Meteo ANM. Pleacă ninsorile, dar rămâne gerul în Capitală

Meteo ANM. Pleacă ninsorile, dar rămâne gerul în Capitală

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a prezentat o nouă prognoză meteorologică, pentru perioada 19 februarie 2025, ora 08:00 – 20 februarie 2025, ora 08:00.

Ne puteți urmări și pe Google News

În țară, „vremea va fi rece, local deosebit de rece în sud și sud-est. Va fi ger dimineața în jumătatea nordică a țării, iar noaptea în majoritatea regiunilor”.

De ce tace SIE în cazul lui Călin Georgescu

Maximele se vor încadra între -5 și 4 grade, iar temperaturile minime se vor situa între -17 și -6 grade.

„Vremea va fi rece, local deosebit de rece în sud și sud-est. Va fi ger dimineața în jumătatea nordică a țării, iar noaptea în majoritatea regiunilor. Cerul va fi variabil, cu înnorări și pe alocuri ninsori slabe, în primele ore ale intervalului în Oltenia și Muntenia precum și la munte, iar noaptea în nordul Moldovei. Va fi ghețuș.

Vântul va sufla slab și moderat. Temperaturile maxime se vor încadra între -5 și 4 grade, iar cele minime în general între -17 și -6 grade. Dimineața și noaptea izolat va fi ceață”, a comunicat ANM.

În București, vremea va fi deosebit de rece

Meteorologii avertizează că gerul va pune stăpânire pe București, vremea urmând să fie deosebit de rece, geroasă noapte.

Vremea va fi deosebit de rece, geroasă noaptea. Cerul va fi temporar noros, iar în primele ore ale intervalului va ninge, dar slab cantitativ. Vântul va sufla slab și moderat.

Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de -2 grade, iar cea minimă de -11…-10 grade, mai scăzută în zona preorășenească. Spre sfârșitul intervalului vor fi condiții de ceață”, au transmis meteorologii ANM.

Părerea ta contează pentru noi