Dumitru Buzatu, fostul baron PSD prins cu șpaga în portbagaj, va primi pensie specială! Magistrații au decis

0

Sursa foto: replicaonline.ro

Magistrații au decis ca Dumitru Buzatu, fostul baron PSD prins cu șpaga în portbagaj, să primească pensie specială.

Tribunalul București a decis, la 4 iulie, ca Buzatu să beneficieze de indemnizația pentru limită de vârstă acordată foștilor parlamentari.

Ne puteți urmări și pe Google News

Astfel, el va primi pensia retroactiv, începând cu data de 1 iulie 2023.

Deși soluția nu este una definitivă, părțile având drept de apel, este „executorie de drept”.

Decizia Tribunalului București, conform verificărilor făcute de AnchetaZilei.ro:

„Respinge cererea formulată de reclamantul Buzatu Dumitru în contradictoriu cu pârâtul Secretarul General al Camerei Deputaţilor ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. Admite cererea formulată de reclamantul Buzatu Dumitru în contradictoriu cu pârâtul Parlamentul României – Camera Deputaţilor.

Dispune anularea ordinului nr. 1103 din data de 03.07.2023, emis de pârât. Obligă pârâtul la plata către reclamant a indemnizaţiei pentru limită de vârstă, stabilite în baza art. 49 din Legea nr. 96/2006, începând cu data de 01.07.2023, actualizată cu indicele de inflaţie de la data plăţii efective, precum şi la plata dobânzii legale penalizatoare aferente, calculate de la data scadenţei fiecărui drept până la data plăţii efective. Obligă pârâtul la plata către reclamant a sumei de 1.000 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată constând în onorariu de avocat. Executorie de drept. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Tribunalul Bucureşti. Pronunţarea s-a făcut prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei astăzi, 04.07.2024”.

Facem precizarea că informația a fost publicată, inițial, de jurnaliștii de la Vremea Nouă.

„Veștile bune se țin lanț pentru șpăgarul Dumitru Buzatu, fostul șef al județului și fost deputat al județului Vaslui. După ce judecătorii de drepturi și libertăți au decis judecarea acestuia sub control judiciar, iată că și instanțele din Capitală vin cu vești bune. Tribunalul București a decis că Dumitru Buzatu merită pensia specială, iar cei care au oprit plata acesteia, timp de un an, să fie buni de plată”, au scris jurnaliștii citați.

Momentul în care ex-baronul PSD a fost prins când lua o șpagă de 1,25 milioane lei:

Ce a transmis DNA, la 15 decembrie 2023:

În cauza mediatizată prin comunicatele nr. 942/VIII/3 și 944/VIII/3 din 23 septembrie 2023, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Iași au dispus trimiterea în judecată,

în stare de arest preventiv, a inculpatului BUZATU DUMITRU, la data faptei președinte al Consiliului județean Vaslui, pentru comiterea infracțiunii de luare de mită.

în stare de arest la domiciliu, a unui a unui inculpat, expert, pentru comiterea infracțiunilor de:
– luare de mită,
– trafic de influență.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut, în esență, următoarea stare de fapt:

În anul 2019, în contextul derulării unui proiect finanțat din fonduri europene, între Consiliul județean Vaslui și o societate comercială a fost încheiat un contract de achiziție publică ce avea ca obiect reabilitarea și modernizarea unor drumuri din județul Vaslui.

În cursul anului 2021, în condițiile în care lucrările erau finalizate în proporție de 80%, între reprezentantul societății comerciale respective (martor în cauză) și inculpatul Buzatu Dumitru, președintele Consiliul județean Vaslui, ar fi apărut neînțelegeri referitoare la plata facturilor (cca. 3.000.000 euro) și implicit la cuantumul mitei care trebuia remisă acestuia din urmă.

În acest context, Consiliul județean Vaslui a încheiat un contract cu o societate comercială (al cărui obiect de activitate este realizarea de activități de inginerie și consultanță tehnică) administrată de inculpatul, expert, pentru a efectua o expertiză tehnică a lucrărilor executate.

După întocmirea raportului de expertiză, în perioadele 27-29.06.2022 și 07.02.2023-26.04.2023, expertul ar fi pretins de la omul de afaceri suma de suma de 714.000 mii de lei în scopul formulării unor concluzii contrare propriei expertizei efectuate în baza contractului încheiat cu Consiliul județean Vaslui și implicit de „a favoriza” societatea martorului (în sensul de a i se achita în totalitate facturile în valoare de cca. 3.000.000 euro, care i se cuveneau ca urmare a executării întocmai a lucrărilor conform caietului de sarcini).
De asemenea, pentru suma de bani pretinsă, expertul i-ar mai promis omului de afaceri că va interveni pe lângă factorii decidenți din cadrul Consiliului județean Vaslui și că-i va determina pe aceștia să achite facturile emise de societatea omului de afaceri pentru lucrările executate.
În contextul menționat mai sus, expertul a primit în datele de 02.03.2023 și 27.04.2023 suma totală de 714.000 de lei.

După remiterea sumei de mai sus, inculpatul ar fi înaintat Consiliului județean Vaslui documentația tehnică privind adaptarea concluziilor expertizei tehnice pentru lucrările efectuate de către societatea martorului care a fost primită și acceptată de către factorii decidenți din cadrul instituției publice, printre care și inculpatul Buzatu Dumitru.

În contextul menționat mai sus, în perioada 08.05 – 07.09.2023, inculpatul Buzatu Dumitru, în calitatea președinte al Consiliului județean Vaslui, ar fi pretins, indirect, de la același om de afaceri sume de bani, reprezentând un procent de 10% din valoarea de cca. 3.000.000 euro menționată mai sus (ce reprezenta contravaloarea lucrărilor executate de firma omului de afaceri).

În contextul menționat mai sus, la data de 22 septembrie 2023, inculpatul Buzatu Dumitru ar fi primit suma de 1.250.000 lei, ocazie cu care s-a procedat la constatarea infracțiunii flagrante.

În cauză, pentru a se evita ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor care pot face obiectul confiscării speciale sau al confiscării extinse ori care pot servi la garantarea executării pedepsei amenzii sau a cheltuielilor judiciare ori a reparării pagubei produse prin infracțiune, s-a dispus instituirea de măsuri asiguratorii asupra a 20 bunuri imobile (apartamente, case, construcții, terenuri) ce aparțin celor doi inculpați. De asemenea, s-a mai dispus măsura asigurătorie a sechestrului asupra unor sume de bani, ridicate de la inculpatul Buzatu Dumitru cu ocazia efectuării percheziției domiciliare.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Vaslui, cu propunere de a se menține măsurile preventive și asigurătorii dispuse în cauză.

În cauză, procurorii au beneficiat de sprijin din partea Direcției Generale Anticorupție și din partea Biroului de Operațiuni Speciale Iași.

Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
Menționăm că prezentul comunicat a fost întocmit în conformitate cu art. 28 alin. 4 din Ghidul de bune practici privind relația sistemului judiciar cu mass media, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 197/2019”.

Părerea ta contează pentru noi