Gigi Becali a dat cu flit moțiunilor depuse de AUR, pentru dărâmarea Guvernului Bolojan
Deputatul Gigi Becali nu s-a prezentat astăzi, la Parlament, acolo unde, la această oră, se votează moțiunile de cenzură depuse de Alianță pentru Unirea Românilor împotriva Guvernului Ilie Bolojan.
În momentul în care s-a citit lista cu parlamentarii prezenți, în vederea exprimării votului privind moțiunea de cenzură, Gigi Becali a fost declarat absent.
Gigi Becali, intrat în Parlament pe listele AUR
Reamintim că omul de afaceri Gigi Becali a fost ales deputat în Parlamentul României, de pe listele Alianței pentru Unirea Românilor.
Latifundiarul din Pipera a demisionat din AUR, pe fondul apropierii partidului de Călin Georgescu, fost candidat la alegerile prezidențiale.
Până la ora redactării acestui articol, a fost votată doar una dintre moțiunile de cenzură depuse de AUR, aceasta picând la vot.
Precizăm că sunt șanse infime ca vreuna dintre moțiunile AUR să treacă de votul Parlamentului.

