Meteo ANM! Cum va fi vremea în ziua alegerilor prezidențiale, în Capitală și în țară
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a făcut publică prognoza pentru duminică, 24 noiembrie, ziua în care se desfășoară primul tur al alegerilor prezidențiale.
Astfel, experții ANM transmit că vremea va fi, în intervalul 24 noiembrie, ora 08:00 – 25 noiembrie, ora 08:00, predominant frumoasă. Dimineața va fi rece.
Pe timpul zilei, în Capitală, cerul va fi mai mult senin, temperatura maximă fiind de 6-8 grade.
„Vremea va fi predominant frumoasă, dar rece dimineața și noaptea. Cerul va fi mai mult senin, cu înnorări temporare în cursul nopții. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă va fi de 6…8 grade, iar cea minimă de – 2…0 grade”, a informat ANM.
Cum va fi vremea în țară
Potrivit ANM, pe arii restrânse, în Carpații Orientali și Meridionali se vor semnala precipitații slabe, predominant ninsori.
Citește și I se pregătește ‘decisiva’ lui Marcel Ciolacu! Polițiștii și militarii îi dau lovitura de grație
„Vremea va fi predominant frumoasă, dar rece mai ales dimineața și noaptea. Ziua, cerul va fi variabil spre mai mult senin în regiunile sudice, dar în cursul nopții vor fi înnorări temporare în majoritatea zonelor. Pe arii restrânse în Carpații Orientali și Meridionali se vor semnala precipitații slabe, predominant ninsori, iar izolat precipitații slabe mixte vor fi posibile în Maramureș, vestul și nordul Moldovei.
Vântul va sufla slab și moderat, cu ușoare intensificări locale în zona montană înaltă, iar la începutul intervalului și pe litoral. Temperaturile maxime se vor încadra între 1 și 10 grade, iar cele minime vor fi cuprinse între -8 grade în depresiunile din estul Transilvaniei și 4 grade în Dealurile de Vest. Dimineața și noaptea, cu precădere în Transilvania, pe alocuri va fi ceață”, a transmis ANM.
Sursa foto: Eugen Dinu/AnchetaZilei.ro

