Cum a încercat ministrul Muncii, Simona Bucura-Oprescu, să-i păcălească pe pensionarii din Armată și Poliție

La 26 august, ministrul Muncii și Solidarității Sociale, Simona Bucura-Oprescu, anunța, pe rețelele de socializare, că „nicio pensie sub 3.000 de lei nu va mai fi impozitată”.

Întrebată de internauți dacă pragul de 3.000 de lei se aplică și pensiilor militare, Bucura-Oprescu a răspuns: „Da, se aplică și pentru militari”.

Ne puteți urmări și pe Google News

Citește și Vești importante pentru pensionarii din Armată și Poliție! Se întâmplă astăzi!

Captura foto de mai jos circulă pe grupurile de pensionari militari de la începutul lunii septembrie.

Ulterior, s-a aflat că, de fapt, pragul nu se aplica și pensionarilor din Armată și Poliție, astfel că ministrul PNL al Finanțelor, Marcel Boloș, a venit cu un proiect de OUG pentru a îndrepta această eroare.

Ordonanța de Urgență privind neimpozitarea pensiilor militare aflate sub pragul de 3.000 de lei a fost adoptată în ședința de Guvern, de miercuri.

Așadar, putem spune că Simona Bucura-Oprescu, în calitate de ministru al Muncii, a încercat să-i păcălească pe pensionarii militari, asigurându-i că pragul se aplică și pentru pensiile militare, deși, la momentul respectiv, acest lucru era fals.

Părerea ta contează pentru noi