Mare atenție! Mai aveți doar o zi! Criteriile ce trebuie îndeplinite, pentru a fi recrutați de MApN

Sursa foto: Arhivă MApN

Mare atenție! Mai aveți doar o zi! Recent, Ministerul Apărării Naționale (MApN) a anunțat că prelungește campania de recrutare până la 8 martie 2024.

Mai precis, Ministerul Apărării a prelungit campania de recrutare de soldați și gradați profesioniști până vineri, 8 martie.

Conform MApN, pentru această serie, au fost introduse în Planul de recrutare 5093 de locuri, în 41 de județe din ţară și în Municipiul București.

Ce criterii de recrutare trebuie să îndepliniți:

a) să aveți vârsta între 18 ani împliniţi, la data începerii programului de instruire, şi cel mult 45 de ani împliniţi, la data finalizării programului de instruire;

b) să fiți absolvenţi cel puţin ai primilor doi ani de studiu din învăţământul liceal;

c) în cazul în care optați pentr arma și/sau pentru specialităţile militare care necesită conducerea tehnicii specifice auto din arma „geniu”, să aveți permis de conducere auto valabil, categoriile B şi C;

d) să declarați în scris că, la începerea programului de instruire, renunţă la gradul dobândit anterior în calitate de militar în termen, militar angajat pe bază de contract, gradat profesionist sau gradat voluntar ori, după caz, la gradul dobândit după parcurgerea a cel puţin un an de studii pentru formarea cadrelor militare în cadrul instituţiilor/unităţilor de învăţământ militar, în cazul în care studiile respective nu au fost finalizate;

e) să fiți absolvenţi ai învăţământului postliceal sau universitar cu licenţă de specialitate, cu certificat/diplomă de absolvire a instituţiei de învăţământ – asta dacă optați pentru profesia de soldat/gradat profesionist în arma „aviaţie”, specialitatea militară „însoţitor de bord – paramedic”;

f) trebuie să vă exprimați, în scris, acordul privind verificarea în vederea autorizării accesului la informaţii clasificate, potrivit legii, şi completează formularul de bază – date personale, prevăzut în anexa nr. 15 la Standardele naţionale de protecţie a informaţiilor clasificate în România, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 585/2002, cu modificările şi completările ulterioare.

Alte condiții pe care trebuie să le îndepliniți:

a) să aveți cetăţenie română şi domiciliul în România de cel puţin șase luni;

b) să nu fi fost condamnat pentru săvârşirea vreunei infracţiuni contra umanităţii, contra statului sau contra autorităţii, de corupţie, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiţiei, de fals ori a unei infracţiuni săvârşite cu intenţie, care l-ar face incompatibil cu exercitarea profesiei de militar în activitate ori pentru a urma cursurile unei unităţi de învăţământ liceal militar, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea, amnistia postcondamnatorie sau dezincriminarea faptei;

c) să faceți parte din partide, formaţiuni sau organizaţii politice – în cazul în care sunteți membru de partid, trebuie să renunțați la această calitate;

d) să nu faceți parte din organizaţii interzise de legislaţia română și nici din organizații care sunt incompatibile cu profesia de militar;

e) să nu aparțineți unor culte sau asociaţii/grupări religioase care contravin normelor de păstrare a ordinii publice;

f) să nu fiți asociat unic ori să participați direct la administrarea sau conducerea unor organizaţii sau asociaţii comerciale, cu excepţia celor prevăzute de lege – dacă sunteți deja, trebuie să vă angajați, în scris, că după admiterea la programul de instruire va renunţa la această calitate;

i) pentru candidate – să declarați în scris că vă asumați toate riscurile, în situaţia în care pe parcursul susţinerii probelor de selecţie vă aflați în stare de graviditate/maternitate;

j) să vă exprimați acordul privind prelucrarea datelor cu caracter personal, în conformitate cu prevederile Legii nr. 190/2018 privind măsuri de punere în aplicare a Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European şi al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date şi de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecţia datelor).

Calendarul campaniei de recrutare:

– înscrierea candidaților: 12.02 – 08.03.2024;

– selecția candidaților: 19.02 – 15.03.2024;

– efectuarea examinării medicale în unitățile sanitare militare: 26.02 – 22.03.2024;

– termen final de întocmire a dosarelor de candidat: 03.04.2024.

Please follow and like us: