Meteorologii ANM, o nouă creștere a temperaturilor până la 30 de grade

Meteorologii ANM, o nouă creștere a temperaturilor până la 30 de grade

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a prognozat o nouă creștere a temperaturilor, atât în țară, cât și în București.

Ne puteți urmări și pe Google News

Termometrele vor indică și 30 de grade, au explicat cei de la Administrația Națională de Meteorologie.

„Vremea va fi predominant frumoasă, iar procesul de încălzire va continua, astfel că în special valorile termice diurne se vor situa peste mediile multianuale specifice datei. Cerul va fi mai mult senin, trecător cu înnorări ziua în estul și sud-estul țării”, a precizat ANM.

„Vântul va sufla slab și moderat. Temperaturile maxime se vor încadra în general între 24 și 30 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 9 și 19 grade, mai scăzute în depresiunile Carpaților Orientali, spre 4 grade. Se va semnala ceață, pe arii restrânse în Transilvania și izolat în rest”, au mai informat meteorologii ANM.

Maxima în București va fi de 29 de grade

Reprezentanții ANM au transmis că vremea va fi frumoasă în București, temperatura maximă situându-se în jurul valorii de 29 de grade.

„Vremea va fi frumoasă, iar procesul de încălzire va continua, astfel că valorile termice diurne se vor situa peste mediile multianuale specifice datei. Cerul va fi variabil, mai mult senin seara și noaptea și vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă va fi de 28…29 de grade, iar cea minimă va fi de 11…14 grade”, se arată în comunicatul ANM.

Părerea ta contează pentru noi