IPJ Constanța, reacție cu privire la polițiștii prezenți la ‘Beach, Please!’

Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Constanța a reacționat, duminică, cu privire la informațiile apărute în spațiul public, privitoare la polițiștii prezenți la festivalul „Beach, Please!”.

IPJ Constanța precizează că toți polițiștii prezenți în serviciu, precum și cei din structurile operative care acționează în această perioadă pe litoral, beneficiază de resurse adecvate de apă, asigurându-se astfel hidratarea necesară în condițiile de caniculă.

Ne puteți urmări și pe Google News

Totodată, instituția transmite că, dacă s-au făcut audieri neconvenționale, acestea au fost determinate de necesitatea operativă și de contextul specific al evenimentului, nu de lipsa resurselor sau a organizării.

Citește și ANA, la ‘firul ierbii’! INTERVIU Comisar-șef Ramona Dabija, directorul Agenției Naționale Antidrog: ‘Anul acesta, pentru prima dată, avem un punct fix la festival!’

Mesajul IPJ Constanța:

„Ca urmare a informațiilor apărute în spațiul public referitoare la condițiile de muncă ale polițiștilor în cadrul festivalului „Beach, Please!”, Compartimentul de Relații Publice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Constanța este abilitat să comunice următoarele:

În cadrul festivalului, toți polițiștii prezenți în serviciu, precum și cei din structurile operative care acționează în această perioadă pe litoral, au beneficiat de resurse adecvate de apă, asigurându-se astfel hidratarea necesară în condițiile de caniculă.

Referitor la organizarea logistică și condițiile de audiere a persoanelor, menționăm că, în cadrul evenimentului, au fost amenajate spații specifice pentru desfășurarea acestui tip de activități, în condiții de siguranță și profesionalism.

În cazul în care s-au efectuat audieri în locuri neconvenționale, acestea au fost determinate de necesitatea operativă și de contextul specific al evenimentului, nu de lipsa resurselor sau a organizării”.

Poliția a colaborat cu organizatorii festivalului

Potrivit comunicatului de presă, Inspectoratul de Poliție Județean Constanța a colaborat cu organizatorii festivalului pentru a se asigura că toate condițiile necesare desfășurării activităților de ordine și siguranță publică sunt îndeplinite.

„Orice deficiență observată a fost comunicată prompt și au fost luate măsuri pentru remedierea situațiilor identificate.

Polițiștii au acționat în conformitate cu prevederile legale și procedurale pentru a asigura un climat de ordine și siguranță publică.

Conducerea Inspectoratului de Poliție Județean Constanța asigură opinia publică de angajamentul său față de menținerea unui climat de ordine și siguranță publică și față de protejarea drepturilor personalului, respectând, totodată, normele de sănătate și securitate în muncă.

Orice semnalare de disfuncționalități este tratată cu maximă seriozitate, iar măsurile corective sunt implementate în mod operativ”, au precizat polițiștii.

Părerea ta contează pentru noi