Organizatorii Jocurilor Olimpice de la Paris confirmă și se scuză, după ce au batjocorit Cina cea de Taină

Jocurile Olimpice de la Paris 2024. Organizatorii Jocurilor Olimpice de la Paris și-au cerut scuze, duminică, catolicilor și celorlalți creștini care s-au declarat ofensați de momentul din deschiderea Jocurilor, în care a fost parodiată „Cina cea de Taină”, opera semnată de Leonardo Da Vinci.

Practic, organizatorii Jocurilor Olimpice au confirmat că așa-zisa parodie s-a referit la „Cina cea de Taină”, și nu la altceva.

Ne puteți urmări și pe Google News

Momentul, care a reprodus scena biblică a ultimei mese luate de Iisus Hristos, împreună cu apostolii săi, înainte de crucificare, în care au apărut travestiți, un model transsexual și un cântăreț dezbrăcat, costumat în zeul grec al vinului, Dionysos, a stârnit consternarea Bisericii Catolice și a dreptei religioase din America, scrie Reuters.

Organizatorii Jocurilor Olimpice: „Ne cerem scuze

„În mod clar, nu a existat niciodată vreo intenție de a arăta lipsă de respect față de vreun grup religios. Ceremonia de deschidere a încercat să celebreze toleranța în comunitate”, a spus Anne Descamps, purtătorul de cuvânt al Jocurilor Olimpice de la Paris.

„Credeam că acest obiectiv a fost atins. Dacă oamenii au luat-o personal și ca pe o ofensă, ne cerem cu adevărat scuze”, a completat purtătorul de cuvânt.

Fostul purtător de cuvânt al Patriarhiei, Vasile Bănescu, a criticat momentul de deschidere a Jocurilor Olimpice

Într-o postare pe pagina de socializare, Vasile Bănescu a reacționat la adresa momentului controversat, din deschiderea Jocurilor Olimpice.

„Fața reală a depravaților posedați ideologic, care nu sunt ei înșiși dacă nu batjocoresc, sfidează și maculează tot ce e curat, frumos și sfânt.

Abuzatorii bunei-cuviințe și ai bunului-simț abuzează, desigur, inclusiv de libertatea și dreptul inalienabil de a te face de râs”, a fost reacția lui Vasile Bănescu.

Fostul ministru al Educației, Daniel Funeriu: „Arta își îndeplinește vocația când celebrează credințele oamenilor, nu când le batjocorește”

Și fostul ministru al Educației, Daniei Funeriu, a avut o poziție critică cu privire la așa-zisa parodie.

„De când am început să mă gândesc la religie și altfel decât în termeni primitivi (gen „pupători de moaște” versus „corporatriști”) am convingerea că arta își îndeplinește vocația când celebrează credințele oamenilor, nu când le batjocorește.

E artă” nu e -cel puțin în lectura mea a lumii- un pretext valid pentru celebrarea a ceea ce e hâd în om (pentru că bătaia de joc la adresa creștinismului în fața întregii planete exact asta e, autoflagelare și celebrarea hidoșeniei). Da, libertatea în expresia artistică e uriașă, și așa trebuie să fie, dar nu orice libertate este și oportun de exprimat. De exemplu nu există legi împotriva prostiei.

Nu există legi împotriva urâțeniei și nici o lege care să te împiedice să fii dizgrațios/dizgrațioasă. Există libertatea de a fi prost, urât, dizgrațios, există libertatea de a-ți distruge sănătatea. Libertăți pe care e, totuși, mai bine să nu le exercităm. Din păcate prea multă lume se consideră obligată să-și și exercite aceste libertăți. Care, culmea, nu au fost niciodată îngrădite și în numele exercitării cărora s-au întâmplat multe nenorociri”, a afirmat el, printre altele.

Părerea ta contează pentru noi