În plină criză de personal, o nouă promoție de polițiști intră în activitate
Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, a ținut un discurs cu prilejul la ceremoniei de acordare a gradului de subinspector de poliție absolvenților Academiei de Poliție „Alexandru Ioan Cuza”, Promoția 2025 – „Mihai Viteazul”.
În plină criză de personal în MAI, noi polițiști își încep activitatea.
Predoiu: „Această promoție intră în activitate și începe cariera într-o lume mai complexă din punct de vedere al provocărilor, al amenințărilor”
Ministrul de Interne a declarat: „Această promoție intră în activitate și începe cariera într-o lume mai complexă din punct de vedere al provocărilor, al amenințărilor la adresa ordinii și siguranței publice, la adresa cetățenilor, mai complexă din punct de vedere al nevoii de a proteja drepturile și libertățile fundamentale, mai complexă din punct de vedere al protejării interesului general și al apărării patriei, într-o lume din ce în ce mai plină de provocări la adresa siguranței statelor, la adresa păcii”.
„De aceea, pe lângă emoția firească cu care trăim acest moment, cred că este absolut obligatoriu să exprimăm – și o fac din poziția de ministru, în numele colegilor mei din minister – respectul nostru profund pentru această promoție, pentru fiecare dintre membrii acestei promoții, pentru munca pe care au depus-o, rezultatele obținute, dar și pentru misiunea foarte importantă pe care și-o asumă de aici înainte, în slujba cetățeanului, a legii și a patriei”, a mai spus Cătălin Predoiu.
„Dragi absolvenți ai Academiei,
Purtați un nume mare al promoției dumneavoastră: Mihai Viteazul. Vă asumați un drum greu. Ori de câte ori veți fi puși la încercare, ori de câte ori veți avea îndoieli, ori de câte ori vă veți simțiți slăbiți, gândiți-vă la eroii neamului, gândiți-vă la numele pe care îl purtați ca promoție, gândiți-vă la faptele înaintașilor noștri, dar, în același timp, gândiți-vă că cetățenii, țara au nevoie de dumneavoastră. Nu vă încovoiați sub greutăți, țineți drumul drept, păstrați-vă valorile, în principal, profesionalismul, integritatea, patriotismul care v-a adus până în acest punct”, a completat el.

