Se întâmplă în Capitală! Un travestit a fost reținut de polițiști, după ce a prădat mai mulți bărbați! Le-a promis servicii sexuale și le-a furat banii
Un bărat de 52 de ani, deghizat în femeie, a fost reținut de polițiștii din Capitală, după ce a profitat de alți bărbați.
Le-a promis că le oferă servicii sexuale și le-a furat banii, potrivit unui comunicat al Direcției Generale de Poliție a Municipiului București (DGPMB).
Ulterior, travestitul de 52 de ani a fost sub control judiciar, pentru o perioadă de 60 de zile.
„La data de 11 mai 2024, poliţiştii Direcției Generale de Poliţie a Municipiului București – Secția 20 Poliție au pus în aplicare un mandat de aducere, pe raza judeţului Ialomiţa, într-un dosar penal de furt.
Din datele și probele administrate în cauză, a rezultat presupunerea rezonabilă că, în perioada martie 2024 – prezent, un bărbat, în vârstă de 52 de ani, deghizat în femeie, ar fi profitat de neatenţia mai multor victime şi ar fi sustras de la acestea mai multe sume de bani.
În urma cercetărilor efectuate, poliţiştii Secţiei 20, cu sprijinul poliţiştilor din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Ialomiţa, l-au depistat pe bănuit, pe raza judeţului Ialomiţa, iar în baza mandatului de aducere acesta a fost condus la audieri.
În fapt, la data de 11 martie 2024, în timp ce se afla în scara unui bloc din Sectorul 6, sub pretextul oferirii de servicii sexuale, bărbatul în vârstă de 52 de ani, deghizat în femeie, ar fi profitat de neatenţia victimiei, un bărbat în vârstă de 74 de ani şi i-ar fi sustras suma de peste 2.800 de lei din portofel”, a informat Poliția Capitalei.
Unui bărbat de 69 de ani i-a furat 16.000 de lei din portofel
„La data de 11 mai 2024, bănuitul a fost reţinut pentru 24 de ore, iar la data de 12 mai a.c., procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectrorului 6 București a dispus măsura controlului judiciar, pentru 60 de zile.
De asemenea, polițiștii Secției 16 au documentat o altă faptă, reținându-se în sarcina celui în cauză următoarea stare de fapt:
• La data de 20 martie 2024, ar fi abordat un bărbat, în vârstă de 69 de ani, care se afla în faţa unui imobil din Sectorul 4 şi, profitând de neatenţia acestuia, i-ar fi sustras din portofel suma de 16.000 de lei.
Astfel, astăzi, 12 mai 2024, polițiști din cadrul Secției 16 l-au preluat pe bărbat și l-au condus la sediul de poliție, în vederea audierii acestuia și dispunerii măsurilor legale, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt.
Facem precizarea că punerea în mişcare a acţiunii penale este un procedeu al procesului penal reglementat de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie”, a precizat DGPMB.