Premieră pentru un echipaj românesc! Podium pentru frații Maior în Campionatul Mondial de Raliuri

Frații Norbert Maior și Francesca Maior au devenit primul echipaj 100% românesc care obține un podium în Campionatul Mondial de Raliuri (WRC), după ce s-au clasat pe locul 3 la juniori în Raliul Croației, a doua etapă a sezonului 2024.

Echipajul de la Napoca Rally Academy a avut o evoluție constantă pe toată durata celor aproape 300 de kilometri de probe speciale pe asfaltul din Croația, în ciuda condițiilor meteorologice schimbătoare. Sâmbătă, a și reușit să câștige una dintre probele speciale. Un total de 17 echipaje din toată lumea au concurat în Junior WRC, divizia dedicată piloților sub 28 de ani, toți aflându-se la bordul unui model asemănător de concurs, Ford Fiesta Rally3.

Ne puteți urmări și pe Google News

Duminică, având în vedere avantajul mare pe care a reușit să și-l asigure la jumătatea raliului, Norbert Maior a adoptat cu tactică prudentă pentru a fi sigur că își consolidează poziția până la final. În cele 3 zile de competiție, 7 echipaje au abandonat doar la Junior WRC.

Citește și INTERVIU EXCLUSIV Directorul ANA, comisar-șef Ramona Dabija: ‘Este, într-adevăr, o premieră! Un mediu sigur pentru copii’

Astfel, după 20 de probe speciale, Maior s-a clasat al treilea, fiind depășit doar de estonianul Romet Jurgenson și de australianul Gill Taylor, devenind astfel al doilea pilot român, după Simone Tempestini în 2016, care urcă pe podiumul unei etape din WRC în divizia dedicată juniorilor.

Mai mult, echipajul format din cei doi frați din Brașov devine primul 100% românesc care obține o astfel de performanță. În 2016, atunci când a și devenit campion mondial de juniori, Tempestini îl avea în dreapta pe italianul Giovanni Bernachinni.

„Este un rezultat incredibil pentru noi. Nu știu câtă lume ne dădea șanse să ajungem pe podium după doar al doilea raliu în mondial.

Sâmbătă era un vis frumos, iar duminică ne-am dat seama că poate deveni realitate. Am preferat să fim prudenți, să nu facem greșelile pe care le-au făcut ceilalți și să ajungem cu bine la finiș. E o reușită care ne motivează, dar pune și un pic de presiune pe noi pentru următoarele etape”, a spus Maior.

După Raliul Croației, a doua etapă a sezonului mondial, Norbert Maior a urcat pe locul 4 în clasamentul provizoriu al juniorilor, cu un total de 19 puncte, fiind depășit de estonianul Jurgenson, suedezul Mille Johansson și de australianul Taylor.

La general, victoria din acest weekend a revenit echipajului format din Sebastian Ogier și Vincent Landais.

După ce anul trecut au devenit campioni europeni la juniori, cei doi au primit ca premiu, din partea promotorului celor două competiții, un sezon complet de juniori în WRC. În raliuri, piloții sunt considerați juniori până la vârsta de 28 de ani, având în vedere că pot debuta doar la 18 ani.

Peste nici o săptămână, Norbert Maior și Francesca Maior vor lua startul în Raliul Harghitei, prima etapă din Campionatul Național de Raliuri Betano, acolo unde sunt deja înscrise peste 70 de echipaje.