Cum au vrut șoferii să scurteze timpul petrecut în trafic, pe Autostrada Soarelui, la finalul minivacanței de Rusalii
Inspectoratul General al Poliției Române (IGPR) a prezentat bilanțul acțiunii pentru prevenirea accidentelor rutiere, acțiune desfășurată la finalul minivacanței de Rusalii.
Astfel, polițiștii au acționat pentru creșterea gradului de disciplină rutieră la 24 iunie, informează Poliția Română.
„La data de 24 iunie, polițiștii Brigăzii Autostrăzi au acționat pentru creșterea gradului de disciplină rutieră, în stația de taxare de pe Autostrada A2 București-Cernavodă.
La acțiune au participat specialiști antidrog din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate București și câini specializați din cadrul Serviciului de Poliție Canină al D.G.P.M.B.”, precizează IGPR.
Citește și INTERVIU EXCLUSIV Generalul magistrat Ioan Dan, fost șef al Parchetelor Militare, răstoarnă Dosarul Revoluției: ‘Șeful suprem al Securității a spus unde trebuie căutați teroriștii’
Cum au vrut șoferii să scurteze timpul petrecut în trafic, pe Autostrada Soarelui, la finalul minivacanței de Rusalii
Reprezentanții IGPR au dezvăluit că șapte șoferi au încercat să scurteze timpul petrecut în trafic, pe Autostrada Soarelui.
Aceștia, potrivit Poliției Române, au fost prinși în timp ce circulau pe banda de urgență.
Drept urmare, polițiștii le-au reținut permisele auto.
Potrivit aceluiași comunicat, a fost constată și o infracțiune de deținere de droguri.
În total, au fost aplicat 45 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 19.000 de lei.
„În cadrul acțiunii, a fost constatată o infracțiune de deținere de droguri și au fost aplicate 45 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 19.000 de lei, dintre care 8 pentru nerespectarea regimului legal de viteză.
Totodată, pentru abaterile grave constatate, polițiștii au reținut 8 permise (unul pentru alcool și 7 pentru circulația pe banda de urgență) și un certificat de înmatriculare.
Activitatea a beneficiat de sprijinul unui elicopter din cadrul Inspectoratului General de Aviație.
În perioada următoare, acțiunile polițiștilor vor continua cu scopul de a menține un climat optim de ordine și siguranță publică”, a precizat Poliția Română.