„Inimi de copii, inimi pentru România!”, a fost mesajul afișat de una dintre școlile prezente duminică, 15 octombrie 2023, la meciul România-Andorra.
Și, într-adevăr, mii de inimi de copii au împins de la spate „Naționala” spre o victorie fără drept de apel în fața Andorrei: 4-0.
Puștii veniți din întreaga țară au strigat din toți rărunchii, încurajându-i pe jucătorii pregătiți de Edi Iordănescu. Cu atâtea inimi de copii adunate pentru România, după 22 de minute de joc, Nicușor Stanciu a deschis recitalul, marcând un gol de senzație din lovitură liberă.
A urmat reușita lui Ianis Hagi, din minutul 28, pentru ca apoi, din penalty, Răzvan Marin să stabilească scorul pauzei: 3-0.
În a doua parte a jocului, Florinel Coman a închis tabela, înscriind primul său gol în tricoul „Naționalei” – o națională ce pare foarte aproape de mult râvnita calificare la Euro 2024.
Revenind la copiii din tribune, micii suporteri au făcut un adevărat spectacol. Au trăit fiecare fază la intensitate maximă, au simțit și au respirat fotbal pe tot parcursul partidei.
Au bătut la tobe și au explodat de bucurie la goluri. Ba chiar, juniorii din tribune au făcut și valurile victoriei, o victorie de care aveau atâta nevoie Stanciu și compania.
E drept, România a învins un adversar extrem de slab, dar, la cum s-au comportat micii suporteri, putem spera la un viitor al fotbalului românesc. Căci – nu-i așa? – copiii României încă respiră fotbal.