Crește numărul permiselor luate pentru droguri

Crește numărul permiselor luate pentru droguri

Conform Poliție  Române, în ultimele 24 de ore, polițiștii au intervenit la peste 2.300 de solicitări ale cetățenilor, au fost constatate peste 5.900 de fapte contravenționale, iar 419 permise de conducere au fost reținute.

Ne puteți urmări și pe Google News

La data de 6 ianuarie a.c., polițiștii au acționat, la nivel național, pentru a preveni faptele antisociale, organizând 395 de acțiuni și au intervenit la 2.355 de evenimente, dintre care 2.032 au fost sesizate de cetățeni prin 112.

Citește și Se dorește modificarea ‘Ordonanței-trenuleț’! Șeful MAI, demers pentru drepturile polițiștilor

De asemenea, au fost depistate 7 persoane urmărite național și internațional, față de care au fost dispuse măsurile legale, iar în cauzele instrumentate au fost dispuse 26 de măsuri preventive.

Pentru alte nereguli constatate, polițiștii au aplicat 5.933 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 2.551.510 lei.

Citește și EXCLUSIV Generalul magistrat Ioan Dan, fost șef al Parchetelor Militare: ‘Judecătorul Ceaușeștilor nu s-a sinucis. Popa Gică a fost executat’/Detaliul care răstoarnă tot

Polițiștii rutieri au acționat pentru creșterea siguranței în trafic, fiind constatate 89 de infracțiuni la regimul circulației pe drumurile publice. Au fost reținute 419 permise de conducere, dintre care 141 pentru viteză, 24 pentru alcool și 17 pentru droguri.

Totodată, au fost retrase 248 de certificate de înmatriculare.

Părerea ta contează pentru noi