mulțumim pentru interesul manifestat față de instituție și condițiile legale în care aceasta își desfășoară activitatea”, a transmis Biroul de Presă al Serviciului Român de Informații, pentru AnchetaZilei.ro.
DNA: „După mai multe negocieri, suma care ar fi fost pretinsă de inculpați a fost diminuată la 600.000 euro plus TVA, fiind stabilit ca aceasta să fie remisă în trei tranșe egale”
„Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pe cauțiune, începând cu data de 24 mai 2024, față de patru persoane (doi foști militari, în prezent asociați în cadrul unor societăți, un avocat din cadrul Baroului București și o persoană fără calitate specială), pentru săvârșirea unor infracțiuni de trafic de influență, forma participației penale fiind autoratul și complicitatea.
În ordonanțele procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:
În perioada martie 2023 – aprilie 2024, trei dintre inculpați (cei doi oameni de afaceri și avocatul din cadrul Baroului București) ar fi pretins de la un om de afaceri (martor în cauză) suma de 700.000 euro plus TVA, în schimbul căreia ar fi lăsat să se creadă că ar avea influență asupra unor magistrați din cadrul unor instanțe de judecată și că i-ar putea determina pe aceștia pronunțe hotărâri favorabile martorului într-un dosar penal în care acesta era judecat. După mai multe negocieri, suma care ar fi fost pretinsă de inculpați a fost diminuată la 600.000 euro plus TVA, fiind stabilit ca aceasta să fie remisă în trei tranșe egale.
În contextul menționat mai sus, în aceeași perioadă, martorul ar fi remis celor trei inculpați o plată parțială în sumă de aproximativ 100.000 euro”, a explicat DNA.
„In cauză se desfășoară acte de urmărire penală și față de alte persoane juridice, cu privire la săvârșirea infracțiunii de spălare a banilor.
Pe timpul cât se află sub control judiciar, cei patru inculpați trebuie să respecte o serie de obligații, între care să nu părăsească teritoriul României și să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu persoanele menționate în ordonanța de dispunere a controlului judiciar.
Inculpaților li s-a atras atenția că, în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor care le revin, măsura controlului judiciar pe cauțiune se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive.
De asemenea, inculpații vor depune o cauțiune în valoare de 500.000 lei (stabilită față de cei doi oameni de afaceri și avocatul din cadrul Baroului București), respectiv 150.000 lei (cu privire la cel de-al patrulea inculpat), care vor fi consemnate pe numele lor, la dispoziția Direcției Naționale Anticorupție, sau prin constituirea unor garanții reale, mobiliare ori imobiliare, în limita acelorași sume de bani, în favoarea Direcției Naționale Anticorupție.
Inculpaților li s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile penale, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.
Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
Menționăm că prezentul comunicat a fost întocmit în conformitate cu art. 28 alin. 4 din Ghidul de bune practici privind relația sistemului judiciar cu mass media, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 197/2019”, au precizat procurorii.
Citește și ‘Anaconda’, în dosarul lui Florian Coldea! Afacerea fostei șefe din SRI, profit impresionant