Putin își dă palme! Maia Sandu a semnat Decretul! Republica Moldova, în linie dreaptă pentru aderarea la UE!

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a semnat astăzi Decretul privind inițierea negocierilor de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană.

Mai mult, potrivit Maiei Sandu, Cristina Gherasimona, viceprim-ministru pentru Integrare Europeană a fost desemnată negociator-șef în acest proces, din partea Republicii Moldova.

Ne puteți urmări și pe Google News

Maia Sandu: „Azi am semnat Decretul privind inițierea negocierilor de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană”

„Azi am semnat Decretul privind inițierea negocierilor de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană. De asemenea, la ședința Comisiei Naționale pentru Integrare Europeană, am discutat despre poziția generală de negocieri a țării noastre, ce urmează a fi aprobată de Guvern, și am desemnat-o pe Cristina Gherasimov, Viceprim-ministră pentru Integrare Europeană, în calitate de negociator-șef din partea Republicii Moldova.

Republica Moldova a îndeplinit toate recomandările Comisiei Europene. Astfel, la doi ani de la obținerea statutului de țară candidată, va avea loc prima Conferință Interguvernamentală Moldova – UE, la 25 iunie, care fixează începerea negocierilor de aderare”, a explicat Sandu.

Obiectivul fixat de Maia Sandu: „Aderarea la UE până în 2030”

Totodată, Maia Sandu a precizat că obiectivul Rep. Moldova este acela de a devenit membru UE până în 2030.

„În spatele acestor eforturi de modernizare a țării stau mii de oameni din instituțiile statului și munca fiecăruia dintre ei are un impact crucial asupra obiectivului nostru de țară – să pregătim Republica Moldova pentru aderare până în 2030. Moldova – membră a Uniunii Europene – este singura cale de dezvoltare prin care vom asigura pacea, bunăstarea și o viață mai bună pentru toți cetățenii noștri.

Citește și INTERVIU Comisar-șef Rodica Mitoiu, șefa Serviciului Precursori din cadrul Agenției Naționale Antidrog: ‘Fără precursori nu există droguri!’

La referendumul din toamnă, poporul Republicii Moldova va decide dacă anume aceasta este direcția de dezvoltare a țării și moștenirea pe care o lăsăm generațiilor următoare.

Îi mulțumesc Guvernului pentru munca depusă și îi urez succes delegației noastre care va reprezenta Republica Moldova la Luxemburg, la lansarea oficială a negocierilor de aderare la Uniunea Europeană”, a spus ea.

Părerea ta contează pentru noi