Autoturism de circa 200.000 de euro, căutat de austrieci, descoperit de Poliția de Frontieră

Autoturism de circa 200.000 de euro, căutat de austrieci, descoperit de Poliția de Frontieră

Poliția de Frontieră a anunțat astăzi că a descoperit două autoturisme ce erau căutate de partenerii din Schengen.

Ne puteți urmări și pe Google News

Unul dintre acestea valorează aproximativ 200.000 de euro.

Mașina de 200.000, căutată de autoritățile austriece

Polițiștii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Timișoara au descoperit, în cursul zilei de 31 august a.c., la diferite intervale de timp, două autoturisme care figurau ca fiind căutate pentru confiscare de autoritățile din Austria, respectiv Spania. Valoarea estimată a acestora este de peste 215.000 de euro, se arată într-un comunicat de presă.

Potrivit sursei citate, primul caz a fost înregistrat la Punctul de Trecere a Frontierei Foeni. La punctul menționat s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de intrare în România un cetățean român, aflat la volanul unui autovehicul înmatriculat în Serbia.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii de frontieră au constatat că autoturismul, în valoare de aproximativ 200.000 de euro, figurează în bazele de date ca fiind căutat de autoritățile din Austria, în vederea confiscării.

Conducătorul auto a declarat că a achiziționat autovehiculul dintr-un parc auto din Austria, prin intermediul unei persoane necunoscute, fără a avea cunoștință despre faptul că acesta face obiectul unei alerte internaționale.

Autovehiculul a fost indisponibilizat la sediul sectorului, iar pe numele conducătorului auto a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de tăinuire, conform prevederilor legale în vigoare.

Un al doilea caz, înregistrat la Punctul de Frontieră Moravița

Al doilea caz a avut loc în Punctul de Trecere a Frontierei Moravița, unde un bărbat, cetățean român, s-a prezentat pentru efectuarea verificărilor de frontieră. Cu această ocazie, colegii noștri au constatat că autoturismul pe care îl conducea figura ca fiind căutat de autoritățile din Italia, în vederea confiscării.

Și de această dată, autovehiculul, estimat la aproximativ 16.000 euro, a fost indisponibilizat, iar conducătorului auto i s-a întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de tăinuire.

Părerea ta contează pentru noi