Veniturile Siminei Tănăsescu, noul președinte al CCR, ales prin vot secret

Veniturile Siminei Tănăsescu, noul președinte al CCR, ales prin vot secret

Curtea Constituțională a României (CCR) are un nou președinte, după ce i s-a terminat mandatul lui Marian Enache.

Ne puteți urmări și pe Google News

Astfel, duminică, 13 iulie 2025, a fost ales un nou președinte al CCR. Este vorba despre Elena Simina Tănăsescu.

Simina Tănăsescu a fost aleasă prin vot secret

Potrivit unui comunicat de presă al Curții Constituționale, Simina Elena Tănăsescu a fost aleasă prin vot secret președinte al CCR.

„Momentul depunerii jurământului marchează, potrivit art.63 din Legea nr.47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, intrarea în exercițiul funcției de judecător al Curții Constituționale și a fost urmat de reunirea Plenului, în noua componență, pentru alegerea noului președinte al Curții.

În urma votului secret, cu majoritatea voturilor judecătorilor prezenți, doamna Elena-Simina TĂNĂSESCU a fost aleasă în funcția de președinte al Curții Constituționale, pentru un mandat de trei ani.

Procedura de alegere a noului președinte al Curții Constituționale s-a desfășurat în temeiul dispozițiilor art.7 alin.(1), (2) și (3) din Legea nr.47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale”, se arată într-un comunicat de presă al Curții Constituționale.

Veniturile declarate de Simina Tănăsescu

Reamintim că, în urma unei decizii a Curții Constituționale a României, declarațiile de avere ale demnitarilor și funcționarilor publici au fost secretizate.

Așadar, AnchetaZilei.ro vă prezintă ce venituri a obținut Simina Tănăsescu, în conformitate cu ultima declarație de avere depusă de aceasta, în anul 2024.

Simina Tănăsescu – salariu de peste 400.000 de lei de la CCR

În anul 2023, aceasta a obținut venituri din trei surse. Concret, ca judecător al Curții Constiționale a României, ea a încasat suma de 420.609 lei.

Totodată, Elena Simina Tănăsescu a mai avut un salariu de 146.932 de lei, de la Universitatea din București.

În plus, noua șefă a CCR a încasat, în anul 2023, drepturi de proprietate intelectuală în valoare de 5.760 de lei, potrivit ultimului document verificat de către AnchetaZilei.ro.

Curtea Constituțională are trei noi judecători

Duminică, 13 iulie, pentru următorii nouă ani, și-au început mandatul trei noi judecători CCR: Dacian Cosmin Dragoș, Mihai Busuioc și Asztalos Csaba Ferenc.

„Prin Decretul nr. 774 din 8 iulie 2025, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 643 din 8 iulie 2025, domnul Dacian-Cosmin DRAGOȘ a fost numit în funcția de judecător la Curtea Constituțională, pentru un mandat de 9 ani, începând cu data de 13 iulie 2025.

Prin Hotărârea Camerei Deputaților nr. 42 din 24 iunie 2025, respectiv Hotărârea Senatului nr. 64 din 24 iunie 2025, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 587 din 24 iunie 2025, domnii ASZTALOS Csaba-Ferenc și Mihai BUSUIOC au fost numiți judecători la Curtea Constituțională, pentru un mandat de 9 ani, începând cu data de 13 iulie 2025”, a transmis Curtea Constituțională a României.

Părerea ta contează pentru noi