Gata! A fost ultima săptămână de lucru pentru generalul arătat cu degetul pe pensiile militare

Gata! A fost ultima săptămână de lucru pentru generalul arătat cu degetul pe pensiile militare

De-a lungul timpului, rezerviștii l-au considerat unul dintre principalii vinovați pentru situația actuală a pensiilor militare.

Ne puteți urmări și pe Google News

Vineri, 21 martie, acesta a plecat la pensie. Este vorba despre generalul-locotenent Florin Jianu, fost șef al Direcției Generale Financiar-Contabile din cadrul Ministerului Apărării Naționale (MApN).

De altfel, deja generalul în rezervă Jianu nu mai figurează, în acest moment, pe site-ul oficial al Ministerului Apărării.

Președintele Ilie Bolojan a semnat trecerea sa în rezervă

La doar două zile după ce Curtea Constituțională a României s-a pronunțat pe legea care trebuia să actualizeze pensiile militare, președintele interimar Ilie Bolojan a semnat trecerea în rezervă a generalului-locotenent Florin Jianu.

Decretul a fost semnat de șeful interimar al statului la 13 martie, iar trecerea în rezervă a generalului Jianu s-a făcut începând cu ziua de vineri, 21 martie 2025.

Practic, aceasta a fost ultima săptămână de lucru pentru generalul Florin Jianu ca șef al Direcției Generale Financiar-Contrabile din cadrul Ministerului Apărării Naționale.

OUG-ul promis de Marcel Ciolacu, pus în așteptare

Ce urmează în privința pensiilor militare? Marcel Ciolacu, premierul României, a precizat că așteaptă motivarea deciziei CCR, pentru a vedea ce e de făcut în privința actualizării pensiilor militare.

Prim-ministrul Marcel Ciolacu a oferit vineri, 21 martie 2025, chiar în ziua în care s-a pensionat Jianu, un nou răspuns pe problema pensiilor militare.

În contextul deciziei CCR, care a hotărât că legea care ar fi trebuit să actualizeze pensiile militare este neconstituțională, Marcel Ciolacu a fost întrebat: „Cu pensiile militare ce aveți de gând? Unde vă este cuvântul dat?”.

Ultimul răspuns dat Marcel Ciolacu, după decizia CCR pe pensiile militare

Ciolacu a afirmat că Guvernul pe care îl conduce va analiza motivarea deciziei Curții Constituționale a României.

Apoi, după această analiză, Executivul va vedea care sunt pașii de urmat.

„Doamnă …, probabil știți că CCR a declarat neconstituțională legea privind pensiile militare de stat. Vom analiza motivarea deciziei CCR și vom vedea care sunt pașii de urmat. Numai bine!”, a precizat șeful Guvernului României.

În urmă cu o săptămână, un reprezentant al rezerviștilor i-a amintit lui Marcel Ciolacu faptul că a promis, în noiembrie 2024, că, în cazul în care CCR va admite contestația formulată de Renate Weber, Avocatul Poporului, va da o ordonanță de urgență pentru rezolvarea inechităților din sistemul pensiilor militare.

În ceea ce privește pensiile militare, așteptăm motivarea Curții, ca să vedem despre ce este vorba și de ce anume a fost declarată neconstituțională”, a replicat Marcel Ciolacu, după cum am scris deja.

Părerea ta contează pentru noi