Prima reacție a Ministerului Apărării în scandalul în care este prins generalul (rtr.) Radu Theodoru

Prima reacție a Ministerului Apărării în scandalul în care este prins generalul (rtr.) Radu Theodoru

Ministerul Apărării Naționale (MApN) a avut astăzi o primă reacție cu privire la generalul (rtr.) Radu Theodoru, suspectat de trădare.

Ne puteți urmări și pe Google News

Reamintim că DIICOT a anunțat reținerea a șase persoane astăzi, într-un dosar privitor la fapte de trădare.

„La data de 5 martie 2025, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală au dispus reținerea a 6 inculpați, cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat și trădare.

Din probatoriul administrat în cauză a reieșit faptul că, începând cu anul 2023, cinci dintre inculpați împreună cu un suspect au constituit un grup infracțional organizat în scopul de a știrbi suveranitatea și independența statului român prin subminarea politică și a capacității de apărare a țării. Începând cu anul 2024, la gruparea de criminalitate organizată a aderat un alt inculpat, toți membrii desfășurând acțiuni continue, conștiente, publice sau conspirate în vederea îndeplinirii scopului propus. De asemenea, membrii grupului infracțional au intrat, în mod repetat, în legătură cu agenți ai unei puteri străine, aflați atât pe teritoriul României, cât și al Federației Ruse”, spune DIICOT.

Generalul Theodoru are calitatea de suspect

Potrivit DIICOT, generalul Radu Theodoru are calitatea de suspect în acest dosar.

Gruparea de criminalitate organizată s-a constituit sub paravanul unei organizații și s-a dezvoltat pe tipul unei structuri de tip militar, cu eșaloane de conducere (stat major) și personal de execuție, reprezentată prin imaginea suspectului cercetat în cauză, general maior în retragere.

Cercetările efectuate au relevat că membrii grupului infracțional organizat, prin intermediul unor platforme online, au recrutat adepți și au publicat materiale video ( notificări adresate autorităților statului român, organizațiilor naționale și internaționale).

De asemenea, inculpații au întreprins demersuri pentru realizarea unor negocieri cu factorii politico-militari externi privind retragerea României din alianța militară la care este parte, înlăturarea actualei ordini constituționale, desființarea partidelor politice, instalarea unui nou Guvern format din membrii organizației ce vor ocupa funcții de miniștri, înlăturarea tuturor angajaților din instituțiile statului, adoptarea unei noi constituții, schimbarea numelui țării, a drapelului și imnului.

Totodată, pe parcursul lunii ianuarie, doi dintre inculpați s-au deplasat la Moscova, unde au intrat în contact cu persoane dispuse să sprijine demersurile organizației cu privire la preluarea puterii de stat în România.

În cursul zilei de 05.03.2025 au fost puse în aplicare 8 mandate de percheziție domiciliară pe raza municipiului București și a județelor Ilfov, Giurgiu și Maramureș, fiind identificate și ridicate mai multe mijloace de probă.

Astăzi, urmează să fie sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Curții de Apel București cu propunerea de arestare preventivă a 4 din inculpați și arest la domiciliu pentru alți doi 2 inculpați”, a precizat DIICOT.

Față de generalul Theodoru nu au fost dispuse măsuri preventive.

Radu Theodoru a afirmat, zilele trecute, că „Stalin a fost unul dintre marii prieteni ai României”

Într-o înregistrare postată pe Facebook, denumită „Adevărul Istoric, Stalin și România…”, generalul Theodoru a spus că „Stalin a fost unul dintre marii prieteni ai României”.

Trebuie neapărat să ne schimbăm optica. Stalin a fost unul dintre marii prieteni ai României, după actul de la 23 august. O întreagă fabrică de minciuni l-a compromis în ochii câtorva generații”, spune generalul Theodoru.

Prima reacție a Ministerului Apărării Naționale

Cu privire la scrisoarea de felicitare transmisă, în luna ianuarie 2025, sub semnătura ministrului apărării naționale, domnului general-maior (în retragere) Ioan-Radu Theodoru, cu prilejul împlinirii vârstei de 101 ani, Biroul de presă face următoarele precizări:

„Ministerul Apărării Naționale desfășoară în mod constant activități prin care sunt onorați și cinstiți veteranii celui de-al Doilea Război Mondial. Scrisoarea în cauză face parte dintr-o campanie derulată prin Direcția Calitatea Vieții Personalului, structura specializată a MApN care gestionează și relațiile cu veteranii de război. Campania în discuție include diferite acțiuni în sprijinul veteranilor de război, cum ar fi: trimiterea de pachete cu ocazia sărbătorilor, invitarea la diferite ceremonii militare și vizite la domiciliu, în special cu ocazia sărbătoririi zilei de naștere, prilej cu care aceștia primesc și o scrisoare de felicitare din partea ministrului apărării naționale. La acest moment, mai sunt în viață circa 500 de veterani de război.

Ministerul Apărării Naționale desfășoară, în același timp, în mod activ și sistematic programe și măsuri de prevenire, combatere și sancționare a radicalizării şi discursului instigator la ură, precum și a oricăror forme de negare şi distorsionare a Holocaustului, a manifestărilor antisemite și xenofobe şi a tuturor formelor de intoleranță”, spune MApN.

Tîlvăr își cere scuze

Ca atare, având în vedere atitudinile publice cu caracter antisemit și xenofob promovate în mod sistematic de domnul general-maior (rtr.) Theodoru, un asemenea mesaj de felicitare nu ar fi trebuit propus spre semnare și transmitere la destinatar de către structura care gestionează problematica veteranilor.

Ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, își prezintă scuze în numele ministerului și își exprimă regretul pentru o asemenea eroare, reiterând politica fermă a MApN de a se delimita în mod categoric de orice atitudini din spectrul xenofob, antisemit și instigatoare la ură.

Ministrul a solicitat verificarea de urgență a procedurilor de lucru ale Direcției Calitatea Vieții Personalului în acest domeniu, astfel încât asemenea erori să nu mai fie posibile. În paralel, secretarul de stat pentru relația cu Parlamentul și calitatea vieții personalului a înaintat ministrului propunerea de eliberare din funcție a șefului Direcției Calitatea Vieții Personalului, pentru îndeplinirea defectuoasă a atribuțiilor care îi reveneau în prevenirea unei asemenea situații”, a mai transmis MApN.

Părerea ta contează pentru noi