Poliția Română: ‘Doar astăzi și mâine!’/Nu rata șansa să devii ofițer din sursă externă
Inspectoratul General al Poliției Române (IGPR) le reamintește celor care doresc să se angajeze în cadrul instituției că mai au timp până mâine, 6 septembrie, să aplice.
Termenul-limită este data de 6 septembrie, ora 16:00.
În cadrul acestei etape de selecție, au fost scoase la concurs 1.238 de posturi de agent și ofițer de poliție, precum și de personal contractual, prin încadrare directă, din sursă externă.
„Doar astăzi și mâine!
Pentru a putea face parte din echipa noastră, înscrierile pentru posturile de polițiști se fac până mâine, 6 septembrie, ora 16.00.
Vă reamintim că au fost scoase la concurs 1.238 de posturi de agent și ofițer de poliție, precum și de personal contractual, prin încadrare directă, din sursă externă”, informează Poliția Română.
Posturile puse la bătaie sunt pentru structurile:
– acțiuni speciale (40 de posturi de agent de poliție);
– cazier judiciar, statistică și evidențe operative (46 de posturi de agent de poliție);
– cercetare și prevenirea criminalității (9 posturi de ofițer de poliție);
– comunicații și informatică (27 de posturi de ofițer de poliție, 41 de posturi de agent de poliție și 6 posturi de personal contractual);
– criminalistică (7 posturi de ofițer de poliție);
– financiar (17 posturi de agent de poliție);
– învățământ (4 posturi de ofițer și 12 posturi de personal contractual);
– investigarea criminalității economice (13 posturi de ofițer de poliție);
– logistică (52 de posturi de agent de poliție și 122 de posturi de personal contractual);
– operațiuni speciale (15 posturi de agent de poliție);
– ordine publică (441 de posturi de agent de poliție);
– pregătire profesională (3 posturi de ofițer de poliție);
– psihosociologie (5 posturi de ofițer de poliție);
– resurse umane (6 posturi de agent de poliție);
– reținere și arestare preventive (50 de posturi de agent de poliție);
– rutieră (110 posturi de agent de poliție și 7 posturi de personal contractual);
– secretariat, documente clasificate și arhivă (48 de posturi de agent de poliție și 100 de posturi de personal contractual);
– transporturi (57 de posturi de agent de poliție).
Informații complete cu privire la posturile existente, programul înscrierilor, condițiile de participare, documentele necesare și modalitățile de desfășurare a concursurilor se regăsesc
pe portalul HUB de servicii publice, la adresa: https://hub.mai.gov.ro/recrutare/anunt/index.
Ce urmează după înscrieri?
Pentru posturile de polițiști, în perioada 18 – 27 septembrie 2024, se va desfășura proba eliminatorie de evaluare a performanței fizice/proba practică, în funcție de posturile scoase la concurs, dacă este prevăzută o astfel de probă.
Ulterior, la data de 5 octombrie 2024, va fi desfășurată proba scrisă, susținută printr-un examen tip grilă, precizează, într-un comunicat de presă, Poliția Română.

