Toamna își intră în drepturi! ANM: Valorile termice vor scădea

Toamna își intră în drepturi! ANM: Valorile termice vor scădea

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a prezentat prognoza meteorologică pentru următoarele 24 de ore.

Valorile termice vor scăde, au transmis reprezentanții Administrației Naționale de Meteorologie.

ANM: Va ploua pe arii extinse

Meteorologii informează că valorile termice diurne vor scădea în sudul, estul și parțial în centrul țării, iar în rest vor crește față de intervalul precedent. Cerul va avea înnorări temporare și va ploua pe arii extinse în Muntenia, Dobrogea, Moldova și în zonele montane, local în Oltenia, Transilvania și Maramureș și pe spații mici în celelalte regiuni. Ploile vor avea și caracter de aversă, iar cantitățile de apă, prin acumulare, vor fi de 10…15 l/mp și izolat de peste 25…30 l/mp.

Pe alocuri vor fi descărcări electrice. Vântul va sufla slab și moderat, cu ușoare intensificări ziua în nord-estul teritoriului, dar de scurtă durată și în timpul ploilor. Temperaturile maxime se vor încadra în general între 19 și 28 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 12 și 20 de grade. Noaptea pe arii restrânse se va forma ceață”, au mai precizat experții ANM.

În București, maxima va fi de 25 de grade

În Capitală, cerul va fi temporar noros și vor fi averse. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 25 de grade.

„Vremea se va răcori. Cerul va fi temporar noros și vor mai fi averse (în general de 5…10 l/mp). Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă va fi de 24…25 de grade, iar cea minimă de 16…17 grade”, a precizat ANM.

Părerea ta contează pentru noi