Spor pentru condiții de muncă vătămătoare pentru directorii ANPC – Ce salariu ia Piedone
Astăzi, 18 iunie 2025, AnchetaZilei.ro a verificat lista veniturilor angajaților Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC).
Directorii din cadrul ANPC, și nu numai, încasează sporuri pentru condiții de muncă vătămătoare.
Ce salariu ia Cristian Popescu Piedone?
Este important de precizat că, prin prisma funcției, Cristian Popescu Piedone, actualul președinte ANPC, cu rang de secretar de stat (demnitar), nu primește spor pentru condiții de muncă vătămătoare.
Conform documentului consultat de AnchetaZilei.ro, Piedone are un salariu brut, lunar, în valoare de 16.640 de lei.
Totodată, un alt demnitar, vicepreședintele instituției, cu rang de subsecretar de stat, are un salariu brut de 14.560 de lei.
Sporuri de până la 1.500 de lei, la ANPC
Directorii de la Protecția Consumatorilor iau sporuri de 1.500 de lei.
Astfel, conform documentului verificat de AnchetaZilei.ro, un director general grad II are un salariu brut de 16.120 de lei, la care se adaugă un spor pentru condiții de muncă vătămătoare de 1.500 de lei.
Un alt director general grad II ia un salariu brut de 16.120 de lei, un spor de condiții de muncă vătămătoare de 1.500 de lei și alți 1.494 de lei – spor pentru persoanele cu handicap, art. 22 din Legea – cadru nr. 153/2017.
Un director grad II din cadrul ANPC beneficiază de un salariu de bază but de 15.441 de lei și un spor de muncă în condiții vătămătoare de 1.500 de lei.
Totodată, un alt director grad II de la Protecția Consumatorilor are un salariu brut de 15.441 de lei, un spor de condiții de muncă vătămătoare de 1.500 de lei și 2.317 lei – „spor pentru persoanele cu handicap, art. 22 din Legea – cadru nr. 153/2017”.
Un comisar-șef grad II din cadrul ANPC are un salariu de bază brut de 15.441 de lei, la care se adaugă 1.500 de lei sport de condiții vătămătoare.
Spor de condiții vătămătoare și pentru consilierul personal
Consilierul personal de la cabinetul demnitarului are un salariu brut de 9.473 de lei, un spor pentru muncă în condiții vătămătoare de 1.170 de lei și o indemnizație de hrană de 347 de lei.
În categoria funcțiilor publice de execuție, un auditor I grad V încasează un salariu de bază brut de 11.030 de lei, la care se adaugă un spor de condiții vătămătoare de 1.439 de lei și o normă de hrană de 347 de lei.
Totodată, un comisar I grad II ia un salariu brut de 9.610 lei, la care se adaugă sporul pentru condiții de muncă vătămătoare în valoare de 587 lei și norma de hrană de 347 de lei.
Un alt comisar I, dar de gradație III, primește un salariu brut de 11.742 de lei, un spor de condiții de muncă vătămătoare de 676 lei și norma de hrană de 347 de lei, beneficiind, totodată, de o „majorare salarială pentru doctorat, conform art. 14 alin(1) din Legea – cadru 153/2017”.
Sporuri pentru condiții vătămătoare încasează și îngrijitorii din cadrul ANPC, între 399 și 476 de lei, curierii, între 399 și 703 lei, referenții, între 327 și 985 de lei, șoferul – 720 de lei, dar și un muncitor calificat – 660 de lei.


