INTERVIU Carmen Oprea, psiholog ANA: ‘Dacă familia nu susține valorile pe care noi le transmitem, atunci este imposibil ca un mesaj transmis de Agenția Națională Antidrog să fie perceput’
Sursa foto: Eugen Dinu/AnchetaZilei.ro
Vineri, 10 mai, reporterul AnchetaZilei.ro a realizat un interviu cu Carmen Oprea, psiholog în cadrul Agenției Naționale Antidrog (ANA).
Având o experiență de circa 20 de ani în Agenția Națională Antidrog, Carmen Oprea ne-a vorbit despre cum s-a schimbat abordarea consumatorilor de droguri, odată cu trecerea timpului.
De asemenea, psihologul ANA a explicat, pentru AnchetaZilei.ro, ce rol semnificativ are familia în recuperarea consumatorului de droguri.
Carmen Oprea ne-a mărturisit că cel mai tânăr pacient al său a avut doar 11 ani.
Interviul pe care ni l-a acordat Carmen Oprea, psiholog ANA
Eugen Dinu: Pentru început, aș dori să vă prezentați. Cine sunteți, cu ce vă ocupați în cadrul ANA?
Carmen Oprea, psiholog ANA: Numele meu este Carmen Oprea, sunt psiholog la Agenția Națională Antidrog. Acum lucrez în cadrul Serviciului Reducerea Cererii de Droguri. Acest serviciu se ocupă, în principal, cu prevenirea consumului de droguri și cu asistența consumatorilor de droguri, adică momentul de dinainte de consum și momentul de după consum al beneficiarilor noștri.
Lucrez în ANA din anul 2005. Tocmai ce îmi încheiasem masteratul atunci sau eram în curs de încheiere a masteratului. Și, de atunci, lucrez în zona asta de adicții. La început, am lucrat foarte mulți ani pe prevenirea consumului de droguri, am lucrat cu copii care nu au început consumul.
Ulterior, de ceva timp, de când ANA a început să implementeze acest program de consiliere a adolescenților la risc și a consumatorilor de droguri și a familiilor lor, lucrez cu ei.
E.D.: În ce programe sunteți implicată? Din câte știu, în programul „Safe Space”.
C.O.: „Safe Space” este un program, de fapt, un serviciu pe care îl acordă Agenția Națională Antidrog minorilor care sunt la risc de consum sau au început deja consumul de droguri și au instalată, sau nu, o dependență, dar și familiilor acestora. Pentru că în cursul implementării, pe parcursul implementării acestui serviciu, ne-am dat seama că, de fapt, consumul de droguri nu privește doar persoana care are acest comportament.
„Consumul de droguri afectează întreaga familie”
Consumul de droguri afectează întreaga familie și, dintr-o anumită direcție, și familia are nevoie de servicii și de sprijin. Și în celălalt sens, și consumatorul de droguri are nevoie de o abordare corectă a dependenței lui.
Am constatat că, de cele mai multe ori, familia are o abordare nepotrivită a dependenței. În general, oamenii, după o anumită vârstă, mai ales cei care nu au experimentat o dependență, nu au avut vreodată de-a face cu drogurile, nu știu cum să vorbească, cum să abordeze un consumator de droguri. Ei nu știu care sunt etapele instalării adicției sau etapele menținerii abstinenței. Nu știu că, de exemplu, o persoană care încearcă să renunțe la droguri și are o recădere sau o alunecare trebuie să fie foarte diplomatic abordată, ca să nu descurajeze persoana care încearcă să renunțe la droguri să-și atingă obiectivele.
Din această perspectivă, noi am inclus și familia în program, membrii familiei sau persoanele de referință, nu trebuie neapărat să fie rude. Ci și un prieten apropiat, o persoană care stă în preajma consumatorului cât mai mult, beneficiază de serviciile noastre și chiar sunt încurajați. Este o recomandare fermă din partea noastră, ca aceștia să participe la program.
Consumatorul lucrează cu un consilier, familia, cu altul
Din punctul de vedere al confidențialității, de cele mai multe ori, un consumator de droguri vrea să se asigure că ceea ce spune rămâne în cadrul cabinetului de consiliere. Și atunci, persoanele apropiate, oricât de apropiate ar fi, lucrează cu un alt consilier.
E.D.: Practic, dumneavoastră vorbiți cu pacientul, un consumator, iar un alt coleg de-ai dumneavoastră, cu o rudă sau o persoană apropiată, o persoană de încredere. Și apoi cum decurge procesul?
C.O.: De multe ori, e nevoie de o ședință, două, trei, depinde de cum își dorește și beneficiarul programului să discutăm împreună anumite lucruri care țin, de exemplu, de comunicarea în cadrul familiei sau de aspecte pe care acesta nu reușește să le comunice eficient. Cum ar fi, ce așteptări are de la familie în ceea ce privește renunțarea la consum. Și atunci, noi putem să facilităm comunicarea și să creăm un context în care să fim ca niște mediatori în cadrul familiei și să facem aceste ședințe, aproximativ, ca o terapie de familie. Nu este terapie de familie, dar este în zona aceea, de a facilita comunicarea în familie.
În rest, ședințele sunt individuale. În plus, am constatat că mulți părinți sau mulți aparținători, care sunt puternic afectați emoțional, și nu numai, de consum, au nevoie să vorbească și cu alte persoane care sunt în aceeași situație.
Serviciul creat și pentru familie, și pentru aparținători
Ajută foarte mult, pentru că, în momentul în care ești părintele unei persoane dependente, ți se pare că este o tragedie cumplită și că numai ție ți se poate întâmpla lucrul ăsta și nu știi cum să depășești momentul, și te simți ca la marginea unei prăpastii în care nu știi dacă vei cădea sau nu, și toată lumea te privește, și toată lumea crede că ești diferit. Ei bine, lucrurile nu sunt așa și pentru asta am creat acest serviciu, în sensul de a crea, dacă există doritori, grupuri de sprijin pentru aparținători, ca aceștia să vorbească despre problemele lor, să-și dea sfaturi, să comunice unii cu alții.
E.D.: Un cerc, așa ca-n filme?
C.O.: Exact așa sunt grupurile de susținere, un grup de suport, cald. Bineînțeles că aceste discuții sunt moderate de consilieri care și cunosc beneficiarii, cunosc problemele cu care se confruntă cei care vin la grup. Participanții sunt ajutați să se descarce și să se simtă mai bine în legătură cu problema pe care o au. Pentru că, de cele mai multe ori, problemele par mai grave decât sunt, până în momentul în care vorbești despre ele.
În momentul în care vorbești despre ele, constați că nu sunt chiar atât de grave și că pot fi rezolvate.
Etapele de tratament
E.D.: Vorbeați mai devreme de etapele de tratament. Îmi puteți detalia? În ce constă tratamentul? Un dependent în cât timp se va face bine? Cum trebuie abordată problema, ca să se facă bine?
C.O.: Fiecare persoană este diferită, fiecare problemă a consumului este unică, pentru că ține foarte mult de particularitățile individuale ale fiecăruia. Fiecare persoană are un motiv anume. Nu poți spune cât durează pentru fiecare procesul de recuperare, până nu evaluezi, în primul rând, persoana.
Și nici după etapa de evaluare nu poți să-ți dai seama, pentru că lucrurile sunt într-o dinamică continuă și se schimbă permanent, așa încât ne propunem obiective, împreună cu beneficiarul, bineînțeles, pentru că el vine cu obiectivele lui.
De cele mai multe ori, o persoană care are o problemă cu consumul, i s-a instalat o dependență, nu poate să vadă sau nu recunoaște că are o problemă.
„Cei mai mulți dependenți spun că nu ei au o problemă”
Cei mai mulți dependenți spun că nu ei au o problemă, că problema este la context, la familie, la prieteni, la mediul în care trăiesc și atunci problema e foarte dificil de abordat, pentru că nu vor să abordeze problema în sine, a dependenței de droguri. Ca atare, procesul durează mai mult, pentru că trebuie să vorbești despre lucrurile pe care și le doresc ei, apoi să ajungi la problema dependenței.
M-ați întrebat de etapele pe care le avem tot timpul în vedere. Momentul în care o persoană ni se adresează, pentru că noi nu forțăm pe nimeni să vină aici, reprezintă un prim pas. Înseamnă că are un minim de dorință de a face o schimbare.
De cele mai multe ori, ei sunt aduși de către familie și motivația lor nu este suficient de puternică. E o motivație exterioară, aceea de a face un bine familiei sau pentru că a fost adus într-un context legal, să zicem că a comis o infracțiune legată de droguri și a fost trimis de Procuratură. Nu e o motivație destul de puternică, dar se poate lucra cu persoana respectivă.
Există etapă de evaluare, formată din trei ședințe ținute în săptămâni diferite
Se face o etapă de evaluare, care constă, de obicei, în trei ședințe de evaluare în săptămâni diferite, pentru că trebuie să vedem persoana în diferite contexte, în diferite aspecte ale vieții și abia apoi este inclusă în program, în funcție de problematica sa.
Dacă consilierul constată că persoana respectivă are o comorbiditate psihiatrică sau urgența medicală este foarte serioasă, să spunem că a făcut o supradoză sau este în sevraj, sau este într-un consum puternic de substanțe foarte toxice, cum ar fi heroina sau cum ar fi alte tipuri de opioide, atunci persoana respectivă este referită de către un serviciu de specialitate, de exemplu camerele de gardă ale spitalelor de urgență sau la spitalele de psihiatrie, unde persoana trebuie internată și evaluată corect, din punct de vedere medical.
Apoi, după ce i s-a stabilit un diagnostic și i s-a dat un tratament, rolul nostru este ca noi să ne asigurăm că tratamentul este luat, că recomandările medicului sunt respectate întocmai și continuăm cu procesul terapeutic.
E.D.: Aveți un caz mai deosebit, care v-a impresionat peste măsură?
C.O.: Acestea sunt lucruri subiective. Orice consilier sau orice terapeut este influențat, în primul rând, de aspecte personale ale sale. La rândul meu, și eu sunt influențată de ceea ce sunt în esență, de personalitatea mea.
Eu întotdeauna mi-am dorit să am o fată și sigur că fetele îmi sunt mai dragi. Nu pot să spun că un caz mă impresionează mai mult sau mai puțin, pentru că fiecare om are atașamente în funcție de cum se dezvoltă relația în sine și sunt lucruri care țin de subiectivismul fiecăruia și de experiențele anterioare.
În esență, mie îmi plac copiii și atunci toți beneficiarii îmi sunt dragi. Trebuie, însă, să rămâi obiectiv și să păstrezi o distanță, dar cred că toate situațiile îți rămân întipărite în memorie și în suflet, într-un fel sau altul, n-ai cum să nu te implici.
„Am vrut să fiu la ANA, ca să schimb mentalități”
E.D:: Îmi spuneați că lucrați în cadrul ANA din anul 2005, aproape 20 de ani. Ați observat o schimbare în rândul pacienților sau în rândul publicului?
C.O.: Schimbările se văd, cred, de la an la an. Când m-am angajat eu în ANA, țin minte că rămăsesem cu o amintire din liceu – asta a fost prima mea interacțiune cu zona asta, a adicțiilor. A venit la o oră de prevenire – că așa se făcea prevenirea pe vremea aceea, vorbim de mulți ani înainte de a mă angaja eu – un fost consumator de droguri. A fost prima mea interacțiune cu consumul. Bineînțeles, era vorba de consum de heroină. Și ulterior, când m-am angajat, drogul principal era heroina.
Abordarea consumatorilor de droguri sau mentalitatea legată de consumatorii de droguri era total diferită, față de cum e acum. Erau foarte des stigmatizați și lucrul ăsta m-a ambiționat, m-a determinat, cumva, să intru în zona asta de schimbare de mentalități. A fost un obiectiv al meu personal, am vrut să fiu aici, ca să schimb mentalități.
Și noi am făcut, ulterior, niște campanii în această zonă, de schimbare de mentalități, pentru combaterea stigmatizării consumatorilor de droguri. Acum cred că constatăm cu toții că acest comportament al consumului s-a normalizat, ceea ce este un lucru foarte grav. Este la fel de grav ca și stigmatizarea.
„Mentalitatea colectivă a adolescenților este că toți consumă droguri, ceea ce nu este adevărat. Această mentalitate trebuie schimbată”
Mentalitatea colectivă a adolescenților este că toți consumă droguri, ceea ce nu este adevărat. Nu toți adolescenții consumă droguri. E adevărat că foarte mulți au încercat la un moment dat, dar ceea ce se discută în mass-media și pe rețelele de socializare mai mult este în zona asta, că toată lumea o face. Și atunci, ca adolescent care vrei să repeți patternurile pe care le vezi în jur, faci același lucru, pentru că e „normal”. Este un lucru grav și este foarte riscant. Și această mentalitate trebuie schimbată.
Acum 20 de ani nu exista atâta acces la informații. Copiii nu aveau atâta acces la dispozitivele electronice. Acum ei sunt într-un soi de dependență de tehnologie incredibilă. Creierul lor este bombardat cu informații continue.
Beneficiarii îmi povestesc că ei nici măcar nu se mai uită la filme, că nu mai au răbdarea să se uite la un film, de la cap la coadă. Sau, dacă o fac, în timpul acțiunii mai butonează și telefonul sau se uită pe TikTok sau Instagram și mai postează ceva. Lucrul ăsta arată cam cum funcționează creierul lor, din punctul de vedere al dependenței.
E.D.: În acest moment, câți astfel de pacienți aveți în program?
C.O.: Care au o problemă cu drogurile? În momentul acesta, în București avem în jur de 60 și la nivelul țării sunt în jur de 200 și ceva.
E.D.: Din câte știu, aveți și pacienți la risc, nu?
C.O.: Da, la risc înseamnă că fie au un comportament antisocial, fie au un prieten foarte apropiat sau un frate sau o soră care consumă droguri, fie au încercat o dată sau de două-trei ori și sigur că au nevoie de intervenție. Dar asta este în măsura în care își doresc. Nimic nu se face fără voința lor.
Desigur, noi oferim informații, pentru cei care sunt la risc mai mult, oferim informații legate de efectele consumului de droguri sau cum se instalează dependența, ca să știe la ce să se aștepte și, pentru aceste intervenții, pot veni singuri, dar, pentru includerea în program, avem nevoie de acordul părinților.
Cum ajung consumatorii la ANA
E.D.: Cum au ajuns la ANA?
C.O.: Mie îmi place să cred că programul nostru este atât de cunoscut încât ei vorbesc unii cu alții și, într-un fel sau altul, mulți ajung așa, se aduc unul pe altul, ceea ce este un indicator foarte bun al calității serviciilor.
Copiii încep să privească cu încredere instituția noastră, pentru că și asta a fost o mentalitate greșită la un moment dat, au avut o rezistență, nu neapărat față de noi, de ANA, de Ministerul Afacerilor Interne, dar orice consumator de droguri va avea o rezistență în fața oricărei persoane susceptibile să-i spună că nu este bine ceea ce face.
Și atunci, rezistența asta este îmbrăcată în forma: „Nu la ANA!”. Dar nu este vorba despre ANA, este vorba de rezistența de a vorbi cu cineva care crede el că-i va spune că trebuie să se oprească. Și acest lucru noi nu-l facem. Nu spunem nimănui: „Trebuie să te oprești!”. Faci totul, pentru că vrei tu să faci, dacă vrei să faci. Dacă nu, vorbim despre altceva, despre orice altceva.
Dar este foarte important ca un copil, un adolescent, aflat într-o situație de risc sau care a început consumul și este vulnerabil, să aibă un punct de sprijin. De cele mai multe ori, ei au conflicte cu familia. Nu vorbesc cu familia. Dacă vorbesc cu un prieten apropiat, acela poate să nu-i dea niște sfaturi ok. Poate să-l împingă într-o zonă de risc, mulți au depresii, au anxietăți, tulburări care sunt asociate consumului sau preexistente consumului.
„Sunt foarte mulți copii care au avut tentative de suicid. Acești copii trebuie să vorbească cu un specialist. Pentru asta, serviciul ANA este bun, în primul rând pentru că e gratuit, e accesibil oricui. Toți suntem aici pentru că vrem să facem o schimbare”
Sunt foarte mulți copii care se automutilează sau care au avut tentative de suicid. Acești copii trebuie monitorizați, trebuie să vorbească cu o persoană, cu un adult care este specializat pe zona asta, care să vadă că, la un moment dat, pot fi ajutați. Pentru acest lucru, serviciul ANA este bun, în primul rând pentru că e gratuit, e accesibil oricui și chiar o facem cu mare drag.
Toți suntem aici pentru că vrem să facem o schimbare, vrem să ajutăm, nu e nimeni doar pentru că trebuie. Toți suntem implicați foarte mult emoțional și ăsta este rolul nostru.
Cred că lucrul acesta a început să se simtă și, în momentul în care se simte, ajunge și la copii, la această publicitate, să zicem, de la unii la alții.
În plus, ne ajută foarte mult și școlile. Am început să creăm un cadru de referire din partea școlilor. În momentul în care un profesor sesizează o suspiciune de consum la un copil, el sună la centrul nostru de Evaluare și Consiliere Antidrog și copilul ajunge să fie inclus în program, cu acordul familiei, dacă, desigur, își doresc.
Există și alte servicii pe care le pot accesa și noi oferim toată gama de servicii publice sau private. Și ei se duc acolo unde își doresc. Important e să acceseze un serviciu. Și ne mai trimit beneficiari inclusiv secțiile de psihiatrie pediatrică și unitățile medicale din București care au consumatorii și, ulterior, îi trimit către noi. E ca un sistem de referire, un circuit.
„Cu siguranță, am reușit să schimb mentalități! Noi toți o facem! Suntem un serviciu atipic în Ministerul Afacerilor Interne”
E.D.: Îmi spuneați că ați ales această meserie, ca să schimbați mentalități. Ați reușit?
C.O.: Să știți că nu am ales meseria ca să schimb mentalități. Cumva, a fost o coincidență, s-a întâmplat. Am ajuns să-mi placă ceea ce fac. Primele șase luni au fost groaznice. A fost primul meu job și nu înțelegeam ce se întâmplă sau ce ar trebui să fac. Mi se părea că totul este mult prea vast.
Ulterior, a început să-mi placă. Și am avut parte de foarte multe formări în primii ani de carieră și din partea ONG-urilor care sunt în continuare active pe zona asta.
Dar cred că da, cu siguranță, am reușit să schimb mentalități! Noi toți o facem! Suntem un serviciu atipic în Ministerul Afacerilor Interne, din moment ce suntem acceptați și ne facem treaba, cred că s-a reușit lucrul ăsta.
Cel mai tânăr pacient – o fetiță de 11 ani!
E.D.: Cel mai tânăr pacient pe care l-ați tratat?
C.O.: Nu pot să zic că l-am tratat, pentru că a venit doar de câteva ori. O fetiță de 11 ani a fugit de acastă. A venit o dată sau de două ori, adusă de mama ei. După care, a fugit. Începuse deja să se injecteze cu noi substanțe psihoactive. A fost abordată, ulterior, de DGASPC, dar nu a mai venit.
E.D.: Pacientul își alege planul de tratament?
C.O.: Pacientul își selectează niște obiective, dar aceste obiective, pe care își dorește să le atingă, se schimbă de la lună la lună sau de la săptămână la săptămână. Este foarte important ca ele să fie verificate din când în când. Pentru că, la început, să zicem că el are o problemă legată de consumul de droguri și consumă zi de zi droguri tari, dar el vine și spune că are o problemă în relația cu mama. Și atunci, obiectivul lui vizează relația cu mama.
Acest obiectiv este abordat în primele săptămâni, cu toate că noi știm că problema lui urgentă este legată de consumul de droguri. Dacă nu este o problemă medicală urgentă, este abordat obiectivul lui. Dar sunt lucruri care se stabilesc de la beneficiar la beneficiar, de la săptămână la săptămână. Dar nimic nu se impune, este totul negociat.
„Terapeutul trebuie să se implice din toate punctele de vedere, ca să capteze interesul beneficiarului”
E.D.: Există riscul ca pacientul să se închidă în el?
C.O.: Da, mai ales la început se întâmplă lucrul ăsta. Este un indicator al faptului că nu este pregătit încă pentru o schimbare. Este un lucru normal. Pregătirea pentru schimbare necesită timp. Este un efort foarte mare din partea terapeutului, în primele luni, e nevoie de o implicare din toate punctele de vedere, profesională, personală, să-și aducă contribuția ca să capteze interesul beneficiarului.
E un proces mai dificil din partea terapeutului, decât a beneficiarului. Beneficiarul este doar pasiv, el doar stă și așteaptă. În momentul acela, trebuie ori să-l cooptezi să dea ceva înapoi, ca să-și trezească interesul, ori să-i dai ceva foarte interesant, ceva ce să-l ajute, să-i atingi o coardă sensibilă. În primele săptămâni, vorbim despre lucruri neutre, până capătă încredere. Căci despre asta este vorba, să capete încredere.
„Este sută la sută dorința beneficiarului”
E.D.: Și așa ajungem la ceea ce mi-ați spus la început, că nu se poate estima o perioadă anume pentru ca un pacient să se facă bine, pentru că diferă, de la pacient la pacient, modul în care relaționează el și alege să se deschidă.
C.O.: Da. Și dacă nu-și dorește să vină, și nu-i place de o persoană cu care interacționează sau de noi, se poate duce în altă parte. Dacă noi considerăm că, totuși, trebuie trimis undeva, îi sugerăm, îi prezentăm alternativele. Dar, până la urmă, este sută la sută dorința beneficiarului. Nu poți să faci nimic, nu poți să-l forțezi să facă o schimbare, dacă nu-și dorește.
Dacă insiști prea mult, s-ar putea să obții un maximum de rezistență și atunci el să nu vrea să acceseze un serviciu de consiliere psihologică sau psihoterapie. Și este un lucru foarte grav! Mai bine îl lași și, în momentul în care își dorește să ceară ajutor sau să vorbească cu cineva, să o poată facă cu mai multă încredere.
E.D.: Din 29 aprilie, a fost lansată o nouă linie telefonică în relația cu consumatorii de droguri. Și dumneavoastră sunteți parte a programului.
C.O.: Noi am ajutat această linie, ne-am adus aportul din punctul de vedere al experienței noastre cu consumatorii de droguri, pentru că linia telefonică este susținută de psihologi, de oameni care au experiență în lucrul cu persoane care au o anumită problemă, în principal pe depresie.
Dar pe partea de asistență a consumatorilor de droguri, eu am observat că există o oarecare rezistență din partea specialiștilor în a aborda consumatorii de droguri, pentru că sunt o categorie destul de aparte. Și atunci, noi ne-am adus aportul ca și experiență a noastră, pentru că consumatorii de droguri trebuie abordați diferit.
Deși probleme lor pot fi aceleași, totuși, consumul de droguri îi influențează într-un fel anume. Sunt unii consumatori care sună la linia respectivă, la DepreHub, spun că au o depresie, dar, de fapt, depresia poate fi dată de un consum de droguri sau abstinență la un drog.
Atunci, fie sunt consiliați telefonic, fie sunt referiți către noi, în momentul în care beneficiarul dorește să aibă o interacțiune față în față.
Cum funcționează noua linie telefonică lansată pentru a ajuta consumatorii de droguri?
E.D.: Care e procesul? Cum se face trecerea? Sunt preluați telefonic de către operatorii DepreHub și, ulterior, ajung la psihologii ANA?
C.O. Dacă-și doresc. Faptul că există această linie telefonică e un lucru foarte important. Sunt foarte mulți oameni care nu accesează servicii, nu vorbesc doar de cele oferite de ANA, vorbim de medic, de medicul de familie, de medicul psihiatru sau de camera de gardă.
Ei au o rezistență, una este cea de care am vorbit mai devreme, că nu vor să vorbească cu cineva care ar putea să le spună că ceea ce fac nu e ok. Sau le e rușine, sau le e teamă că ar putea să existe implicații legale, sau le e teamă că ar putea să existe implicații de alt ordin. De exemplu, o mamă se poate teme că, dacă anunță că este consumator de droguri, poate să vină Protecția Copilului să-i ia copilul de acasă.
Consumul de droguri este o tulburare medicală, care, psihologic, este abodată ca orice altă boală. Nu este mai mult de atât. Și orice instituție este interesată, în primul rând, de sănătatea și siguranța persoanei.
Acestea sunt niște lucru care sunt menționate la linia telefonică. În plus, e foarte important că există această distanță, când nu se recunoaște identitatea apelantului, acela este mai dispus să vorbească despre problemele sale, decât în momentul în care este față în față.
Și este un prim pas. Dacă se continuă, se poate continua la linia telefonică DepreHub, cu consilierea psihologică. Dacă nu, și doresc o consiliere față în față, sunt trimiși către noi sau către oricare alt serviciu de specialitate, în funcție de problematica avută.
Există elevi și studenți are promovează mesajele ANA
E.D.: Spuneați mai devreme că v-ați fixat un nou obiect, acela de a schimba această mentalitate apărută în rândul adolescenților, anume că toți consumă droguri. Cum doriți, practic, să ajungeți la acest obiectiv?
C.O.: Nu este neapărat un obiectiv, acesta de a schimba mentalitatea. E, mai degrabă, o nevoie. Acest lucru se face, în primul rând, și prin activitățile de prevenire. Noi ne folosim de specialiștii noștri, ca să promovăm mesajele pe care le avem de transmis.
Totodată, folosim și tineri care nu au consumat tineri sau care nu consumă droguri. Sunt copiii din cadrul Consiliului Național al Elevilor, sunt o resursă foarte importantă, avem studenți, avem voluntari, avem foarte mulți tineri care sunt formați.
Parcurg o perioadă de training și atunci ei promovează mai departe mesajele noastre prin diferite feluri, fie că vorbim de rețele de socializare, fie că vorbim de campanii, fie că vorbim interacțiuni, în clasă, față în față, ca să facă un tip de educație de la egal la egal.
„Acești copii nu sunt consumatori de droguri, dar vorbesc limba lor”
Și asta este una dintre cele mai eficiente metode prin care putem să schimbăm mentalitatea asta. Acești copii nu sunt consumatori de droguri, dar vorbesc „limba” lor. Noi, oricât de mult ne-am chinui, nu putem, pentru că suntem generații diferite. Noi, poate, nu suntem întotdeauna foarte credibili, dar ei sunt. Astfel, cu sprijinul lor, putem oferi un mesaj adecvat, care să atingă obiectivele noastre.
E.D.: Ulterior, acești copii pot deveni specialiști ANA?
C.O.: Ar fi minunat! Dacă-și doresc să îmbrățișeze această carieră, desigur că ar fi foarte bine. Din interacțiunile mele cu beneficiarii, am observat că foarte mulți își doresc să devină psihologi.
Până la urmă, cred că s-a văzut că, totuși, problema sănătății mintale este o problemă care trebuie abordată și sunt foarte multe persoane care au nevoie de ajutor. Ăsta este adevărul. Foarte mulți adolescenți au probleme, au o tulburare de somn, au probleme cu anxietatea și ei văd lucrurile astea. E o zonă unde chiar e nevoie de astfel de specialiști.
O beneficiară a programelor ANA este acum studentă la Psihologie
E.D.: Există un astfel de caz până acum, un tânăr care să fi fost format astfel?
C.O.: Nu, dar am avut o beneficiară care a parcurs programul și acum e studentă la Psihologie.
E.D.: Era adolescentă în perioada în care se afla în program?
C.O.: Da, era clasa a IX-a.
E.D.: Deci, putem vedea o reușită a programului.
C.O.: Da, e încă studentă și să sperăm că va continua pe acest drum. Sunt mulți tineri care merg la o facultate, dar nu știu sigur dacă vor să urmeze cariera în sensul ăsta. Dar până nu te apuci să faci un lucru, nu știi dacă-ți place sau dacă ești potrivit pentru asta.
Carmen Oprea, psiholog ANA, pentru AnchetaZilei.ro: „Eu îi încurajez pe toți cei care au o problemă în zona asta să vină, pur și simplu, să vadă despre ce este vorba”
E.D.: Un cuvânt de final.
C.O.: Eu îi încurajez pe toți cei care au o întrebare, care au o problemă în zona asta, că sunt familii, că sunt persoane care au avut, la un moment dat, de-a face cu consumul de droguri, să vină, pur și simplu, să vadă despre ce este vorba.
În momentul în care vin, e un prim pas foarte important. De altfel, primul pas este cel mai important. Iar dacă au o problemă, să vină și să vorbească despre ea, pentru că de multe ori, problemele nu sunt așa de mari, cum ni se par în mintea noastră. Și de aceea e foarte important să vorbești cu o persoană obiectivă, care are o experiență și poate să-ți ofere o perspectivă mai realistă asupra situației în care te afli.
În ultima vreme, am primit sau am auzit foarte multe întrebări de ce campaniile sau activitatea de prevenire a Agenției Naționale Antidrog nu este eficientă. Aș vrea să dau un pic firul înapoi, să se înțeleagă, de fapt, ce înseamnă prevenire și cum funcționează ea.
Sigur că poate nu avem întotdeauna fiecare dintre noi cea mai eficientă abordare, nu totul este de la început un proiect perfect, doar că prevenirea dacă trebuie susținută în tot contextul în care se află un individ, pentru că un individ nu începe să consume doar pentru că nu a intrat în clasă un specialist ANA să-i spună că drogurile fac asta și asta.
„Dacă familia nu susține valorile pe care noi le transmitem, atunci este imposibil ca un mesaj transmis de Agenția Națională Antidrog, indiferent în ce formă este el, să fie perceput”
Un copil sau un adolescent începe consumul de droguri pentru că există o disponibilitate foarte mare a drogurilor, pentru că este vârsta la care este curios, pentru că în cadrul familiei nu s-au instalat niște norme și niște valori ok, pentru ca el să înțeleagă că există bine și rău, care este diferența dintre bine și rău, care este diferența între un comportament sănătos și unul nesănătos, de ce există reguli, de ce există legislație, de ce trebuie respectată. Nu pentru că vom fi pedepsiți, ci pentru că așa este bine pentru toată lumea.
Sunt norme și valori care sunt introduse, în primul rând, în familie. Familia este nucleul de bază în care noi creștem, ne dezvoltăm, evoluăm. Dacă familia nu susține valorile pe care noi le transmitem, atunci este imposibil ca un mesaj transmis de Agenția Națională Antidrog, indiferent în ce formă este el, să fie perceput, pentru că nu atinge formele și valorile cu care acel copil a fost crescut.
Și atunci, campaniile sunt eficiente în măsura în care ele sunt susținute și de școală, și de familie, și de societate, în general.
E foarte important să avem încredere unii în alții că ne facem treaba și să încercăm, cumva, să ne ajutăm unii pe alții, să nu ne criticăm, pentru că altfel nu putem crea o legătură prin care să facem un mediu sănătos pentru copii, dacă suntem tot timpul în conflict unii cu alții.
Suntem ca o familie în care doi părinți se ceartă și aruncă vina unul în spatele celuilalt și copilul are de suferit. Suntem toți o echipă și e foarte important să promovăm mesaje unitar!
