‘Cel mai important mesaj de astăzi’ în privința facturilor la energie electrică
Hidroelectrica, principalul producător de energie electrică din țara noastră, Guvernul României și întreaga industrie caută soluții pentru a reduce facturile la energia electrică.
Anunțul a fost făcut chiar de șeful Hidroelectrica.
Hidroelectrica, la masă cu Guvernul României
Potrivit unui comunicat de presă, „cea mai bună intenție, atât a Hidroelectrica, a Guvernului, prin Ministerul Energiei, cât și a întregii industrii, este de a găsi soluții pe termen mediu și lung pentru consolidarea sistemului energetic românesc”.
Directorul Hidroelectrica, Karoly Borbely, a declarat astăzi că întreg sectorul energetic din România se află în căutare de soluții pentru o piață mai eficientă pentru toată lumea.
„Suntem în căutare de soluții, nu numai noi, dar toți producătorii din piață, pentru a vedea cum putem să contribuim la investiții în capacități de producție eficiente, servicii de calitate pentru consumatorii finali și o piață a energiei electrice funcționale.
Trebuie să avem un set de măsuri pe care le susținem toți și cu care să mergem înainte. Suntem la masă, discutăm, continuăm investițiile. Acesta este cel mai important mesaj de astăzi”, a spus Karoly Borbely.
La conferința de presă menționată au participat și ministrul Energiei, Bogdan Ivan, precum și reprezentanți ai sectorului energetic românesc.
Gigantul românesc Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie din țara noastră, le-a transmis recent un e-mail clienților săi.
Informarea transmisă de Hidroelectrica clienților săi, prin e-mail:
„Stimate client,
Având în vedere contractul de furnizare dintre dumneavoastră și Hidroelectrica, precum și importanța convenției de consum, dorim să vă informăm cu privire la semnificația și rolul acesteia în cadrul relației contractuale.
Ce este convenția de consum:
Convenția de consum reprezintă unul dintre documentele contractului de furnizare energie electrică dintre clientul casnic sau clientul noncasnic și furnizorul acestuia, prin intermediul căruia se estimează cantitatea de energie electrică ce va fi consumată.
Rolul convenției de consum:
În cazul în care nu veți transmite indexul autocitit lunar către furnizorul dumneavoastră, conform prevederilor Ordinului ANRE nr. 5/2023, furnizorul poate factura consumul pe baza cantităților de energie electrică declarate la încheierea contractului de furnizare.
În plus, convenția de consum este un instrument util pentru furnizor, necesar stabilirii necesităților de energie electrică pentru portofoliul de clienți. În acest sens, este extrem de important ca valorile din convenția de consum să reflecte cât mai bine consumul real.
Ce trebuie să știți în calitate de client:
La semnarea unui contract nou de furnizare declarați cantitățile de energie electrică pe care estimați că le veți consuma, în medie, în fiecare lună calendaristică.
Pe baza consumului estimat de către dumneavoastră prin intermediul convenției de consum declarate, Hidroelectrica va emite facturile, doar în cazurile în care nu ați transmis indexul autocitit, Operatorul de distribuție nu a citit contorul, sau în cazul în care contorul dumneavoastră inteligent nu este înrolat în sistemul de telecitire, iar datele referitoare la index nu ajung la furnizor.
Operatorul de distribuție validează cantitatea declarată de dumneavoastră la încheierea contractului de furnizare. În cazul în care, Operatorul de distribuție constată o estimare greșită a cantității de energie consumată, acesta va comunica furnizorului convenția de consum modificată, în vederea adaptării convenției la consumul real realizat.
Ce rol are Operatorul de distribuție:
Operatorul de distribuție stabilește valorile reale ale convenției de consum, pe baza:
Consumului de energie electrică înregistrat la locul dumneavoastră de consum în perioada similară a anului precedent sau a consumului de energie electrică determinat, ținând cont de cele mai recente citiri efectuate de Operatorul de distribuție.
Profilului de consum specific, determinat de Operatorul de distribuție pentru categoria de clienți finali din care faceți parte, în cazul în care pentru locul dumneavoastră de consum nu există înregistrat un istoric de consum.
În cazul în care există diferențe între convenția de consum declarată la încheierea contractului de furnizare și datele reale de consum, Hidroelectrica vă va notifica noua convenție de consum în baza datelor transmise de Operatorul de distribuție.
Cum puteți actualiza convenția de consum:
Dacă valorile din convenția de consum nu reflectă consumul dumneavoastră real, aveți posibilitatea de a solicita actualizarea valorilor din convenția de consum pe întreaga perioadă de derulare a contractului de furnizare”.

