Și tu îți poți calcula singur, de acasă, pensia pe care o vei încasa din septembrie! Aceasta este formula de calcul.
Ministerul Muncii a făcut publică noua formulă de calcul a pensiilor, în conformitate cu noua Lege a pensiilor.
Potrivit MMSS, îți poți calcula singur câte puncte de pensii ai obținut după fiecare lună de muncă.
Trebuie să urmezi doar pașii indicați
Astfel, Art. 85, alin. (7) din Legea nr. 360/2023 prevede următoarele: „Punctajul lunar se calculează prin raportarea venitului brut lunar realizat sau, după caz, a venitului lunar asigurat, care a constituit baza de calcul a contribuţiei de asigurări sociale, la câştigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat din anul respectiv”.
Exemplul dat de Ministerul Muncii:
În cazul în care ai un câștig brut de 6.991 de lei (aproximativ 4.000 lei net), îl împarți la câștigul mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale (6.991 de lei împărțit la 6.789 de lei), rezultă 1,02978 puncte pe luna respectivă. Se utilizează cinci zecimale.
Ce se întâmplă cu aceste puncte lunare?
Se adună, se împart la 12 luni și rezultă punctajul anual.
Punctajele anuale acumulate se adună, iar suma se înmulțește cu Valoarea Punctului de Referință (VPR) care e de 81 de lei din 2024, informează MMSS.
Citește și Anunț de la șeful Casei Naționale de Pensii: Când vin deciziile
Ai muncit 35 de ani? Ce pensie vei avea?
Un alt exemplu oferit de MMSS este cel al unui român care a muncit 35 de ani și a avut venituri contributive exact cât este câștigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat.
Conform sursei menționate, acesta a acumulat 35 de puncte (35 puncte X 81 de lei), iar de aici rezultă o pensie brută de 2.835 de lei.
La numărul total de puncte se mai adaugă și punctele de stabilitate pentru că sunt peste 25 de ani de muncă: 0,5 puncte pe an între 26 și 30 de ani și 0,75 puncte pe an între 31 și 35 de ani.
„În exemplul nostru rezultă 6,25 puncte de stabilitate. Adică încă 506,25 lei la pensie. În total, o pensie de 3.342 lei. După impozitare, pensia cuvenită rezultată este de 3.208 lei”, a explicat Ministerul Muncii.