Decizia CCR de azi răstoarnă sesizarea Avocatului Poporului, Renate Weber, cu privire la pensiile militare
Astăzi Curtea Constituțională a României a respins sesizarea lui Sebastian Popescu, candidat la prezidențiale, privitoare la anularea primului tur al alegerilor prezidențiale, pe motiv că aceasta a fost depusă tardiv, după termenului legal.
Astfel, putem considera că și sesizarea făcută de Avocatul Poporului, Renate Weber, referitoare la legea care actualizează pensiile militare ar trebui respinsă pe același criteriu.
Nicolae Ciucă, candidatul PNL la alegerile prezidențiale, a atras atenția că Renate Weber a depus sesizarea după termenul prevăzut de lege
În punctul de vedere transmis șefului CCR, Marian Enache, și pe care Nicolae Ciucă ni l-a pus la dispoziție la 21 noiembrie, liberalul a atenționat că Avocatul Poporului a formulat sesizarea tardiv.
„Cu privire la admisibilitatea sesizării formulate de Avocatul poporului
În conformitate cu jurisprudența Curții Constituționale a României (a se vedea, de exemplu, Decizia nr. 67/2018), se disting patru ipoteze în materia admisibilității sesizărilor de neconstituționalitate pe calea controlului a priori, sub aspectul respectării termenelor de sesizare prevăzute de lege, respectiv a condiției referitoare la obiectul sesizării – lege nepromulgată:
- Sesizarea s-a realizat în termenele prevăzute de art. 15 alin. 2 din Legea nr. 47/1992. În acest caz, sesizarea este admisibilă.
- Sesizarea s-a realizat în termenele prevăzute de art. 15 alin. 2 din Legea nr. 47/1992, însă legea a fost promulgată de Președintele României anterior sesizării. Având în vedere situația creată de promulgarea intempestivă, Curtea a statuat că „nu poate respinge ca inadmisibilă obiecția de neconstituționalitate strict pentru faptul că legea a fost promulgată, întrucât obiecția de neconstituționalitate a fost formulată în termenul legal. […] Indiferent de forma de exercitare a controlului de constituționalitate pe cale a priori sau a posteriori, acesta se va putea realiza, întotdeauna, numai prin respectarea strictă a Legii nr. 47/1992, republicată, cu modificările ulterioare, precum și a dispozițiilor regulamentelor celor două Camere ale Parlamentului de către autoritățile publice implicate, lipsirea de substanță a uneia dintre cele două forme de control constituțional fiind de neconceput într-un stat de drept” (a se vedea Decizia nr. 975/2010).
- Sesizarea s-a realizat după expirarea termenelor prevăzute de art. 15 alin. 2 din Legea nr. 47/1992, însă legea nu a fost promulgată de Președintele României anterior sesizării. În acest caz, Curtea a reținut că „nu există nicio sancțiune dacă aceștia sesizează instanța constituțională după expirarea acestora“. Astfel, „în exercitarea controlului a priori de constituționalitate, esențial este ca legea să nu fi fost promulgată la data înregistrării sesizării la Curtea Constituțională” (a se vedea Decizia nr. 20/2000, Decizia nr. 1.612/2010, Decizia nr. 767/2016, Decizia nr. 89/2017, Decizia nr. 718/2017). În aceste situații, sesizarea este admisibilă, chiar dacă a fost formulată cu depășirea termenelor înscrise în art. 15 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, întrucât termenul de 20 de zile pentru promulgare nu era epuizat, iar Președintele României nu promulgase încă legea supusă controlului Curții.
Pe cale de consecință, „în cazul în care, după sesizarea Curții Constituționale și încunoștințarea Președintelui că legea se află în control a priori de constituționalitate (subl. n.), acesta promulgă totuși legea, Curtea a reținut că „[C]onduita Președintelui nu este opozabilă Curții Constituționale, aceasta neputându-se dezînvesti prin pronunțarea unei soluții de inadmisibilitate a obiecției de neconstituționalitate pe acest motiv. Emiterea unor asemenea decrete cu nerespectarea art. 146 lit. a) teza întâi din Constituție, în condițiile în care Președintele a fost încunoștințat despre faptul că legea se află în control a priori de constituționalitate, nu constituie un motiv pentru respingerea ca inadmisibilă a obiecției” (a se vedea Decizia nr. 767/2016).
- Sesizarea s-a realizat după expirarea termenelor prevăzute de art. 15 alin. 2 din Legea nr. 47/1992 și legea fusese promulgată de Președintele României anterior sesizării. În această ipoteză, obiecțiile de neconstituționalitate au fost respinse ca inadmisibile (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 233/1999 și Decizia nr. 89/2010).
În ceea ce privește legea supusă controlului de constituționalitate, din analiza parcursului legislativ rezultă că a fost adoptată în data de 4 noiembrie de Senat, în calitate de Cameră decizională. În data de 5 noiembrie a fost depusă la Secretarul general pentru exercitarea dreptului de sesizare asupra constitutionalitatii legii. Legea a fost adoptată în procedură de urgență, ceea ce înseamnă că termenul de protecție pentru sesizarea Curții Constituționale a fost de două zile. Conform jurisprudenței Curții Constituționale, termenele care privesc desfășurarea raporturilor constituționale dintre autoritățile publice, în măsura în care nu se prevede altfel în mod expres, nu se calculează pe zile libere, acestea fiind termene de drept public, calculate pe zile calendaristice, fiind incluse în termen atât ziua în care el începe să curgă, cât și ziua în care se împlinește (a se vedea Decizia nr. 233/1999, Decizia nr. 89/2010, Decizia nr. 681/2018).
Aplicând regulile stabilite de Curtea Constituțională cu privire la calculul termenelor privind atribuția de sesizare pentru legea supusă controlului de constituționalitate observăm că termenul a început să curgă în ziua de 5 noiembrie și a expirat a doua zi, 6 noiembrie.
După expirarea termenului de protecție prevăzut de lege, în data de 7 noiembrie 2024, la orele 12.15 Avocatul poporului a înregistrat la Curtea Constituțională sesizarea de neconstituționalitate, înainte ca Secretarul general al Camerei Deputaților să transmită Administrației Prezidențiale legea în original, ceea ce a condus la blocarea atribuției Președintelui României de a promulga legea.
Exclusiv cu privire la astfel de situații, considerăm că instanța de contencios constitutional ar trebui să se pronunțe pentru a preveni în viitor astfel de comportamente instituționale neloiale, care pot conduce la imposibilitatea pentru Președintele României de a-și exercita o atribuție constituțională, anume atribuția de promulgare a legii.
Astfel, pentru disciplinarea comportamentului constituțional al subiecților de sezină în controlul de constituționalitate a priori, precum și pentru evitarea unor comportamente neloiale între autoritățile constituționale ale statului care să conducă la blocarea atribuției Președintelui României de a promulga legea, atunci când obiecția de neconstituționalitate a fost formulată după expirarea termenului de protecție prevăzut în art. 15 alin. 2 din Legea nr. 47/1992, dar înainte ca legea să fie comunicată pentru promulgare, în original, Președintelui României, respectiva obiecție ar trebui să fie respinsă ca inadmisibilă de Curtea Constituțională.
Logica argumentativă a Curții Constituționale din paragraful 56 al Deciziei nr. 67/2018 își păstrează fundamentul axiologic doar în măsura în care Președintele României dobândește în mod efectiv competența să promulge legea ca urmare a comunicării respectivei legi, în original, de Secretarul general al Camerei, dar nu exercită această competență și, între timp, în termenul de 20 de zile pe care îl are la dispoziție pentru analiza legii, intervine o obiecție de neconstituționalitate formulată de subiecții de sezină prevăzuți la art. 146 lit. a din Constituția României. În orice altă situație în care sesizarea de neconstituționalitate se formulează în afara termenelor de protecție, dar înainte ca legea să fie comunicată în original Președintelui României pentru a se declanșa efectiv competența acestuia de a promulga legea, sesizarea ar trebui respinsă ca inadmisibilă de Curtea Constituțională.
Având în vedere argumentele de mai sus, considerăm că sesizarea formulate de Avocatul poporului ar trebui respinsă ca inadmisibilă, fiind formulată în afara termenului de protecție prevăzut de art. 15 alin. 2 din Legea nr. 47/1992, dar înainte ca legea adoptată de Parlament să fie comunicată spre promulgare, în original, Președintelui României”, se arată în punctul de vedere transmis de Nicolae Ciucă către Avocatul Poporului.