MAI, despre mercenarii români angajați de Potra să lupte în Congo: ‘Supuși unui control medical și epidemiologic, date fiind infecțiile sau bolile specifice zonei din care se întorc’

MAI, despre mercenarii români angajați de Potra să lupte în Congo: ‘Supuși unui control medical și epidemiologic, date fiind infecțiile sau bolile specifice zonei din care se întorc’

Mercenarii români care îl au șef pe Horațiu Potra, contractați pentru misiunea din Congo, revin astăzi acasă.

Ne puteți urmări și pe Google News

Aceștia vor ateriza pe aeroportul din Otopeni, informează Ministerul Afacerilor Interne.

Toți aceștia vor fi supuși uni control medical și epidemiologic, având în vedere bolile și infecțiile specifice Africii.

„Având în vedere situația generată de repatrierea cetățenilor români blocați în Republica Democratică Congo, Ministerul Afacerilor Interne este abilitat să comunice următoarele:

În cursul acestei zile, o aeronavă charter civilă, la bordul căreia se vor afla cetățenii români blocați în Republica Democratică Congo, va ateriza pe aeroportul Otopeni.

La intrarea în țară, toate persoanele vor fi supuse unui control medical și epidemiologic, date fiind infecțiile sau bolile specifice zonei din care acestea se întorc”, a comunicat MAI.

Mercenarii vor fi debarcați într-un loc special destinat acestor activități

Conform Ministerului de Interne, aceste măsuri au ca scop prevenirea răspândirii unor posibile boli contagioase, fiind o măsură preventivă de sănătate publică.

„După efectuarea triajului epidemiologic, instituțiile competente vor efectua activități specifice accesului în țară.

Astfel, în vederea asigurării unui flux optim de lucru, persoanele vor fi debarcate într-un loc special destinat acestor activități, pe platforma exterioară a aeroportului.

Facem precizarea că toate structurile Ministerului Afacerilor Interne cu responsabilități în astfel de cazuri sunt implicate în vederea gestionării optime a acestei misiuni.

Mai mult, în ceea ce privește triajul epidemiologic, specialiști ai Ministerului Sănătății vor fi prezenți pentru dispunerea măsurilor din zona de competență!

La finalizarea procedurilor specifice, persoanele vor fi îndrumate spre ieșirea din aeroportul Otopeni”, a informat Ministerul Afacerilor Interne.

1.000 de agenți, duși de Horațiu Potra în Africa

În luna septembrie 2024, Potra a apărut într-un reportaj realizat de TVR, care dezvăluia, la acel moment, că aproximativ 1.000 de agenți de securitate români, foști militari, luptă în Congo.

Citește și Cât câștigă mercenarii români care luptă în Congo, conduși de Horațiu Potra, fost luptător în Legiunea Străină

Horațiu Potra a fost prezentat drept șef al acestor mercenari, el fiind cel care a parafat o înțelegere cu autoritățile din Congo, pentru a le ajuta în lupta cu forțele rebele, în special cu gruparea M23.

Conform sursei citate, rolul românilor de pe frontul african era de a-i antrena pe cei care luptă în prima linie.

Citește și Klaus Iohannis a desecretizat documentele din ultima ședință CSAT! ‘Doi și-un sfert’ a identificat un tipar după care s-a acționat înainte de invazia rusă în Ucraina

Sursa foto: Adevărul

Părerea ta contează pentru noi