Demis de ministrul Culturii, directorul Muzeului Național de Istorie reacționează: Nu mi s-a indicat nicio încălcare a legii
Ernest Oberländer-Târnoveanu, managerul demis al Muzeului Național de Istorie a României, a reacționat cu privire la solicitarea demisiei de onoare, în contextul jafului de la Muzeul Drents din Assen, de unde au fost furate Coiful de la Coțofenești și trei brățări dacice.
Oberlander-Târnoveanu susține că ministrul Culturii, Natalia Intotero, nu i-a indicat nicio încălcare a legii sau a normelor aplicabile, găsindu-se false pretexte pentru a demisiona.
Iată ce spune Ernest Oberlander-Târnoveanu:
Declarație a managerului Muzeului Național de Istorie a României cu privire la solicitarea demisiei de onoare
Având în vedere că astăzi, 28 ianuarie, mi s-a solicitat demisia de onoare de către doamna Natalia Intotero, Ministrul Culturii, țin să fac precizarea că nu mi s-a indicat nicio încălcare a legii sau a normelor aplicabile, găsindu-se false pretexte pentru a demisiona, încercându-se intimidarea mea prin diverse mijloace.
Doresc să le mulțumesc tuturor colegilor și profesionaliștilor din domeniul culturii care și-au arătat solidaritatea față de instituție în aceste momente extrem de dificile.
De asemenea, le mulțumesc în mod deosebit, colegilor mei din Muzeul Național de Istorie a României pentru profesionalismul și devotamentul dovedite de-a lungul timpului și, în special, în această perioadă de criză.
Am refuzat să-mi depun demisia de onoare considerând că nimic nu poate afecta mai grav procesul de recuperare a celor patru bunuri de patrimoniu furate, ca lăsarea fără conducere a MNIR în aceste zile cruciale.
Dr. Ernest Oberländer-Târnoveanu
Manager