Un alt vicepremier cu probleme în Guvernul Bolojan! Berbeceanu: ‘Condamnat penal definitiv pentru că și-a angajat ilegal fiica’
Într-o postare pe pagina de socializare, Traian Berbeceanu, fost șef al BCCO Alba, susține că ar trebui să mai plece un personaj din Guvernul Bolojan.
Despre cine este vorba?
Comisarul (r) Berbeceanu readuce în discuție cazul vicepremierului Marian Neacșu (PSD), condamnat definitiv după ce și-a angajat fiica.
„Din echipa guvernamentală chemată să reformeze instituțiile publice, să le eficientizeze activitatea inclusiv prin disponibilizări de personal, face parte pesedistul Marian Neacșu, vicepremierul condamnat penal definitiv pentru că și-a angajat ilegal fiica. Noaptea minții!”, a comentat Traian Berbeceanu, într-o postare pe Facebook.
Înalta Curte de Casație și Justiție l-a condamnat definitiv pe Marian Neacșu, pentru conflict de interese. În 2016, ÎCCJ a decis ca Neacșu să fie condamnat la șase luni de închisoare cu suspendare, după ce și-a angajat fiica la cabinetul de parlamentar.
Ulterior, Marian Neacșu a fost reabilitat.
Dragoș Anastasiu și-a anunțat demisia în cadrul unei conferințe de presă în care ne-a explicat că există „șpagă de supraviețuire” și „șpagă de îmbogățire”.
Bomba aruncată cu privire la ineficiența unei măsuri pregătite de Guvernul Bolojan
Începând cu data de 1 august 2025, cota standard de TVA va crește de la 19% la 21%, în urma unei decizii a Guvernului Bolojan.
De asemenea, cotele reduse de TVA se vor comasa într-una singură: de 11%.
În mod surprinzător, vicepremierul demisionar al României, Dragoș Anastasiu, a afirmat, în cadrul conferinței de presă de duminică, că există constructori mari care nu facturează sume uriașe, tocmai pentru a nu se încărca cu TVA.
Potrivit propriilor declarații, cei doi constructori cu care a vorbit sâmbătă, 26 iulie 2025, i-au recunoscut că nu au facturat 1,5 miliarde de lei, pentru a nu se încărca cu TVA, „pe care trebuie să-l plătim, noi neprimind banii de la Statul Român”.
„Am sunat, ieri (n.r. – sâmbătă, 26 iulie 2025), doi constructori mari și mi-au spus așa: ‘Avem, împreună, 1,5 miliarde de RONI nefacturați pe lucruri pe care noi le-am prestat deja’. 1,5 miliarde de RONI, doi constructori, nefacturați. Și alt miliard facturat și neplătit. Și am întrebat: Dar de ce nu facturați? ‘Păi, nu facturăm că ni se spune că nu sunt bani și, dacă facturăm, ne încărcăm și cu TVA, pe care trebuie să-l plătim, noi neprimind banii de la Statul Român’. Vreți să continuăm? Continuăm! Ăsta este modul în care Statul Român, în momentul de față, acționează în relația cu privații”, a spus Anastasiu.

