Numirea noului șef SRI! Când se va face
În vara anului 2023, Eduard Hellvig a demisionat din funcția de director al Serviciului Român de Informații.
De atunci și până azi, SRI nu a avut director civil.
În cadrul unei conferințe de presă desfășurate astăzi, președintele interimar Ilie Bolojan a fost întrebat despre acest subiect, și anume când va instala un nou șef la SRI.
În acest context, Ilie Bolojan a precizat că această numire va fi făcută de viitorul președinte al României, după alegerile din luna mai.
„Serviciile de informații sunt o componentă fundamentală în fiecare țară. Comunicarea lor poate fi făcută într-un format public în mod evident mai bine decât s-a făcut până acum, dar niciodată un serviciu de informații nu va fi ca o instituție de tip administrativ, pentru că are un anumit specific și nu trebuie să ne ascundem de acest lucru.
Dar, cu cât și aceste servicii comunică mai bine și explică mai bine lucrurile, cu atât cred că este mai bine. În ceea ce privește ce se va întâmpla în perioada următoare, am mai dat un răspuns. Cred că după alegerea Președintelui, în urma alegerilor din luna mai, vor fi create toate condițiile pentru ca și la Serviciul Român de Informații, pe baza propunerii care va veni, Parlamentul României se poată să dea un vot pe această temă”, a afirmat el.
SRI, pentru AnchetaZilei.ro: „SRI își desfășoară activitatea în conformitate cu atribuțiile stabilite de lege și în situația în care conducerea este exercitată de prim-adjunctul directorului Serviciului,”
Reamintim că, la 15 februarie 2024, AnchetaZilei.ro a făcut o solicitare, prin e-mail, către Biroul de Presă al SRI, cerând clarificări cu privire la următoarele aspecte: dacă activitatea Serviciului Român de Informații este afectată, în vreun fel, în contextul actual, când nu are director civil și deplin, dacă aceasta este o premieră pentru SRI și dacă, în plină invazie rusă în Ucraina, fără director civil, SRI poate proteja România, având în vedere invazia rusă în Ucraina.
„Serviciul Român de Informații își desfășoară activitatea în conformitate cu atribuțiile stabilite de lege, atât în situația în care la conducerea instituției este numit un director de către Camera Deputaților și Senat, la propunerea Preşedintelui României, în conformitate cu dispozițiile art. 23 alin. (1) din Legea nr. 14/1992 privind organizarea și funcționarea Serviciului Român de Informații, astfel cum a fost modificată și completată, cât şi în situaţia în care conducerea este exercitată de prim-adjunctul directorului Serviciului, potrivit dispozițiilor art. 24 alin. (1) din același act normativ”, a precizat SRI, pentru AnchetaZilei.ro.
SRI ne-a transmis că e controlat concret și permanent asupra activității sale, prin Comisia comună permanentă a Camerei Deputaților și Senatului privind activitatea Serviciului
„De asemenea, sunt reglementate prin lege mecanisme privind exercitarea controlului concret şi permanent asupra activității instituției noastre, prin Comisia comună permanentă a Camerei Deputaților și Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activității Serviciului Român de Informații, constituită potrivit art.1 alin. (3) din Legea nr. 14/1992”, a menționat, pentru AnchetaZilei.ro, Serviciul Român de Informații.
În răspunsul pe care ni l-a oferit, SRI susține că această situație nu este o premieră, dat fiind că au existat alte două situații similare, „la finalul mandatelor foștilor directori, ALEXANDRU – RADU TIMOFTE și GEORGE – CRISTIAN MAIOR”.
„Precizăm că situația care constituie obiectul solicitării dumneavoastră nu este singulară, existând două situații similare, la finalul mandatelor foștilor directori, ALEXANDRU – RADU TIMOFTE și GEORGE – CRISTIAN MAIOR”, ne-a transmis SRI.
Aici trebuie menționat că în ambele perioade (20 iulie 2006 – 4 octombrie 2006; 27 ianuarie 2015 – 18 februarie 2015) interimatul a fost asigurat de către Florian Coldea, fostul prim-adjunct al SRI.
În ceea ce privește posibila existență a unor agenți ruși în România, SRI ne-a asigurat că-și îndeplinește, în condițiile legii, competențele atribuite.
„Serviciul Român de Informații, organul de stat specializat în materia informațiilor din interiorul țării, potrivit prevederilor art. 8 alin. (1) din Legea nr. 51/1991 privind securitatea națională a României, modificată şi completată, își îndeplinește, în condițiile legii, competențele atribuite, independent de contextul menționat în petiția transmisă.
Având convingerea că, în acest fel, beneficiați de o informare corectă, promptă și directă, vă mulțumim pentru interesul manifestat, asigurându-vă de preocuparea permanentă a Serviciului în ceea ce privește respectarea legalității acțiunilor pe care le întreprinde”, a precizat, la acea vreme, pentru AnchetaZilei.ro, SRI.

