Ultimă oră! Parchetul General începe urmărirea penală a lui Călin Georgescu
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (PÎCCJ) anunță punerea în mișcare a acțiunii penale față de un inculpat pentru săvârșirea infracțiunilor de instigare la acțiuni împotriva ordinii constituționale, comunicarea de informații false ș.a.
Inculpatul respectiv este Călin Georgescu, fost candidat la alegerile prezidențiale.
Georgescu, acuzat, printre altele, că a mințit în legătură cu costurile campaniei electorale
Printre acuzațiile care i se aduc lui Călin Georgescu se numără falsul în declarații, în formă continuată, dat fiind că a declarat costuri zero privitoare la campania electorală pentru alegerile prezidențiale din 2024.
„Procurorul de caz din cadrul Secției de urmărire penală a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație şi Justiție a dispus, în cursul zilei de astăzi, punerea în mișcare a acțiunii penale față de o persoană fizică sub aspectul săvârșirii următoarelor infracțiuni:
A venit decizia CCR pe pensiile militare! O nouă amânare! Data fixată pentru pronunțare
– instigare la acțiuni împotriva ordinii constituționale, în formă tentată, prev. de art.47 C.p rap. la art.32 C.p. rap. la art.397 alin.2 C.p.
– comunicarea de informații false, prev. de art.404 C.p.
– fals în declarații în formă continuată, prev. de art.326 alin. 1 C.p. cu aplic. art.35 alin.1 C.p. (privind sursele de finanțare a campaniei electorale și declarațiile de avere)
– inițierea sau constituirea unei organizaţii cu caracter fascist, rasist ori xenofob, aderarea sau sprijinirea, sub orice formă, a unui astfel de grup, prev. de art. 3 alin.1 din O.U.G. 31/2002
– promovarea, în public, a cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni de genocid contra umanităţii şi de crime de război, precum şi fapta de a promova, în public, idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, prev. de art. 5 din O.U.G. 31/2002
– inițierea sau constituirea unei organizaţii cu caracter antisemit, aderarea sau sprijinirea, sub orice formă, a unei astfel de organizaţii, prev. de art. 6 alin.1 din Legea 157/2018.
Precizăm că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție”, a comunicat PÎCCJ.