Câte sute de mii de cartușe erau depozitate în hala care a luat foc la Cugir
Un incendiu a izbucnit în miez de noapte, într-una din halele de la Uzina Mecanică Cugir – Compania Națională Romarm.
„La data de 2 august 2025, ora 00.32, prin apel 112, în una dintre halele destinate depozitării muniției a S.C. Uzina Mecanică Cugir S.A. – Compania Națională Romarm S.A., a avut loc un incendiu”, se arată într-un comunicat al Poliției.
Sute de mii de cartușe erau depozitate
Potrivit polițiștilor, la fața locului, s-au deplasat polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Alba, precum și pompieri din cadrul I.S.U. Alba, Hunedoara, Mureș și Brașov, cu unități robotizate.
„În jurul orei 07.00, s-a reușit lichidarea incendiului, care nu s-a extins și care a produs doar pagube materiale”, a precizat IGPR.
Aproximativ 130.000 de cartușe ar fi fost distruse
Dintr-un total de aproximativ de 400.000 de cartușe, circa 130.000 de cartușe au fost distruse, conform anchetatorilor.
„Din datele deținute până în prezent, depozitul conținea aproximativ 400.000 de cartușe, calibrul 14/5, pregătite pentru a fi livrate, iar, la o primă evaluare, se apreciază de către reprezentanții societății că au fost distruse aproximativ 130.000 de cartușe, cu posibilități reale ca și restul muniției să fi fost compromisă”, se mai arată în comunicatul menționat.
Valoarea bunurilor: 5 milioane de euro
Oamenii legii au transmis că valoarea bunurilor din depozit transmisă inițial este de 5.000.000 de euro.
În prezent, polițiștii desfășoară investigații și cercetări, ridică imagini ale sistemelor de supraveghere video de la unitate și din localitate, audiază angajații unității și ridică documente.
La fața locului, s-au deplasat specialiști din cadrul Institutului Național de Criminalistică al Inspectoratului General al Poliției Române, pentru a acorda sprijin în desfășurarea cercetării la fața locului.
În cadrul anchetei, se colaborează cu instituțiile cu atribuții în domeniu.
În continuare, se efectuează cercetări, pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere din culpă, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia.

