Casa de Pensii, informare privind un anumit tip de pensii militare: Persoanele beneficiare nu sunt obligate!
Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Apărării Naționale a emis, în această săptămână, o informare cu privire la menținerea în plată a unor drepturi acordate conform Legii nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat și Legii nr. 168/2020 pentru recunoașterea meritelor personalului participant la acțiuni militare, misiuni și operații pe teritoriul sau în afara teritoriului statului român și acordarea unor drepturi acestuia, familiei acestuia și urmașilor celui decedat.
Astfel, menținerea în plată a drepturilor „acordate în conformitate cu prevederile art. 16 alin. (1) lit. b) (bursă copil personal invalid), art. 18 alin. (1) lit. g) (bursă copil personal decedat) și art. 18 alin. (1) lit. f) (indemnizație lunară egală cu câștigul salarial mediu brut, pentru urmașii personalului participant decedat în urmа participării la acțiuni militare, misiuni și operații, indiferent de numărul acestora) din Legea nr. 168/2020, cu modificările și completările ulterioare, respectiv cele acordate în baza prevederilor art. 48 lit. b) (pensia de urmaș cuvenită copiilor) din Legea 223/2015, cu modificările și completările ulterioare, este condiționată de îndeplinirea unor criterii obligatorii prevăzute de legislația în vigoare care reglementează aceste drepturi”, precizează Casa de Pensii a MApN.
Obligațiile ce trebuie îndeplinite de beneficiari
Conform CPS MApN, pentru bursele lunare de studii prevăzute la art. 16 alin. (1) lit. b) şi la art. 18 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 168/2020:
– prezentarea unei adeverințe eliberate de instituția civilă de învățământ, organizată conform legii, care atestă înscrierea copilului la formă de învățământ cu frecvență, nivelul/ciclul și anul de studii în care acesta este înscris pentru anul școlar/universitar în curs;
– adeverința se prezintă începând cu data dobândirii calității/statutului de elev în ciclul primar, până la împlinirea vârstei de 26 de ani.
De asemenea, Casa de Pensii a transmis că, pentru indemnizația lunară prevăzută la art. 18 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 168/2020, beneficiarii au următoarele obligații:
– prezentarea unei adeverințe eliberate de instituția civilă de învățământ, organizată conform legii, care atestă înscrierea copilului la formă de învățământ cu frecvență, nivelul/ciclul și anul de studii în care acesta este înscris pentru anul școlar/universitar în curs;
– adeverința se prezintă începând cu data dobândirii calității/statutului de elev în ciclul primar, până la împlinirea vârstei de 26 de ani.
În ceea ce privește pensia de urmaș, beneficiarii au următoarele obligații:
– prezentarea unei adeverințe care să ateste continuarea studiilor într-o formă de învățământ organizată potrivit legii, până la terminarea acestora;
– adeverința se prezintă începând cu data împlinirii vârstei de 16 ani, până la împlinirea vârstei de 26 de ani.
Adeverințele originale prezentate anterior se transmit/depun anual la sediul Casei de pensii sectoriale a Ministerului Apărării Naționale, până la data de 25 septembrie a anului în curs.
Cei care nu fac dovada adeverințelor în termenul menționat riscă să se trezească cu plata drepturilor suspendată, începând cu 1 octombrie.
Casa de Pensii, informare pentru beneficiarii de pensie militară anticipată
În plus, CPS MApN a precizat că, în conformitate cu prevederile art. 42 alin. (1) din Legea 223/2015, coroborate cu dispozițiile Normelor de aplicare în MApN a Legii nr. 168/2020 pentru recunoașterea meritelor personalului participant la acțiuni militare, misiuni și operații pe teritoriul sau în afara teritoriului statului român și acordarea unor drepturi acestuia, familiei acestuia și urmașilor celui decedat, aprobate prin Ordinul ministrului Apărării nr. M 7/2021, persoanele care beneficiază de pensie de invaliditate și/sau indemnizație de invaliditate, respectiv de suma forfetară prevăzută la art. 8 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 168/2020, cu modificările și completările ulterioare, au obligația de a se prezenta la revizuirea medicală periodică, la intervalele de timp stabilite prin lege și de a transmite, ulterior, decizia medicală, în original, la Casa sectorială de pensii a Ministerului Apărării Naționale.
Instituția a avertizat că „neprezentarea, din motive imputabile pensionarului, la revizuirea medicală, atrage suspendarea plății pensiei începând cu luna următoare celei în care era prevăzută revizuirea medicală sau, după caz, încetarea plății pensiei, în condițiile legii”
CPS MApN a subliniat că persoanele care beneficiază de pensie de serviciu anticipată parțială (prevăzută la art. 18 din actul normativ menționat) nu sunt supuse revizuirii medicale periodice și, ca atare, nu trebuie să mai trimită decizia medicală..

