Propus ministru de Interne de George Simion, Valer Kovacs a declanșat acțiuni în instanță împotriva Poliției și MAI-ului! Cere să reintre în sistem până la soluționare!

0

Sursa foto: Facebook

Valer Kovacs a chemat în fața instanței Poliția Română și Ministerul de Interne, după ce a fost dat afară din sistem.

Acesta cere să reintre în sistem până la soluționarea procesului de fond, în acest sens „suspendării executării actului” semnat de șeful IGPR.

Ne puteți urmări și pe Google News

Trebuie amintit că George Simion, liderul Alianței pentru Unirea Românilor (AUR), anunțat că Valer Kovacs va candida pe listele AUR la alegerile parlamentare din acest an.

De asemenea, Simion a dezvăluit că Valer Kovacs va fi ministru de Interne într-un viitor Guvern AUR, dacă partidul său va ajunge la guvernare.

Citește și

Polițistul Valer Kovacs a invocat-o, în apărarea sa, pe Laura Codruța Kovesi/EXCLUSIV

În acest moment, pe rolul instanțelor se află mai multe procese deschise de Kovacs împotriva IGPR și Ministerului de Interne.

La Curtea de Apel Timișoara, Kovacs a depus o cerere „anulare act administrativ”.

Citește și Document EXCLUSIV Ordinul ministrului Cătălin Predoiu pentru destituirea polițistului Valer Kovacs/De ce este acuzat, cu adevărat, omul propus la șefia Internelor, într-un viitor Guvern AUR

Totodată, la Tribunalul Timiș, Valer Kovacs a solicitat „suspendarea executării actului administrativ” până la încheierea procesului. Data fixată de instanță este 8 octombrie 2024.

În plus, tot la Tribunalul Timiș, împotriva MAI și IGPR, Kovacs a deschis o acțiune privitoare la „litigiu privind funcționarii statutari”.

La 4 august, Poliția Română a anunțat că l-a demis pe Kovacs:

Având în vedere informațiile apărute în spațiul public privind destituirea unui polițist de la Brigada Autostrăzii, Centrul de Informare și Relații Publice din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române este abilitat să comunice următoarele:

Măsura disciplinară a fost luată conform prevederilor legale, după parcurgerea tuturor pașilor procedurali, la propunerea Consiliului de disciplină, constituit la nivelul instituției.

Conform Raportului de cercetare prealabilă, în esență, în cadrul cercetării prealabile, s-a reținut faptul că, în intervalul iunie 2022 – martie 2024, cel în cauză a distribuit în spațiul public, utilizând mai multe conturi pe diferite platforme de socializare, dar și prin participarea în cadrul unor emisiuni TV, conținut audio-video, care, prin mesajul și afirmațiile făcute, a adus jigniri unor categorii profesionale în ansamblul lor (magistrați etc.), a exprimat opinii contrare intereselor României sau preferințe politice, a încălcat obligația de a respecta confidențialitatea datelor dobândite în timpul serviciului, a difuzat materiale care au instigat la indisciplină, a fost lipsit de respect față de colegi sau alte persoane și nu a asigurat informarea corectă a cetățenilor.

Anterior acestei măsuri, agentul de poliție a fost sancționat în repetate rânduri, fără a manifesta regret pentru faptele comise sau respect pentru statutul de polițist.

În continuare, cel în cauză poate contesta actul administrativ, conform prevederilor legale.

Please follow and like us:

Părerea ta contează pentru noi