Sute de șoferi au devenit pietoni! Au fost reținute 532 de permise și 350 de certificate de înmatriculare
Poliția Română a anunțat că a lăsat fără permis, doar în ultimele 24 de ore, peste 500 de conducători auto.
Astfel, în ultimele 24 de ore, polițiștii au intervenit la aproximativ 3.200 de solicitări ale cetățenilor, au fost constatate peste 8.200 de fapte contravenționale, iar 532 de permise de conducere au fost reținute, se arată într-un comunicat de presă al polițiștilor.
Sute de acțiuni ale Poliției
La data de 4 iulie a.c., polițiștii au acționat, la nivel național, pentru a preveni faptele antisociale, organizând 442 de acțiuni și au intervenit la 3.199 de evenimente, dintre care 2.743 au fost sesizate de cetățeni prin 112, se mai arată în comunicatul menționat.
Oamenii legii au mai transmis că, de asemenea, au fost depistate 29 de persoane urmărite național și internațional, față de care au fost dispuse măsurile legale, iar în cauzele instrumentate au fost dispuse 86 de măsuri preventive.
Pentru alte nereguli constatate, polițiștii români au aplicat 8.223 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 3.595.307 lei.
Conform comunicatului citat, polițiștii rutieri au acționat pentru creșterea siguranței în trafic, fiind constatate 139 de infracțiuni la regimul circulației pe drumurile publice. Au fost reținute 532 de permise de conducere și retrase 350 de certificate de înmatriculare.
MAI – bilanțul acțiunii BLOCADA
Ministerul de Interne a prezentat și bilanțul acțiunii BLOCADA. Ieri, în cadrul acțiunii menționate, ce a fost organizată din dispoziția conducerii Ministerului Afacerilor Interne, pentru prevenirea/combaterea unor situații de risc și menținerea unui climat optim de ordine și siguranță publică, dispozitivele curente au fost suplimentate.
La nivel național, peste 3.100 de polițiști și jandarmi au acționat, în sistem integrat, pentru asigurarea unui climat de ordine publică, prevenirea faptelor cu violență, prevenirea traficului și consumului de droguri, precum și pentru creșterea gradului de siguranță rutieră.
Au fost organizate 437 de filtre, în cadrul activităților desfășurate, fiind verificate 6.108 autovehicule și legitimate 10.767 de persoane.
Acțiunile pentru prevenirea accidentelor de circulație și creșterea siguranței în trafic au continuat, fiind efectuate 2.738 de testări cu dispozitive etilotest/alcooltest și 142 cu aparatele din dotare pentru depistarea conducătorilor aflați sub influența substanțelor psihoactive.
În cadrul acțiunii Blocada, polițiștii au constatat 29 de infracțiuni la regimul circulației pe drumurile publice. Au fost reținute 212 permise de conducere. Totodată, au fost retrase 188 de certificate de înmatriculare.

