CCR, decizie obligatorie pe pensiile militare! Își produce efectele din iulie 2025
O decizie a Curții Constituționale a României (CCR), privitoare la recalcularea pensiilor militare, a apărut în Monitorul Oficial, la finalul săptămânii trecute.
Este vorba despre Decizia nr. 553 din 29 octombrie 2024 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 109 alin. (1), ale art. 110 alin. (1) și ale art. 122 din Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat.
CCR a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate
Judecătorii de la Curtea Constituțională au respins, la 29 octombrie 2025, excepția de neconstituționalitate ridicată în mai multe spețe.
În mai multe dosare li s-a cerut celor de la CCR să constate că art. 109 alin. (1), ale art. 110 alin. (1) și ale art. 122 din Legea nr. 223/2015.
CCR a decis că „respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de (…)constată că dispozițiile art. 109 alin. (1), ale art. 110 alin. (1) și ale art. 122 din Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat sunt constituționale în raport cu criticile formulate”.
Decizia CCR este obligatorie
La vremea respectivă s-a comunicat faptul că decizia judecătorilor de la Curtea Constituțională a României este definitivă și general obligatorie.
Decizia se comunică Curții de Apel București – Secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, Tribunalului Dâmbovița – Secția I civilă, Curții de Apel Ploiești – Secția I civilă și Curții de Apel Pitești – Secția civilă și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, se mai precizează în document.
Decizia CCR a fost publicată, la 18 iulie 2025, în Monitorul Oficial. Reamintim că deciziile CCR intră în vigoare după publicarea în Monitorul Oficial.
Prevederile articolelor respective
Conform Art. 109 alin. (1) din Legea nr. 223/2015, „pensiile militarilor, polițiștilor și funcționarilor publici cu statut special recalculate în baza Legii nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, cu modificările ulterioare, revizuite în baza Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 1/2011 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor acordate beneficiarilor proveniți din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională, (…), cele plătite în baza Legii nr. 241/2013 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor acordate beneficiarilor proveniți din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională, cu modificările ulterioare, precum și pensiile stabilite în baza Legii nr. 80/1995, (…), devin pensii militare de stat și se recalculează potrivit prevederilor prezentei legi, în raport cu vechimea valorificată prin ultima decizie de pensie și baza de calcul stabilită conform prevederilor art. 28, actualizată conform prevederilor legale care reglementează salarizarea militarilor, polițiștilor și funcționarilor publici cu statut special la data intrării în vigoare a prezentei legi.“
De asemenea, la Art. 110 alin. (1) se precizează că „pensiile militarilor, polițiștilor și funcționarilor publici cu statut special stabilite în baza Legii nr. 263/2010, (…), devin pensii militare de stat și se recalculează potrivit prevederilor prezentei legi, în termen de maximum 24 de luni de la intrarea în vigoare a acesteia, în raport cu vechimea valorificată prin ultima decizie de pensie și baza de calcul stabilită conform prevederilor art. 28, actualizată conform prevederilor legale care reglementează salarizarea militarilor, polițiștilor și funcționarilor publici cu statut special la data intrării în vigoare a prezentei legi”.
Totodată, Art. 122 menționează că „militarii, polițiștii și funcționarii publici cu statut special, precum și urmașii acestora, care la data deschiderii dreptului de pensie, de către casa de pensii sectorială competentă, îndeplinesc condițiile prevăzute de prezenta lege, cât și cele prevăzute la data de 1 ianuarie 2016 de Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările și completările ulterioare, pot opta în termen de 5 ani, de la data intrării în vigoare a prezentei legi, pentru modul de calcul prevăzut de Legea nr. 263/2010, cu modificările și completările ulterioare, în vigoare la data de 1 ianuarie 2016.“

