Se opune Olanda aderării României la Schengen-ul terestru? Șeful MAI, răspuns-fulger
Întrebat dacă are emoții că Parlamentul de la Haga va vota intrarea României în Schengen-ul terestru, ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, a explicat că a tratat acest dosar cu rațiune, nu cu emoție.
Mai mult, Predoiu a subliniat faptul că Olanda și-a arătat poziția favorabilă intrării României și Bulgariei în „Land Schengen”, astfel că, la această oră, nu sunt semne că Țările de Jos și-ar fi schimbat opțiunea.
„Am abordat totdeauna dosarul acesta cu rațiune și nu cu emoție, sunt în contact cu ambasadoarea noastră de la București, am vorbit despre numărate ori în această vară, în toamnă și acum două zile înainte să vin încoace, sunt informat cu privire la stadiul acestor proceduri.
Iată despre ce este vorba. Olanda anul trecut și-a precizat poziția favorabilă intrării României și Bulgariei în spațiul Schengen, noul guvern instalat și-a precizat, de asemenea o poziție favorabilă, potrivit procedurilor constituționale la nivel de Guvern și Parlament în Olanda, înainte de fiecare Consiliu JAI, guvernul olandez trimite Parlamentului o informare care să fie luată la cunoștință și eventual discutată de către parlamentari. Deocamdată nu avem niciun semn că ar fi probleme în această procedură”, a spus Cătălin Predoiu.
Ministrul de Interne, Cătălin Predoiu, la reuniunea de la Budapesta, despre aderarea României la Land Schengen: A rămas de trecut un ultim pod
Aflat la Budapesta, ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, a declarat că reuniunea de azi a fost un real succes, România atingându-și obiectivul, acela de a crea premisele pentru ca veto-ul Austriei să fie ridicat în luna decembrie, la Consiliul JAI.
Astfel, șeful Internelor a subliniat că a rămas de trecut „un ultim pod”, în ceea ce privește aderarea țării noastre la „Land Schengen”.
„Era foarte important pentru noi toți ca această întâlnire să rezulte într-un acord și să fie un succes pe calea noastră către lărgirea Spațiului Schengen cu granițele terestre ale României și Bulgariei. Și după discuții substanțiale, așa cum a spus și colegul și prietenul Sandor Pinter, am ajuns la un acord. Întâlnirea este un succes.
Obiectivul nostru, al României, la această întâlnire a fost să creăm condițiile pentru o decizie pozitivă la Consiliul JAI din luna decembrie. A fost să creăm condițiile pentru ca veto-ul austriac să poată fi ridicat, astfel încât să avem o decizie în acest an, 2024. Și cred că a fost un obiectiv comun, inclusiv al colegului și prietenului Gerhard Karner. Era important ca toată lumea să fie confortabilă, că munca foarte bună depusă de polițiștii de frontieră români și bulgari, alături de colegii lor din Serbia, Ungaria, Austria, munca aceasta foarte bună care a stat la baza drumului pe care l-am parcurs, va continua și după intrarea României și Bulgariei în Spațiul Schengen cu frontierele terestre”, a declarat Cătălin Predoiu.

