ANM spune că se schimbă vremea! Averse în cea mai mare parte a țării
Administrația Națională de Meteorologie a emis un cod galben de averse însemnate cantitativ. Acesta va intra în vigoare azi, la ora 20:00.
Avertizarea meteorologică va fi valabilă până la 12 septembrie, ora 20:00.
Cod galben de averse
„În intervalul menționat vor fi intervale cu averse în cea mai mare parte a țării, în noaptea de miercuri spre joi și pe parcursul zilei de joi îndeosebi în regiunile intracarpatice, apoi mai ales în jumătatea de est a teritoriului. Cantitățile de apă, prin acumulare, vor fi de 20…40 l/mp și izolat de peste 50…60 l/mp”, au comunicat cei de la ANM.
Potrivit ANM, vântul va avea intensificări temporare din seara zilei de miercuri și până la sfârșitul zilei de joi în cea mai mare parte a țării, cu viteze în general de 40…50 km/h, iar la munte de peste 60…80 km/h.
De asemenea, pentru intervalul de valabilitate 10 septembrie, ora 20 – 11 septembrie, ora 12, a fost emis un cod galben de vânt puternic.
„Începând din seara zilei de miercuri (10 septembrie), în județele Caraș-Severin și Timiș, precum și în jumătatea de vest a Carpaților Meridionali, vântul va avea intensificări cu viteze de 50…70 km/h, iar la altitudini mari, în general de peste 1700 m, rafalele vor fi de 80…100 km/h”, au precizat meteorologii.
Astăzi vremea va fi deosebit de caldă pentru această dată
Potrivit ANM, vremea va fi în general frumoasă și deosebit de caldă pentru această dată în cea mai mare parte a țării, iar în vest și în sud va fi în continuare călduroasă. Temperaturile maxime vor fi cuprinse în marea lor majoritate între 25 și 33 de grade, cu cele mai ridicate valori în sudul Olteniei și sud-vestul Munteniei, iar cele minime se vor situa în general între 10 și 20 de grade. Pe parcursul zilei cerul va fi temporar noros în Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania și la munte, unde pe arii restrânse vor fi averse slabe, iar în restul teritoriului va fi variabil și ploi slabe de scurtă durată vor fi posibile izolat.
„Noaptea, în jumătatea de vest a teritoriului, nebulozitatea se va accentua și ploile vor fi în extindere, acestea vor fi mai ales sub formă de aversă, pe alocuri însoțite de descărcări electrice, iar cu o probabilitate mai mare în nord-vest se pot acumula cantități de apă însemnate. Vântul va sufla slab și moderat, temporar cu intensificări, mai ales în a doua parte a intervalului, în vest, sud-vest și local la munte, cu rafale de 50…70 km/h în Banat și pe arii mai restrânse în Crișana și de peste 80…90 km/h în jumătatea de vest a
Carpaților Meridionali. Dimineața, izolat se va semnala ceață”, au precizat meteorologii.
Cum va fi vremea în București
În București, vremea se va menține călduroasă. Maxima termică se va situa în jurul valorii de 33 de grade.
„Vremea se va menține călduroasă, cu o maximă termică de 31…33 de grade. Cerul va fi variabil și vântul va sufla slab și moderat, trecător cu ușoare intensificări. Temperatura minimă va fi de 16…18 grade”, au transmis meteorologii ANM.

