Indexare pensii militare. Un locotenent-colonel i-a scris lui Nicușor Dan
Un locotenent-colonel în retragere îi solicită președintelui României, Nicușor Dan, să ia măsuri în privința pensiilor militare.
Lt. col. (rtr) Ioan Fuioagă face apel la șeful statului și al Armatei României să rezolve inechitățile din sistemul de pensii militare.
I se cere lui Nicușor Dan să intervină la cei în drept
Locotenent-colonelul în retragere îi transmite președintelui Nicușor Dan să ia în calcul o posibilă intervenție pentru a soluționa problema pensiilor militare.
„Domnule președinte al României, Nicușor Dan, am onoarea să mă prezint: sunt Locotenent-colonel în retragere. În numele pensionarilor militari din grupul meu de prieteni, vă adresez rugămintea să analizați posibilitatea intervenției la cei în drept să rezolve INECHITĂȚILE DIN PENSIILE MILITARE”.
Pentru aceasta, în postarea sa, locotenent-colonelul Fuioagă îl roagă pe Nicușor Dan să aibă o discuție cu premierul Ilie Bolojan.
„Domnule președinte, vă informez că marea majoritate a pensionarilor militari care în ultimii 8 ani și 9 luni au beneficiat o singura data de indexarea pensiilor, ca urmare sunt diferențe foarte mari între pensionarii care au ieșit la pensie până în anul 2017 și cei după”, a mai afirmat el.
Un soldat a ajuns să aibă o pensie mai mare decât un colonel
Ofițerul în retragere i-a trasnmis că inechitățile sunt atât de mari încât un soldat a ajuns să aibă o pensie mai mare decât un colonel.
„Spre exemplu, un militar angajat pe bază de contract cu gradul de soldat are o pensie mai mare ca a unui ofițer cu gradul de colonel (solda de grad). Acest lucru a creat o mare stare de mâhnire în rândul acestora , aș putea spune chiar de ură”, a mai explicat ofițerul în retragere.
Totodată, el a completat: „Domnule președinte, aveți posibilitatea să vă interesați dacă mai există vreo țară din lume cu asemenea anomalii”.
Potrivit lui Ioan Fuioagă, există bază legală în prezent pentru eliminarea inechităților, însă este nevoie de voință politică din partea prim-ministrului Ilie Bolojan.
Sindicaliștii din Poliția Română amenință cu noi proteste
Sindicaliștii din Poliția Română au amenințat cu noi proteste. Sindicatul Național al Polițiștilor și Personalului Contractual a transmis că bătaia de joc la adresa pensionarilor militari trebuie să înceteze.
Mai mult, aceștia au comunicat că vor adopta noi forme de protest, chiar mai dure decât cele folosite în luna ianuarie 2025.
De asemenea, sindicaliștii au amintit și de faptul că pensiile militare, ca și cele civile de altfel, nu au fost actualizate în acest. Ba mai mult, a fost introdusă plata CASS, pentru pensiile mai mari de 3.000 de lei.
Așadar, se anunță o toamnă plină de proteste împotriva Guvernului României, condus de către Ilie Bolojan.


Domnul locotenent colonel ar putea sa mai aibe rabdare. Nu poate presedintele rezolva problema dinsului. Un presedinte are de luat decizii mult mai importante pentru toti cetatenii.
Cata rabdare? De aproape un deceniu suntem amanati ,mintiti si furati pe fata!!! Din 3 modalitati de actualizare a pensiilor a ramas doar cea cu bruma de indexare care si aceea a fost eliminata! Pensiile militare au ajuns ajutoare sociale! RUSINEE!!!!