Pensiile militare scapă de plata CASS? Să fie exceptate de la noi impozite – Memoriu către președinte
După ce am publicat articolul intitulat „Cutremur în sistemul de pensii militare! Un colonel atenționează că pensiile ar putea, de fapt, să scadă – Solicitare către președinte”, am fost contactați de către colonelul în retragere Gheorghe Bichicean, care ne-a pus la dispoziție, în integralitate, memoriul pe care i l-a adresat președintelui României.
Memoriu adresat Președintelui României, șef al CSAT
Astăzi, AnchetaZilei.ro publică memoriul adresat lui Nicușor Dan, Președintele României și Președinte al Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT).
„Subsemnatul, colonel în retragere, prof. univ. dr. Gheorghe Bichicean, cetățean român și pensionar militar, vă adresez prezentul memoriu în nume propriu și în numelor miilor de pensionari militari care, din anul 2017 și până în prezent, nu au beneficiat de nicio majorare a pensiilor”, spune colonelul citat.
Acesta afirmă că „spre deosebire de pensionarii civili care au avut parte de actualizări și creșteri progresive ale pensiilor, în special în anul 2024, pensionarii militari au fost excluși și supuși unei înghețări continue a pensiilor”.
Avertisment în privința măsurilor preconizate pentur 2025
În memoriul său, Bichicean avertizează că măsurile fiscale preconizate pentru 2025 riscă să lovească în mod disproporționat această categorie.
Potrivit acestuia, categoria pensionmarilor militari „nu a fost vizată decât de mici și sporadice indexări cu rata inflației în ultimii 7 ani în guvernele Fl. Câțu, N. Ciucă și M. Ciolacu, unele clar disproporționate față de pensionarii civili și nici de actualizări ale soldei de grad sau de funcție”.
Astfel, el atrage atenția că pensiile militare nu au fost majorate din 2017, nivelul de trai al pensionarilor militari a fost erodat constant de inflație și că impozitarea suplimentară anunțată (inclusiv contribuții CASS) va afecta grav veniturile acestei categorii.
Solicitare către președintele României
Totodată, acesta îi solicită președintelui României, Nicușor Dan, să includă în următoare reuniune a CSAT o analiză privitoare la pensiile militare și să susțină exceptarea pensiilor militare de la noi măsuri de impozitare, cum ar plata CASS.
„Vă solicităm, domnule Președinte, în calitatea dvs. de garant al securității naționale și președinte al CSAT, având în vedere și situația internațională excepțională și starea de război existentă la granițele României:
– să includeți în proxima reuniune a CSAT o analiză privind situația pensiilor militare;
– să susțineți exceptarea pensiilor militare de la noi măsuri de impozitare și de reduceri fiscale nejuste;
– să garantați respectarea principiului echității între categoriile de pensionari care au servit statul român”, mai spune el, conform memoriului ni l-a transmis.
Conform colonelului în retragere Bichicean, „afectarea suplimentară a pensiilor militare slăbește coeziunea internă a instituțiilor de apărare și transmite un semnal negativ cadrelor active din structurile sistemului național de apărare și ordine publică”.


Băi ràcanilor, așa pàțiți dupà 35 de ani de vot PSD! Ce căcat de treabà ați făcut la viața voastră? Dupà câțiva ani de labà prin școlile militare ați mutat hârtiile prin garnizoane! V-ajunge cât ați supt de la buget! Rezerviștii lu’ pește pràjit!