INTERVIU Andrei Ursu, fiul inginerului Gheorghe Ursu: ‘Mi-e groază că ajungem tot la un complet de judecători care parcă au fost poziționați acolo de fosta Securitate’
Miercuri, 1 noiembrie 2023, Parchetul General a formulat o cerere de revizuire a hotărârii de achitare a inculpaților trimiși în judecată în cazul uciderii inginerului Gheorghe Ursu, anume a ofițerilor de Securitate Marin Pîrvulescu și Vasile Hodiș.
În acest context, am realizat un interviu cu fiul inginerului și disidentului Gheorghe Ursu, Andrei Ursu.
Andrei Ursu mi-a declarat că, deși procurorii de la Parchetul General, care au solicitat revizuirea hotărârii de achitare a securiștilor Pîrvulescu și Hodiș, s-au dovedit a fi oameni onești, îi e teamă că decizia de redeschidere a cauzei va ajunge pe mâna unor alți judecători care parcă au fost „poziționați acolo de fosta Securitate”.
În interviul pe care ni l-a acordat, Andrei Ursu a menționat faptul că și până acum a existat material probator în dosarul cauzei, acesta fiind însă ignorat de judecătorii de la Înalta Curte care i-au achitat pe Marin Pîrvulescu și Vasile Hodiș, anume magistrații Valerica Voica, Constantin Epure și Alin Sorin Nicolescu.
Interviul pe care l-am realizat cu fiul inginerului Gheorghe Ursu, Andrei Ursu
Eugen Dinu: Cei de la Parchetul General spun că, în lunile septembrie și octombrie 2023, CNSAS le-a trimis o serie de înscrisuri, conținând date și informații însoțite de detalii tehnice, apreciate ca absolut relevante și necesare înțelegerii datelor prezentate referitoare la fapte și împrejurări care nu au fost cunoscute la soluționarea cauzei și care dovedesc represiunea exercitată de Securitate și calitatea de disident a victimei Gheorghe Ursu. Până acum, până în septembrie și octombrie, CNSAS nu a trimis documentele respective?
Andrei Ursu: De-a lungul anilor, am lucrat mult pe documentele de la CNSAS, am colaborat cu ei foarte bine. Mi-au eliberat, la cerere, ca cercetător, zeci și zeci de volume, care erau foarte relevante pentru situația premisă, pentru represiunea de care vorbim, pentru deghizarea represiunii politice sub pretexte de drept comun, sub acoperirea Miliției.
Am avut la dispoziție aceste documente care dovedesc deghizarea represiunii politice sub pretexte de drept comun. Am și scris un studiu care se numește „Discernământul politic și juridic al Securității”, publicat în Numărul 4 al revistei Noua Revistă de Drepturile Omului, încă din 2018.
Am mai avut acces și la alte documente, dosare de urmărire informativă nominale ale unor disidenți, opozanți, oameni care au fost prinși cu înscrisuri dușmănoase, cu înscrisuri pe ziduri și care au fost trecuți și ei sub acoperirea Miliției și li s-au „soluționat” cauzele „sub acoperirea altor organe”, cum spunea Securitatea.
„Exista material probator de la CNSAS în dosarul cauzei. Judecătorii Valerica Voica, Constantin Epure și Alin Sorin Nicolaescu au concluzionat că Securitatea a fost cu mâinile curate”
Deci, material probator aveam deja de la CNSAS și era în dosarul cauzei. Judecătorii Valerica Voica, Constantin Epure și Alin Sorin Nicolescu probabil că n-au vrut să le citească, în orice caz nici nu s-au referit la ele, parcă nici n-au existat. Și au concluzionat că Securitatea a fost cu mâinile curate și că n-a existat nici măcar o relație de adversitate între Securitate și poporul român sau opozanți, disidenți.
Și că nu a creat acea stare de teroare care a dus la înghețarea opoziției. Totuși, să ne amintim că a dus la explozia de la Revoluție, când poporul român s-a mântuit de frică – cum spuneau timișorenii în Decembrie ’89. Deci, pentru acești judecători, nu a existat o componentă represivă în anii ’80.
Dar să revenim, documente existau. Acum, însă, pentru a se revizui cauza, este nevoie de elemente, fapte și împrejurări noi, care nu au fost cunoscute de instanță. Cei de la CNSAS au adunat încă și mai multe, fiindcă – slavă Domnului! – există kilometri liniari de documente ale Securității, de dosare de urmărire informativă, în mare parte, din anii ’70-’80, care nu au fost exploatate. CNSAS-ul a cercetat și a mai scos încă, presupun, un număr mare de alte documente, care dovedesc, până la urmă, activitatea Securității.
Tot ce a făcut Securitatea a fost acțiune represivă, pentru a închide gura poporului român și a-l ține subjugat, să-l omagieze pe Ceaușescu și regimul său inept, care ducea țara de râpă. Și noi trebuia să-l mai și aplaudăm.
Prin tot ce a făcut, Securitatea ne-a ținut în această stare de umilință prin frică. Doar de aceea a existat și legea privind deconspirarea Securității ca poliție politică.
Ceaușescu voia să obțină Premiul Nobel pentru Pace și de aceea i-a transformat pe disidenți și opozanți în infractori de drept comun. Pretindea că nu are opoziție politică
Deci, cumva, de la CNSAS, cam orice dosar putea fi prezentat Parchetului, dovedind activitatea de poliție politică, de dușmănie, cum spuneau ei, sau de ostilitate a poporului român față de regim. Toți cei care erau urmăriți de Securitate erau dușmani și ostili, fie că erau cunoscuți sau nu.
Conform acestui discernământ politic și juridic, dacă erau cunoscuți în Occident, le făceau dosare pe Articolul 166 și până la urmă îi trimiteau fie la Aiud, fie peste graniță, să scape de ei.
Dacă nu erau cunoscuți și asta era marea majoritate, 90% din dosarele opozanților, i-au transformat în cazuri de drept comun, sub acoperirea Miliției, astfel încât Ceaușescu să poată spune că nu a avut opoziție politică și că era el cel mai iubit fiu. El încerca să-și mențină o imagine cât mai bună în Occident, ca să fie considerat un mare om de stat.
A existat un efort major al Securității în acest sens, prin agenți de influență din afară, prin bani grei plătiți de la bugetul ăla sărac al României, ca să-i susțină candidatura la un eventual Premiu Nobel pentru Pace, fiindcă el se pretindea un mare om de stat, care făcea pace între palestinieni și arabi, între țările mici și mijlocii ș.a.m.d. Cam asta este istoria dosarelor de la CNSAS.
Și Andrei Ursu a depus o cerere de revizuire a hotărârii de achitare a celor doi ofițeri de Securitate
Eu, la rândul meu, am făcut același lucru ca și Parchetul. Vinerea trecută, pe 27 (n.r. – 27 octombrie 2023), am depus la Curtea de Apel București, propria mea cerere de revizuire, care conține un sumar de vreo 50 de file, ilustrând documentele pe care le-am depus pe un memory stick.
E vorba de aproximativ 50 GB de informații și care sunt video-interviuri cu deținuții de la Aiud, care au fost bătuți prin metode staliniste, în anii ’80, inclusiv în ’85; declarații olografe ale acestor deținuți, ale muncitorilor revoltați la Brașov, în 1987, care au fost bătuți și ei, după cum spun chiar ei, prin metode medievale, ca-n anii ’50.
Erau supusi atât la teroare fizică, cât și psihică. Este atât de mult material, că de-acum, dacă un nou complet de judecată, care va primi aceste cereri de revizuiri, nu văd că aceste documente noi, care nu au fost cunoscute de instanța inițială, nici astea nu dovedesc relația de adversitate și represiunea sistematică și generalizată a regimului Ceaușescu, a Securității împotriva celor care îndrăzneau să se opună dictatorului înseamnă că efectiv nu mai există nicio speranță de la justiția română și de la Înalta Curte.
Ar însemna că s-au adunat acolo numai oamenii afiliați cu interesele fostei Securități, efectiv. Parcă au avut grijă să instaleze la Înalta Curte a României oameni care să asigure impunitatea Securității.
„Această cerere de revizuire a Parchetului General arată că acolo au fost niște oameni cu o anumite decență, onestitate”
E.D.: În luna iulie, când am vorbit ultima dată, mi-ați spus că, dacă torționarii lui Gheorghe Ursu vor fi achitați, Justiția este încă la cheremul Securității. Putem spune că, prin această cerere de revizuire a Parchetului General, există încă în Justiție unii oameni care caută să afle adevărul și ieșirea de sub Securitate?
Andrei Ursu: Da! Această cerere de revizuire a Parchetului General arată că acolo au fost niște oameni cu o anumite decență, onestitate, care poate ei înșiși nu aveau toată înțelegerea represiunii din anii ’70-’80, dar au apelat la cercetători, la istorici, la arhive, la surse istorice, la CNSAS, la ICCMER și au adunat, după cum se vede din comunicatul lor, documente și numeroase, și relevante, și concludente pentru represiunea din anii ăia.
Deci, se pare că procurorii și-au făcut datoria. Acum rămâne să decidă judecătorii care vor primi aceste dosare, al Parchetului, și al nostru. Să le pună cap la cap, și ce au dat CNSAS, ICCMER, Institutul Nicolae Iorga, împreună cu ce am depus noi – fapte și împrejurări noi descrise în cărți, documente din anii ’70, ’80, și mărturii scrise ulterior.
„Mulți disidenți erau trecuți drept nebuni, erau încarcerați forțat în institute de psihiatrie, fiindcă Ceaușescu avea și acest mod de deghizare a represiunii”
Spre exemplu, Ion Vianu, Vasile Paraschiv vorbesc despre represiunea psihiatrică: mulți disidenți erau trecuți drept nebuni, erau încarcerați forțat în institute de psihiatrie, fiindcă Ceaușescu avea și acest mod de deghizare a represiunii, care a pornit din 1968. Într-o ședință a Comitetului Politic Executiv, Ceaușescu a declarat că numai un nebun poate să se împotrivească socialismului în România.
În clipa aia, a fost clar un semnal, fiindcă au urmat foarte multe anchete împotriva unor opozanți în anii ’70, care au continuat și în anii ’80 și în urma cărora acei oameni, perfect normali, au sfârșit și în spitale de nebuni.
Au făcut acest lucru și cu Vasile Paraschiv, care a avut această tărie și, slavă Domnului!, a avut și șansa să fie cunoscut în Occident. În clipa în care a ajuns să fie cunoscut în Occident, n-au putut să-l elimine complet, să-l facă să dispară și au trebuit să-i dea drumul.
Și când a ajuns în Occident, el a avut un consult psihiatric cu medici francezi, a vrut să dovedească că e întreg la cap. I-au făcut un consult și o comisie de vârf a psihiatriei franceze a spus că e un om perfect normal.
„Să bagi un om normal la nebuni, numai pentru că a scris niște scrisori anti-ceaușiste, a fost ceva criminal”
Cumva, aceste încercări au fost dejucate și a devenit cunoscută doctrina asta, nu numai de a trece sub acoperirea Miliției, dar și sub a unor medici psihiatri. Iată, din păcate, am avut și din această tagmă unii care au făcut sluj la Securitate și, practic, au dat niște certificate medicale criminale.
Să bagi un om normal la nebuni, numai pentru că a scris niște scrisori anti-ceaușiste, a fost ceva criminal și în această direcție. Avem astfel de mărturii, pe care le-am depus, ale unor specialiști, niște dosare ale unor disidenți care au sfârșit astfel. Deci, toate astea vor fi acum în fața Înaltei Curți, a unui nou complet de judecată și să vedem dacă au curajul și bunul-simț să redeschidă cauza.
E.D.: În momentul achitării, în luna iulie, ați surprins vreo reacție din partea torționarilor tatălui dumneavoastră, după ce au aflat decizia?
Andrei Ursu: N-am surprins nimic, nu știu cu ce s-au ocupat.
E.D.: Aveți speranța că, în sfârșit, se va face dreptate în acest caz?
Andrei Ursu: Trebuie să sper. Sigur, speranța moarte ultima! Sincer, încă o dată, din cauza antecedentelor, a ceea ce am văzut in legătură cu componența judecătorilor de la Înalta Curte, am reticențe în această speranță… Mi-e groază că ajungem tot la un astfel de complet de judecători care parcă au fost poziționați acolo de fosta Securitate. Evident, acum nu pot să generalizez.
Nu știu unde o să ajungă și trebuie să sper că vor fi niște oameni onorabili, care își vor face datoria, își vor face meseria cu imparțialitate, se vor uita la probe și vor decide să redeschidă cauza.
Dacă vor decide să redeschidă procesul, o să revină la Curtea de Apel București. Iarăși un alt complet, iarăși speranța să ajungă la niște judecători imparțiali. Poate se va întâmpla.
„Dacă dăm peste niște judecători de același bun-simț și onoare, ca și Adrian Podar și Cristian Jipa, atunci ei n-au cum să nu-i condamne”
Trebuie să vă spun lucrul acesta, poate nu l-am mai amintit. De-a lungul anilor au existat niște judecători curajoși și cu integritate. Trebuie să-i amintesc pe judecătorul Cristian Jipa și judecătorul Adrian Podar. Din păcate, nu mai sunt în magistratură, din ce am înțeles.
Din păcate, niște oameni profesioniști și curajoși ca ei nu au ajuns la Înalta Curte. Adrian Podar a fost la Curtea de Apel București și el a fost cel care i-a condamnat pe Stănică și Creangă. În acea sentință de condamnare a celor doi colonei de Miliție a scris că, de fapt, ei nu sunt ultimii vinovați, că au făcut totul la ordinul Securității și că anchetatorii din partea Securității ar trebui și ei, la rândul lor, să fie anchetați. Și asta scria atunci, în 2003. La fel și judecătorul Jipa – același lucru îl spunea: că securiștii trebuie să fie anchetați!
Dar ei n-au putut să facă acest pas, din cauză că securiștii nu erau parte din rechizitoriu în acel moment. Dar iată acum sunt, torționarii din partea Securității sunt și dovediți cu probe covârșitoare. Dacă dăm peste niște judecători de același bun-simț și onoare, ca și Adrian Podar și Cristian Jipa, atunci ei n-au cum să nu-i condamne.
Interviul semnat de Eugen Dinu a fost publicat la 6 noiembrie 2023, în exclusivitate pe site-ul Bugetul.ro
