Interlopul Țîru, din clanul Luptătorilor, a fost reținut pentru cămătărie/SURSE
Update. Marius Costea, zis „Țîru”, și alte trei persoane au fost arestate preventiv, pentru 30 de zile.
AnchetaZilei.ro dezvăluia ieri că Poliția Capitalei a descins la mai mulți membri din clanul Luptătorilor, grupare implicată, în anul 2009, în furtul armelor din depozitul unității militare din Ciorogârla.
Potrivit surselor AnchetaZilei.ro, în noul dosar privind săvârșirea infracțiunilor de camată și șantaj apare și numele lui „Țîru”, unul dintre interlopii din dosarul furtului de arme de la Ciorogârla.
Marius Costea, zis „Țîru”, se numără printre cei patru reținuți în dosarul de camată și șantaj.
Citește și SURSE Clanul Luptătorilor, cunoscut pentru furtul armelor de la unitatea militară din Ciorogârla, călcat de polițiștii de la Serviciul Grupări Infracționale/Apare și numele ‘Țîru’
„Față de cei 4 bănuiți s-a dispus măsura reținerii pentru 24 de ore”, a informat Poliția Capitalei.
„Mascații” au pus în executare, miercuri, 13 mandate de percheziție domiciliară și 18 mandate de aducere, în Municipiul București și județele Ilfov și Giurgiu, într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunilor de camătă și șantaj, se precizează într-un comunicat al DGPMB.
Conform surselor AnchetaZilei.ro, gruparea vizată de perchiziții este cea a „Luptătorilor”, din Sectorul 6 al Capitalei. Liderul acesteia este celebrul sportiv Eugen Preda. Frații Preda, Eugen și Adrian, au fost implicați în dosarul armelor furate din depozitul unității militare de la Ciorogârla. În 2013, Eugen Preda a fost condamnat definitiv la 12 ani de închisoare cu executare, în dosarul armelor de la Ciorogârla, scriam ieri.
„Este vorba de ce a mai rămas din acea grupare”, au spus sursele noastre.
SURSE Clanul Luptătorilor, cunoscut pentru furtul armelor de la unitatea militară din Ciorogârla, călcat de polițiștii de la Serviciul Grupări Infracționale/Apare și numele ‘Țîru’#Romania #politie https://t.co/foSoOCC1lO pic.twitter.com/yuLQazIQmb
— Eugen Dinu (@el_eugen1) September 11, 2024
În dosarul penal în care au loc perchezițiile astăzi apare și numele „Țîru”, potrivit surselor bine informate ale AnchetaZilei.ro.
„Țîru”, în dosarul armelor de la Ciorogârla
„Am aflat de la «Ţîru» că numitul «Gore» se ocupă cu traficul de heroină România-Europa de Vest, respectiv Franţa, Germania, tot el…. Menţionez faptul că «Ţîru» i-a vândut lui «Gore» în vara anului 2009 un … de 2.500 de euro, el bucurându-se că îl păcălise cu acest preţ”, a notat martorul „Constantin Viorel” în declaraţia dată în faţa anchetatorilor DIICOT, conform unui articol publicat, pe site-ul Mediafax.ro, la 8 ianuarie 2010.
Marius Costea a fost condamnat la 12 ani de închisoare cu executare în dosarul Ciorogârla.
Cum au acționat suspecții
„În fapt, în perioada ianuarie – septembrie 2024, patru bărbați, cu vârste cuprinse între 34 și 53 de ani, cu scopul de a obține venituri ilicite, ar fi acordat mai multor persoane, în mod repetat, cu titlu de împrumut și fără a fi autorizate în acest sens, diferite sume de bani, cărora le-ar fi aplicat dobânzi stabilite în mod discreționar.
Din cercetări, s-a stabilit faptul că, în momentul în care persoanele împrumutate se aflau în imposibilitatea de a plăti sumele de bani convenite, la termenele fixate, cei 4 bănuiți, prin amenințări, presiuni psihice și violență fizică, le-ar fi determinat să plătească banii împrumutați și dobânzile aferente.
Astfel, în vederea probării activității infracționale a bănuiților, astăzi, 11 septembrie a.c., au fost puse în aplicare 13 mandate de percheziție domiciliară, fiind identificate și ridicate bunuri și înscrisuri cu valoare probatorie, o armă și aproximativ 70.000 de euro”, a informat Poliția Capitalei.