‘Anvelopele care vor fi interzise din 2024’ – Registrul Auto Român răstoarnă informația apărută în spațiul public

‘Anvelopele care vor fi interzise din 2024’ – Registrul Auto Român răstoarnă informația apărută în spațiul public

Registrul Auto Român a făcut o serie de precizări privitoare la obligativitatea montării cauciucurilor de iarnă, odată cu căderea primelor ninsori.

Ne puteți urmări și pe Google News

Totodată, RAR subliniază că nu au fost interzise cauciucurile marcate cu literele M și S, care înseamnă noroi și zăpadă

„Pe scurt, dacă nu vreți să citiți până la capăt (deși vă recomandăm să o faceți), trebuie să știți că legislația din România nu s-a modificat! TOATE anvelopele, indiferent de denumirea lor comercială, care sunt marcate cu literele M şi S (însemnând noroi și zăpadă), sub forma M+S, M.S. sau M&S, îndeplinesc cerințele de utilizare în condiţiile specifice de iarnă prevăzute în legislaţia națională”, a transmis RAR.

Citește și România, semnale pozitive cu Visa Waiver: ‘În aceste zile, la București, se află o echipă care analizează situația’/EXCLUSIV SURSE

Nu există o perioadă stabilită pentru utilizarea anvelopelor de iarnă

Registrul Auto Român spune că „există o perioadă stabilită în care trebuie utilizate anvelopele de iarnă, acestea fiind obligatorii atunci când autovehiculul circulă pe un drum public acoperit cu gheață, zăpadă sau polei”.

Citește și SURSE România în Land Schengen. ‘Privim totul cu optimism’/Ziua decisivă

Conform RAR, „(…) dacă posesorii de autovehicule respectă legislația în vigoare și folosesc pe drumurile publice acoperite cu zăpadă, gheață sau polei, anvelopele marcate cu literele M și S nu se aplică sancțiuni!

Registrul Auto Român vă recomandă să nu ignorați importanța anvelopelor de iarnă în sezonul rece, deoarece acestea sunt concepute ca la o temperatură de sub 7-8 grade Celsius să rămână moi, spre deosebire de cele de vară, pentru a păstra aderența la carosabil”.

Nu se interzic anvelopele all-season din 2024

Precizăm că amenda pentru lipsa anvelopelor de iarnă, în condițiile specificate de lege, se încadrează în clasa a IV-a de sancţiuni (9-20 puncte-amendă).

În final, vă asigurăm că am citit și noi știrile despre “anvelopele care vor fi interzise din 2024”, dar rămâne cum am stabilit: vă anunțăm din timp când vor apărea noutăți legislative care pot avea impact asupra deținătorilor de vehicule din România!”, a mai comunicat RAR.

Părerea ta contează pentru noi