În ziua în care s-au pus pensiile pe card, Casa de Pensii anunță că suma încasată poate fi mai mică decât cea de pe decizia de recalculare
În ziua în care s-au pus pensiile pe card, Casa de Pensii anunță că suma încasată poate fi mai mică decât cea de pe decizia de recalculare.
Casa Națională de Pensii Publice (CNPP) a făcut, joi, o serie de precizări referitoare la cuantumul net al pensiilor primite după recalculare.
Tot joi, 12 septembrie 2024, pensionarii au primit pensiile în conturile bancare, conform anunțurilor făcute de casele de pensii din întreaga țară.
Citește și Cum a încercat ministrul Muncii, Simona Bucura-Oprescu, să-i păcălească pe pensionarii din Armată și Poliție
În aceeași zi, Casa de Pensii i-a informat pe beneficiari că sumele din deciziile de recalculare pot fi mai mari decât cele încasate.
În aceste cazuri, potrivit Casei Naționale de Pensii, diferențele vor fi primite de pensionari în luna următoare.
Casa Națională de Pensii: „Precizări referitoare la cuantumul net al pensiilor primite după recalculare
În cazul pensionarilor care au primit decizia de recalculare iar pe talonul de pensie din luna septembrie valoarea nu corespunde cu cea din decizia de recalculare se disting două situații:
1. Pensii care după recalculare au depășit pragul de 2.000 de lei și pentru care, în luna septembrie 2024, s-a calculat și reținut impozitul de 10% pentru suma care depășește 2.000 lei.
Ca și până acum, pe decizia de pensie se înscrie cuantumul brut al pensiei. Acest cuantum se regăsește și pe talonul de pensie, iar în situația în care cuantumul brut depășește plafonul de impozitare – în prezent de 2.000 lei – se menționează distinct valoarea impozitului. De asemenea, al treilea element, respectiv cuantumul net al pensiei este menționat distinct.
Reamintim că plafonul de impozitare se majorează de la 2.000 de lei la 3.000 de lei începând cu drepturile aferente lunii octombrie 2024!!
Aceste aspecte pot fi observate din analiza deciziei și a talonului de pensii din fotografiile 1 și 2, în care de la o pensie netă de 1.900 de lei se ajunge, prin recalculare, la o pensie brută de 3.132 de lei, respectiv o pensie netă de 3.019 lei, după reținerea impozitului de 113 lei”.
A doua situație semnalată de Casa de Pensii:
„2. Pensii pentru care deciziile au fost emise după data comunicării la plată a drepturilor de pensii aferente lunii septembrie 2024. Astfel, pot fi întâlnite situații în care suma de pe decizia de recalculare este mai mare decât suma primită în această lună.
În aceste cazuri, diferențele cuvenite între pensia recalculată și pensia încasată vor fi achitate ulterior, inclusiv pentru luna septembrie.
Acest caz este ilustrat prin decizia și talonul din fotografiile 3 și 4, unde deși pensia rezultată după recalculare a crescut de la 4.473 de lei la 6.823 de lei, pensionarul a primit în luna septembrie aceleași drepturi aferente lunii august: respectiv 4.473 de lei pensie brută, 4.226 de lei pensia netă și impozit reținut de 247 lei.
Așa cum am menționat anterior, decizia de recalculare a fost emisă după data comunicării la plată a drepturilor de pensie pentru luna septembrie, persoana în cauză urmând să primească și diferența cuvenită pentru această lună”.
Conturile pensionarilor alimentate joi
„MIERCURI 11 septembrie 2024, au fost operate transferurile prin intermediul Trezoreriei Bistrița, astfel JOI 12 septembrie, în cursul după-amiezei vor fi alimentate conturile de către bănci”, a informat, miercuri, Casa Județeană de Pensii Bistrița.